Trăim de parcă am căzut într-un sac și nimeni și nimic nu ne mai scoate din perimetrul ermetic al acestui nefericit cataclism. Din zori și până la miezul nopții, chiar și mai târziu, agenda României, respirația ei, sufocările ei convulsive duc invariabil la chestiunea Justiției. Cu literă mare, cu literă mică. Părem o insulă locuită doar de judecători și procurori, iar ministru este unul singur, Tudorel Toader. El deschide matinal toate televiziunile, înlocuind Deșteaptă-te române!, el dă ca în cazarmă stingerea, el pornește litera ziarelor. Pare unicul ministru cu drept de vorbire, dintr-un guvern de muți. El doar are știința articulării frazelor. România, ca o barză chioară, stă în acest picior de lemn, incapabilă să mai facă pași. Poate că acest unchiaș mic e deștept, dar perimetrul în care ne trage mereu e prea strâmt pentru respirația și pentru visele, atâtea câte mai sunt, ale unui popor.

Nu avem un ministru al trenurilor, iar căile ferate au ruginit. Ministrul spitalelor e ca un apendic, anexă la anatomía amplă descrisă tărăgănat și lung de domnul Tudorel. M-aș bucura să văd un ministru al temeliilor și al construcțiilor gigant, un ministru de fabrici și unul de suflete cu care să înceapă măcar Trinitas. Pe vremuri, rolul de ministru-duhovnic, fiindcă sufletul e în paragină, iar generațiile noi cresc înstrăinate de comportamentul creștinesc, era îndeplinit de Patriarh. Azi, patriarul e identificat de mulți, cam prea mulți pentru a nu fi o treabă serioasă, cu un negustor bisericesc. România are grave boli trupești și ale minții, cândva visătoare. Bolile astea nu vor fi lecuite nici de procurori, nici de judecători, ci de o caznă comună care să adune risipita noastră unitate.

Viața României a fost confiscată de unicul subiect al procurorilor și judecătorilor, cum sunt puși ei și de cine, ce dosare le pot fi date și ce dosare le pot fi luate, cum ies ei la pensie și cum nu ies, cum se țin ei scai de serviciile secrete și ele de ei. Cred că avem în țară sau ar trebui să avem mai mulți oameni de afaceri inteligenți, mai mulți constructori, mai mulți inventatori, mai mulți salahori chiar, ăia de sapă șanțuri, fiindcă un antreprenor mi-a spus că trăim o criză istorică de salahori, iar casele le construim cu vietnamezi. Cum de a devenit obsesia națională, psalmodiată zilnic, până la intoxicare colectivă, justiția, întruchipată de  Toader? E profesia asta dominantă? Poporul ăsta de mai viețuiește aici, moare de grija  subiectului procurori? Parlamentul, mai numeros decât al Marii Britanii și Germaniei, țări cu economii solide și populații mai dese, n-are alte griji decât să joace ping-pong de legi refăcute, retrimise, respinse și iar luate de la capăt? Ce se petrece cu noi? Am înnebunit noi sau ne înnebunește cineva?

Aveam o securitate ceaușistă. Azi avem opt. Am ieșit în stradă pentru a ne cere porția cuvenită de libertate și ne-am întors la ce? Vorbea unul singur atunci. Azi începe să fie la fel.

Regele biblic Solomon judeca prin accident, fiindcă un proces e o anomalie care se repară cu înțelepciune și cetatea lui avea timp să clădească, să pună temelii de piatră și de învățătură. Azi avem numai anomalii și nu mai punem nici temelii de piatră și nici de învățătură. Avem obsesia procurorilor care, numeric, sunt mai puțini ca femeile de serviciu și mai rari ca gardienii sătești.

E prea multă justiție, domnilor, în injustiția care macină țara. Și injustiție e să nu contruiești nimic, spital sau autostradă, injustiție e să toci banii aiurea, iar singura luptă, la baionetă chiar, nu e pe mari proiecte naționale, ci pe mici proiecte de grup, meschine.

M-aș bucura ca ziua să înceapă cu ministrul școlilor și cu ministrul viselor realizabile, cu ziditorii de carte și cu ziditorii de edificii, cu statistica oamenilor vindecați de bolile grave care atacă ființa gingașă a copiilor și nu cu numărul procurorilor care ies din pensie sau intră în pensie. A înnebunit política sau e unul dement, înspăimântat de ce are în urmă, care vrea să scape și înmormântează o țară?

Prea mult Tudorel Toader toată ziua și toată noaptea, domnilor, într-o lume care are nevoie de patrioți ziditori și de  vitali miniștri ai progresului. Guvernul e format dintr-un singur ministru prin care, înțeleg, vorbește un  individ care-l guvernează, îl ceartă sau îl mângâie protector pe chelie. Ăla a dat tema României, din care nu mai ieșim ca dintr-un blestem. Trăim procurori, mâncăm procurori, visăm procurori, ăla mic din leagăn, înainte să învețe s-o strige pe mumă-sa, învață cuvântul obsesie al lui Dragnea. O televiziune anunță acum moartea fotbalistului Balaci, pe care l-am cunoscut și eu, iar dedesubt scrie că va apărea curând Tudorel Toader cu precizări. Ce dracu să mai precizeze?!

Lucian Avramescu