Regimul de sancţiuni impus Iranului începând cu 2012 a avut un impact devastator asupra clasei de mijloc iraniene, considerată „cea mai bună speranţă” pentru un viitor moderat şi stabil al ţării, arată un studiu recent publicat în European Journal of Political Economy. Cercetarea demonstrează că sancţiunile, prezentate adesea ca o alternativă „inteligentă” şi precisă la război, au acţionat mai degrabă ca un ciocan care a distrus această categorie socială vitală, amplificând instabilitatea şi consolidând puterea elementelor radicale din regim.

Clasa de mijloc iraniană, o construcţie de un secol

Formarea clasei de mijloc moderne în Iran a fost un proces ce a durat aproape un secol, începând cu dinastia Pahlavi, când a apărut o clasă seculară de funcţionari, profesionişti şi manageri care au dezvoltat infrastructura modernă a ţării, susţinută financiar de veniturile din petrol. După revoluţia din 1979, Republica Islamică a continuat extinderea acestei clase, ridicând milioane de familii din sărăcie şi oferindu-le acces la educaţie şi oportunităţi.

Clasa de mijloc educată şi activă a devenit baza politică a mişcărilor reformiste, de la preşedinţia lui Mohammad Khatami în anii ’90, până la protestele din 2009 şi mişcările precum „Femeie, Viaţă, Libertate”. De asemenea, a fost motorul dezvoltării sectorului tehnologic din Teheran, cu antreprenori care au creat platforme locale similare Amazon sau Uber, deservind milioane de cetăţeni.

Metodologie şi rezultate

Pentru a determina impactul real al sancţiunilor, cercetătorii au folosit o metodă statistică avansată – metoda controlului sintetic – pentru a construi un „Iran virtual”, o medie ponderată a unor ţări comparabile precum Tunisia, Qatar, Malaezia, Azerbaidjan şi Indonezia, care au avut traiectorii economice şi sociale similare înainte de 2012, dar nu au fost afectate de sancţiuni.

Astfel, a fost posibilă estimarea a ceea ce s-ar fi întâmplat în absenţa sancţiunilor. Studiul arată că, în perioada 2012-2019, sancţiunile au redus dimensiunea clasei de mijloc iraniene cu o medie de 17 puncte procentuale comparativ cu potenţialul său, iar în 2019, după lansarea campaniei „presiune maximă” de către preşedintele Donald Trump, diferenţa a crescut la 28 de puncte procentuale.

Aceste cifre reprezintă milioane de persoane reale: ingineri, medici, profesori, mici antreprenori şi pensionari care şi-au pierdut securitatea economică dobândită anterior.

Consecinţe sociale şi economice

Declinul clasei de mijloc iraniene nu este doar un rezultat al sancţiunilor, ci şi al mecanismelor economice previzibile pe care acestea le-au declanşat. Sancţiunile au redus investiţiile străine necesare pentru crearea de locuri de muncă bine plătite, au limitat capacitatea de export şi import a întreprinderilor mici şi mijlocii, iar inflaţia galopantă a erodat economiile familiilor, transformând mulţi membri ai clasei de mijloc în „noi săraci”.

În acelaşi timp, ponderea angajărilor informale a crescut semnificativ, iar aceste efecte au fost amplificate de corupţia şi proasta gestionare economică internă a guvernului iranian.

Implicaţii strategice şi politice

Clasa de mijloc este esenţială pentru stabilitate şi reformă graduală, fiind un factor de moderare şi un sprijin pentru mişcările politice organizate. Distrugerea acestei clase a consolidat poziţia celor mai dure elemente din regim, care au putut să-şi justifice controlul prin învinovăţirea sancţiunilor externe pentru suferinţele populaţiei.

Astfel, campania de „presiune maximă” a creat condiţiile propice pentru perpetuarea autoritarismului, deoarece disperarea populaţiei a redus capacitatea de mobilizare pentru reforme democratice, alimentând instabilitatea.

Concluzii

Sancţiunile, prezentate ca o lovitură chirurgicală, s-au dovedit a fi un război economic împotriva întregii societăţi iraniene, cu efecte contraproductive pentru obiectivele occidentale. În contextul reimpunerii sancţiunilor ONU, autorii studiului avertizează că acestea vor continua să pedepsească viitorii lideri moderati ai Iranului, în loc să afecteze regimul actual.