Sărbătoare tristă în România – 160 de ani de rafinare. Din zece rafinării, mai funcționează patru

După 16o de rafinare a petrolului și situarea României între țările cu performanțe în extracția și prelucrarea petrolului, ca și în producția de utilaje de profil (am construit rafinării de la zero în țări arabe și nu numai), astăzi, din cele 10 rafinării care funcționau în România la Revoluție, au mai rămas în funcțiune patru, din care doar trei mai produc carburanți, scrie Agerpres. De la o capacitate-record de 34 milioane de tone de petrol în 1989, sectorul de rafinare românesc a procesat anul trecut 10,3 milioane de tone de țiței.

Concepția economică în perioada comunistă era strictă: să nu depindem de importuri și să producem totul în țară. Pornind de aici, petrolul juca un rol crucial, era pilonul pe care se baza întreaga economie: agricultură, textile, îngrășăminte, industria chimică, mase plastice, lacuri, vopseluri, cauciuc, fire și fibre sintetice.
Astfel că sistemul comunist a gândit o rețea de 10 rafinării cu concepte diferite, în funcție de zona țării și de specificul produselor: Petromidia Năvodari, Petrobrazi Ploiești, Arpechim Pitești, Petrotel Ploiești, Rafo Onești — acestea fiind unități mari, și Astra Ploiești, Vega Ploiești, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmănești și Surplacu de Barcău — de dimensiuni mai mici.
Însă această capacitate de prelucrare era cu mult peste consumul intern sau al capacității de extracție ale României de la acea vreme, dar planul era să ajungem acolo la un moment dat. Până atunci, cantități uriașe de țiței erau aduse, în timpul regimului comunist, din Iran. Le plăteam cu tractoare, ciment și alte produse, apoi îl prelucram în cele zece rafinării, iar, ulterior, vindeam benzină și motorină în bazinul Mediteranei, către țările occidentale, la preț de dumping.
Citește mai mult pe Agerpres