Șerban Cionoff: ABSENŢA CARE SPUNE DUREROS DE MULTE…

Am scris, acum câteva zile, tot în acest colţ de pagină, despre ruşinoasa tăcere pe care televiziunile – cu fericita şi lăudabila excepţie a postului Antena 3 – au păstrat-o asupra unui eveniment cu profunde rezonanţe morale şi patriotice. Este vorba despre dezvelirea, la Palatul Parlamentului European din Bruxelles, a bustului lui Nicolae Titulescu, operă a sculptorului Doru Dragusin. Scriam, cu acest prilej şi vreau să o spun- şi de această dată şi de oricâte ori va fi nevoie!- că este vorba despre un eveniment de importanţă naţională prin care se aduce un omagiu binemeritat celui care a intrat în eternitate sub emblematica sintagmă: „omul care a adus România în Europa şi Europa în România”. Socotind, de asemenea, că decizia unor canale de televiziune de a alege ca, în locul unei relatări de la faţa locului a acestui eveniment consacrat omagierii lui Nicolae Titulescu, în chiar Casa Uniunii Europene, să difuzeze încă o cascadă de minciuni sfruntate ale Amiralului Dezastrului Naţional, asta este(după vorba lui Talleyrand) „nu o crimă ci o gafă”.
Mă văd nevoit să revin. Fiindcă, după cum aveam să aflu mai târziu, puţini conaţionali, ai lui Titulescu şi ai noştri, aflaţi cu felurite însărcinări oficiale la Bruxelles, au găsit de cuviinţă să răspundă invitaţiei organizatorilor şi să onoreze cu prezenţa lor această solemnitate care, în orice stat care este (şi nu doa se pretinde!) un stat democratic, modern, ar fi fost considerat un eveniment de importanţă naţională. Absenţă care, pusă în oglindă, cu participarea unei personalităţi politice şi diplimatice de anvergura domnului Miguel Angel Martinez, vicepreşedinte al Parlamentului European, ilustru şi statornic prieten al României, lasă un gust foarte amar…
Îl înţeleg pe Laszlo Tokes care are puternice şi solide motive să nu fie prezent. Pledoaria strălucită a lui Titulescu care câştigat cauza României, în faimosul „proces al optanţilor”, înfrângând presiunile cercurilor revizioniste din Ungaria nu se poate uita – şi nici ierta!- uşor. Aşa după cum o înţeleg şi pe Monica Macovei. Fiindcă nu poţi să mergi la o solemnitate în onoarea celui care de la tribuna Societăţii Naţiunilor a dat cuvânt şi faptă acestui crez: „Viaţa mea a fost o luptă continuă în scopul de a croi României un loc în viaţa lumii,apărându-i totodată interesele naţiionale”, tocmai tu, campioana neîncoronată a delaţiunilor anti- româneşti. (Atenţie, împotriva României şi nu doar împotriva Guvernului Ponta sau a USL-ului!)
Vor fi fost la mijloc şi alte motive, de la partizanatul doctrinar care a transmis prin genă aversiunea faţă de omul politic Nicolae Titulescu la meschine, ireprimabile, resentimente faţă de cel care a avut inţiativa acestui act cultural de o înaltă semnificaţie, Profesorul Adrian Năstase, preşedintele Fndaţiei Europene Titulescu?
Oricare ar fi explicaţiile sau pretextele, un lucru este deasupra oricărei îndoieli: această absenţă, motivată sau nu, marchează încă o victorie a politicianismului egocentrist şi intolerant partizanal în faţa Interesului Naţional. Ceea ce însemnă că mulţi, dureros de mulţi, dintre cei care nu pierd nici-o ocazie spre a-şi clama dreptul de a fi socotiţi „clasă politică”, au uitat prea repede lecţia de viaţă a lui Titulescu: „Partidul meu de azi se numeşte România”. Că acest răscolitorui legământ moral şi politic al Marelui Tit- „Cea mai mare victorie este victoria asupra noastră înşine, fără de care cu greu putem păşi înainte”- rămâne doar un citat, acolo, stingher şi perimat.
Dacă, cumva, au avut ştiinţă despre aceste adevăruri…