O spun de la bun început: nu sunt monarhist . Dar asta nu însemnă și că nu respect ideea de monarhie și, în mod direct, că nu îl respect pe Regele Mihai. Dimpotrivă, cu cât am cunoscut mai bine măcar o parte din circumstanțele actului de la 23 august 1944, care a marcat ieșirea României din catastrofala alianță cu dementul regim politic al lui Hitler (desigur, în măsura în care am avut acces la documentele istorice sau în funcție de priceperea cu care le-am parcurs și le-am interpretat), cu atât am apreciat mai corect poziția tânărului monarh în acele atât de complexe și de neguroase împrejurări istorice. Mai mult, cunoscând istoria modernă a României am avut argumente inatacabile pentru a prețui aportul uriaș, decisiv al Regelui Carol I și al Regelui Ferdinand, Întregitorul, așa după cum cred că pot aprecia fără riscul de a greși binele și mai puțin binele  din perioada atât de zbuciumată a domniei lui Carol al II-lea. Adaug la toate cele scrise mai înainte faptul că m-a oripilat de la început și mă oripilează și astăzi mascarada dubioasă care s-a săvârșit în jurul așa-zisului Prinț Paul și a consoartei sale, așa încât nu pot decât să constat cu sinceră satisfacție că viața nu a făcut decât să îmi dea dreptate în ceea ce îi privește.

Din aceleași rațiuni m-am simțit , ca român și ca simplu cetățean al unui stat democratic, modern, profund oripilat de mitocăneștile ieșiri ale individului  de cea mai joasă speță, numit Traian Băsescu, care și-a îngăduit să răstălmăcească în mod grosolan istoria noastră și să îl ofenseze pe Regele Mihai.

Repet și întăresc: sunt și rămân adept al formei republicane de guvernare, dar asta nu poate și nu trebuie să fie , în nici-un caz, motivul necesar și suficient pentru a tolera ofensele aduse Regelui Mihai și Casei Regale de către o mână de neamuri proaste care, neputând sau ne vroind să priceapă locul definitiv și inconfundabil al Regelui Mihai în hronicul acestor meleaguri și ale acestui popor, au ales calea hulei și a mitocăniei patologic dezlănțuite.

De aceea nu pot decât să îmi exprim, în mod public și fără nic-o reținere, disprețul profund și marea indignare față de scornelile unor necromani patologici care, cu nu multă vreme în urmă, au lansat în spațiul public știri aiuritoare despre stingerea din viață  a Regelui Mihai. Așa după cum mă umple de scârbă și de revoltă faptul că s-au mai găsit și niște neica-nimeni care să caște urechile la asemenea besmeticeli. La urma –urmelor, nici nu văd de ce ne-am mira, de vreme ce a intrat în ritualul unor asemenea sub-dezvoltați morali și sufletești să facă din moarte și din înmormântări  ca și din pomeni și din parastase motive de juisare? Sunt aceleași hiene bipede care nu scapă nici-un prilej căutat anume pentru ca să le satisfacă pohta murdară de a jubila sordid atunci când aud că a bătut toaca morții prin împrejurimi.

Deși, cinstit vorbind, parcă atunci când este vorba despre o personalitate de ținuta și înzestrată cu aura de legendă a Regelui Mihai , parcă o anumită sfială, dacă nu chiar pur și simplu un dram mai mult de rușine se impuneau…

Într-un final, Casa Regală a anunțat că Regele Mihai se află în Elveția, împreună cu Regina Ana, urmând să fie vizitați în curând de Principesa Margareta și de Principele Radu. Așadar, am putea considera acest mizerabil zvon ca fiind o chestiune definitiv închisă și clasată.

Nu aș spune că lucrurile trebuie să stea chiar așa. Fiindcă, să nu uităm, acest nenorocit bacil al ciumei necromane nu piere atât de ușor și că, dimpotrivă, precum și în avertismentul parabolei tulburătoare a lui Albert Camus, el poate sta în amorțire pentru ca, într-o zi, să revină printre noi, locuitorii acestei cetăți, ce-i drept, nu chiar așa de fericite.