Șerban Cionoff: AMBASADELE, O NOUĂ PUTERE ÎN STATUL DE DREPT?

A B C-ul democraţiei moderne ne învaţă că în statul de drept există trei puteri: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească. Puteri cărora,mai târziu, le-a fost adăugată, în discursul public, şi puterea presei. Dar fără să existe, în acest sens, o reglementare juridică, idea circulând mai degrabă ca o formulă de stil. Aşa după cum, tot ca pe o figură de stil, a vrut şi Traian Băsescu să includă presa printre ameninţările la adresa siguranţei naţionale. Lucru absolut explicabil ştiut fiind, de la Buffon încoace, că „stilul e omul”. Sau, mai neaoş zis:”ăsta este, n-ai ce face,altul mama nu mai face!…”
Dar cum tot A B C-ul democraţiei moderne ne învaţă că legile nu rămân bătute definitiv în cuie şi că ele se schimba în funcţie de evoluţiile societăţii, iată că, mai nou şi mai nou, sunt semne că celor 3 puteri(independente) ale statului de drept, va trebui să le adăugăm una nouă: ambasadele ,mai bine spus: reprezentanţele diplomatice ale unor anumite state acreditate la Bucureşti.
Altminteri cum ar trebuie să interpretăm declaraţiile de presă ale unor ambasade occidentale care , pe ton imperativ şi categoric, trag de urechi o anumită instituţie a statului de drept- Senatul, camera superioară a Parlamentului României- pentru că şi-a permis să adopte anumite modificări Codului Penal, respectiv Codului de procedură penală. Ce-i drept, unii dintre şefii reprezentanţelor diplomatice din România au avut ocazia să se întâlnească şi să discute cu Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care, politicos dar ferm, le-a explicat şi cum stau lucrurile.
Cum vor fi receptat distinşii diplomaţi acest mesaj, rămâne de văzut. Cert este, însă, faptul că asemenea ieşiri la rampă ale domnilor înalţi reprezentanţi ai statelor occidentale respective au stârnit nedumerire şi chiar nemulţumire printre foarte mulţi cetăţeni de bună credinţă din ţărişoara noastră. Mulţi dintre noi amintindu-şi (şi) cu acest prilej că unele dintre aceste state au fost şi cele care au intervenit în favoarea menţinerii pe post a Amiralului Dezastrului Naţional, chiar dacă, prin procedura strict democratică a referendumului, majoritatea covârşitoare a românilor l-au vrut trimis acasă.
Fireşte, domnii diplomaţi şi, mai departe, statele ale căror interese le reprezintă în ţara noastră, pot avea întrebări, rezerve sau neclarităţi în legătură cu o problemă sau alta dintre cele care ţin de politicile statului român. Dar toate acestea pot fi discutate pe canalele abilitate de uzanţele diplomatice în vigoare şi nu neapărat prin declaraţii încruntate şi cu degetul arătător îndreptat spre una sau alta dintre puterile statului de drept din România.
Ca unul care am ajuns la o vârstă la care pot compara experienţe din diverse zări şi etape, chiar dacă aş vrea şi tot nu pot să nu pun în oglindă asemenea ieşiri publice, cam ne-diplomatice de felul lor, cu alte secvenţe pe care aş fi dorit să le cred a fi de domeniul unor vremi definitiv apuse. Sigur, nu am să împing lucrurile până acolo încât să fac trimitere expresă la faimosul „pumn în masă” al tovarăşului Andrei Ianuarievici Vâşinski, dar despre vizitele unor ambasadori ai Kremlinului la Bucureşti- pe numele lor: Basov,Jegalin sau Epişev- nu am cum să nu îmi amintesc. Adăugând, însă, menţiunea că în comunicatele de presă emise după primirile solilor sovietici de către conducerea de partid şi de stat din acea vreme, se făcea, în final, menţiunea expresă:”întâlnirea şi convorbirile au decurs într-o atmosferă tovărăşească”. Ceea ce se putea traduce prin :”a fost lată rău, ruşii au ţipat, dar nici ai noştri nu au stat <<de lemn, Tănase>>”.
Vreau să fiu bine înţeles: sunt şi voi rămâne consecvent ideii că opţiunea României pentru un stat de drept, modern şi pentru relaţii trainice cu democraţiile avansate din Europa şi din lume, în primul rând cu Statele Unite ale Americii este o opţiune vitală şi ireversibilă. Dar asta nu presupune şi nici nu justifică asemenea gesturi să le numesc puţin ne-politicoase şi în afara normelor diplomaţiei păcii. Iar dacă unii dintre vremelnicii diriguitori politici ai acestor state mai cred că se poate reveni la politici de forţă şi la somaţii publice, atunci să nu se mai mire de unde se trag curentul eurosceptic şi altele de acest soi.
Şerban CIONOF