Șerban Cionoff: ADIO IMUNITATE, BUN GĂSIT DOSARE SUSPENDATE!

 

Aţi observat febrilitatea liricoidă cu care Traian Băsescu se pregăteşte de debarcare? O debarcare pe calea democratică a alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul acestui an, dar, în acelaşi timp, o debracare  în mai multe etape i-aş zice, luând în calcul ipoteza tot mai des avansată de către bunii cunoscători ai evenimentelor, potrivit căreia alegerile pentru Parlamentul European vor marca sfârşitul dictaturii PPE-iste. Plecare a partidului-proptea pentru Traian Băsescu şi-ai lui de la butoanele de comandă ale Parlamentului European şi care va antrena pierderea posibilităţii de a desemna viitoarea Comisie Europeană. Ce înseamnă asta pentru Matrozul-fără-busolă şi ai săi nu e greu de închipuit…

De-aici smiorcăiala de telenovelă răsuflată cu care (încă) preşedintele României se desparte de „dragele de instituţii” care l-au slujit cu echidistanţă politică şi cu verticalitate morală (am vrut să spun: cu spinarea dreaptă ca Vorsvagen-ul de pe vremuri), refrenul pluviatilelor sale discursuri fiind:„ nu uitaţi ce mare domn a fost băiatul cu voi”.

Nu ar fi exclus ca unii dintre cei „cu Traian Băsescu-n suflet” să vadă în lăcrimoşenia asta demnă de romanţele cântate la masa preferată de la locanta  ”Cireşica”, încă o zdrobitoare dovadă a anti-comunismului celui care a cauţionat, la începuturile primului său mandat de şef al statului, condamnarea regimului politic prăbuşit în decembrie 1989. Făcându-se că uită libididoasa telegramă de felicitare pe care o transmitea „celui mai iubit fiu al partidului şi poporului”, în calitate de comandant de navă, cât sau faptul că exact acel „regim ilegitim şi imoral” l-a trmis la Anvers cu sarcini de serviciu precise (deşi, nu toate, la vedere). Păi, nu spusese Karl Marx că”omenirea se desparte de trecutul ei râzând”? Ba da! Şi uite că, acum, vine Traian Băsescu şi se desparte, de (aproape) trecutele sale instituţii–de- suflet, cu voce sugrumată şi cu lacrimi gata să îl sufoce.

Fireşte, vor fi cârcotaşi care vor lega aceste episoade de amintirea dramoletei „dragă Stolo” sau de o alta, la fel de parşiv-libidinoasă, „Petre, eşti cel mai tare”. Eu mă mulţumesc să ridic două degete si să pun o singură întrebare: Traian Băsescu lăcrima gândindu-se la cei pe care îi lasă în urmă sau, mai degrabă, la ceea ce se întrevede în calea sa după decembrie anul curent?

O cale nu prea senină şi liniştită luminoasă, fie şi dacă ne gândim că la primele sale azimuturi se văd cu ochiul liber două dosare care se numesc „Dosarul Flota” , respectiv „Dosarul Casa din Mihăileanu”?

Şerban CIONOFF