Șerban CIONOFF: ACUM A VENIT TIMPUL SĂ SPUNEM?

FOTO 2

,,Au venit mulți ambasadori cu greutate, acum pot să spun că a trecut timpul, care au insistat foarte mult pentru numirea unor anumite persoane.’’ Iată o declarație pe care, dacă aș fi auzit-o la un talk-show sau la o dezbatere publică,aș fi avut oareșce rezerve să o iau în mod necondiționat în serios. Dar, atâta vreme cât ea vine de la Titus Corlățean, redutabil specialist în drept internațional și autor al unor lucrări de referință în domeniu, sunt obligat să îi dau crezământ și, cu atât mai mult, să caut a-i înțelege temeiurile. Numai că, de data asta nu a vorbit universitarul și cercetătorul Titus Corlățean, ci Titus Corlățean, fostul ministru de Justiție, ulterior ministrul al Afacerilor Externe. Cel care, în cadrul audierii la comisia parlamentară însărcinată să cerceteze dubioasele ițe ale dosarului SIPA, a mai declarat:,,Unii ambasadori au trecut cu mult dincolo de limitele unor astfel de întâlniri și pot spune chiar că au încălcat suveranitatea unui alt stat’’.
Declarația sa culminând cu această afirmație:,,Au fost vizite ale unor ambasadori cu greutate, discuțiile au fost foarte clare de a solicita ministrului Justiției să facă nominalizarea pe care acești ambasadori au solicitat-o’’. Era vorba, firește, despre Laura Kovesi, pe care, potrivit declarațiilor lui Titus Corlățean, respectivii ambasadori căutau să o impună ,,într-o funcție de vârf la Ministerul Public’’! După care, fostul ministru de Justiție le spune pe nume acelor ,,ambasadori cu multă greutate’’, a căror presiune ,,a depășit limitele acceptabile în relațiile diplomatice dintre state’’: Mark Gittenstein, ambasadorul Statelor Unite, Mark Gittenstein și cel al Olandei, Maththijs van Banzel.
Odată depășit acest prim orizont de așteptare, să acordăm atenția cuvenită unei alte formulări semnificative din declarațiile lui Titus Corlățean:,,Acum pot să spun, că a trecut timpul’’. O întrebare se impune numaidecât: Care anume timp a trecut? Timpul când respectivii ambasadori își exercitau mandatul la București sau cel în care acestora le era permis să facă asemenea gesturi? (Nota bene: am scris intenționat ,,le era permis’’, fiind de la sine înțeles faptul că, în toate acele cazuri, nimeni – președinte, premier sau, direct, ministrul afacerilor externe-, nu a voit sau,după caz, nu a putut să le atragă atenția că își încalcă, în mod inadmisibil, statutul diplomatic.)
Așadar, a existat, în scurtul dar atât de încărcatul interval de timp în care Titus Corlățean a fost ministru de Justiție, un caz special în care ,,diplomați cu multă greutate’’ au făcut, în mod repetat, demersuri cu dedicație, chiar dacă respectivele demersuri – ca să nu le spun mai pe șleau:presiuni – nu s-au finalizat, așa cum se dorea, în scurtul mandat ministerial al lui Titus Corlățean. Meritul ( așa merit să fie acolo, la dușmani!) revenindu-i lui Victor Ponta, cel care, în urma unor mișmașuri cu emisara lui Traian Băsescu, Elena Udrea, a numit-o pe Laura Codruța în fruntea DNA. Urâtele mânăreli ale premierului Victor Ponta fiindu-i necunoscute lui Titus Corlățean, care, de bună credință, l-a informat tocmai pe duplicitarul șef al Guvernului despre presiunile care se exercită asupra sa!
Interesant lucru, până acum, numai Traian Băsescu a răspuns – în stilul său patentat – declarațiilor lui Titus Corlățean, în schimb, Victor Ponta nu și-a găsit vremea (sau dispoziția?) să se exprime. Deși, dacă o va face la fel cum a procedat și în alte ocazii, adică printr-o miștocăreală ieftină, poate se va găsi un om de bine care să îl învețe că, măcar de data asta, să nu rateze șansa de a tăcea. Cât privește faptul că Traian Băsescu a ieșit la interval și a replicat, pe cât de violent pe atât de neconvingător, asta nici nu mai este de mirare. De mirare ar fi fost ca, fie și mai târziu decât niciodată, Amiralul Dezastrului Național să își fi recunoscut faptele și să își fi asumat răspunderea. La urma urmelor, la ce ne puteam aștepta de la un individ care, Președinte al României fiind, își punea aghiotantul să îl sune pe ministrul de Justiție, pentru ca, după asta, să îl dăscălească despre ce decizii ar trebui și, mai cu seamă, nu ar trebui să ia în cazul numirilor de la Parchet, DNA sau DIICOT!…
S-ar putea crede că problema atât de sensibilă, despre care Titus Corlățean a vorbit în fața comisiei parlamentare și, după aceea, a jurnaliștilor – imixtiunea flagrantă a unor ambasadori ,,cu greutate’’ în treburile noastre interne -, se limitează doar la lumea justiției. Dar, dacă ne aducem mai bine aminte, în ultima vreme s-a vorbit tot mai apăsat și cu cărțile pe masă despre anumiți ambasadori (intenționat reiau sintagma!) care au intervenit și la alte ministere în favoarea unor protejați sau, mă rog, a unor persoane agreate, vedem că lucrurile sunt departe de a se opri aici. Mă refer la declarațiile fostului ministru al comunicaților, Gabriel Sandu, în dosarul Microsoft sau la cele ale fostului șef al ANAF, Gelu Diaconu, care a vorbit, cu subiect și predicat, despre un anumit ambasador care ,,l-a pisat’’ să dispună restituirea TVA către un afacerist extrem de controversat. Acest ultim caz fiind confirmat și de către Victor Ponta într-o postare pe pagina sa de Facebook. Fie și așa, până la urmă, dacă ne gândim că este vorba despre ambasadorul unui regat care se manifestă, în mod constant și neînduplecat, împotriva intrării României în Spațiul Schengen.
Acestea ar fi cele mai semnificative argumente la care înaltele autorități ale statului de drept ar avea curajul și determinarea să recunoască adevărul spus de Titus Corlățean- ,,a venit timpul să spun’’- și să atace frontal acest subiect devenit, de prea multă vreme, tabu! Ce-i drept, cu câțiva ani în urmă, ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, a făcut o declarație în care a cerut ambasadorilor să nu se mai pronunțe, în presă, asupra unor probleme ce țin de realitatea politică, economică și socială din țara noastră, urmând ca observațiile pe care le au să le transmită autorităților române numai pe canalele comunicării diplomatice. Declarație pe care tocmai unii anumiți ambasadori o sfidează pur și simplu. Fără, însă, ca asta să atragă, cu maximă celeritate, reacția categorică și demnă a părții române.
Iată de ce sunt convins că declarațiile de ieri ale senatorului Titus Corlățean trebuie să facă nu doar obiectul unor analize, dizertații sau a unor poziționări pro sau contra. Dimpotrivă, diplomația românească, decidenții politicii externe, au prilejul să demonstreze că pot și vor să procedeze la real reviriment în ceea ce privește reacțiile de răspuns față de asemenea presiuni despre care Titus Corlățean a spus că au ,,depășit limitele acceptabile ale relațiilor diplomatice dintre state’’. Termenul ,,reviriment’’ trebuind luat în sensul unor poziționări corecte, demne și eficiente, ori de câte ori s-ar mai înregistra asemenea stări de fapte generate de prestația unor ,,ambasadori cu greutate’’. Ceea ce, de bună seamă, nu însemnă să se intre într-o irațională și total contraproductivă campanie cu declarat iz populist, demagogic și care nu are nimic în comun cu cerințele unei diplomații moderne pe care poate și trebuie să o promoveze România, stat democratic, de drept, membru al alianței nord-atlantice și al Uniunii Europene.
Iată de ce consider că Titus Corlățean merită sincerele felicitări pentru declarațiile sale curajoase. Declarații care am fi bucuroși să constatăm că au fost receptate și apreciate la adevărata lor valoare, atât de către mediul diplomatic românesc, cât și de către distinșii diplomați acreditați în țara noastră. Bineînțeles, cu aceeași bună credință cu care au fost ele făcute!

Parteneri