Șerban Cionoff: AVERTISMENTUL LUI ALBERT CAMUS PENTRU ROMÂNIA POST-BĂSISTĂ

Se discută intens, patetic, înfocat, despre cum va arată România post-Traian Băsescu. Şi, mai ca de fiecare dată când operează, în fapte clasica distincţie a lui Jacques Elul între „propaganda emoţională „şi „propaganda raţională”, vedem că nu s-a respectat imperativul categoric al unui alt ilustru francez:”Domnilor , dacă vreţi să discutăm, vă rog să vă precizaţi termenii!”( de la Voltaire cetire!) Într-adevăr, constat că mulţi, foarte mulţi dintre aceşti aşi ai retoricii electorale fac o gravă confuzie între România, cea fără Traian Băsescu la butoanele de comandă şi România , cea fără servanţii şi practicanţii „băsismului”, ca mentalitate şi ca stil de a gestiona puterea.
De aceea, mi se întâmplă tot mai des ca, atunci când întâlnesc asemenea entuziaste declaraţii despre cât de minunată, de înfloritoare şi de prosperă va arăta România după ce Demisul Naţional va părăsi fotoliul prezidenţial din Dealul Cotrocenilor, gândul să mă trimită la un anumit pasaj dintr-o anumită carte. Nu este o carte de management politic şi nici una de scenarii proiective despre viitorul societăţii româneşti de după încheierea uneia dintre cele mai ruşinoase pagini din istoria modernă a acestei ţări.
Este vorba, ca să nu vă mai lungesc aşteptarea, despre romanul „Ciuma” scris de Albert Camus şi apărut în anul 1947, adică la numai doi ani de la sfârşitul Marii Conflagraţii Mondiale. Un roman parabolă despre o ciumă devastatoare pe care şi atunci, ca şi acum, cititorii o asemuiau nu numai ciumei hitleriste, ci oricărei ciume totalitare, fără deosebire de culoare politică sau de orice altă situare în timp şi spaţiu. Iată pasajul: „Ascultând, într-adevăr, strigătele de bucurie nestăpânită care urcau din oraş, Rieux îşi amintea că această veselie este mereu ameninţată. Căci el ştia un lucru pe care această mulţime în petrecere îl ignora şi care putea fi citit şi în cărţi, că bacilul ciumei nu moare nici nu dispare vreodată, că el poate să stea timp de zeci de ani adormit în mobile şi în rufărie, că el aşteaptă cu răbdare în odăi, în pivniţe, în lăzi, în batiste şi în hârţoage şi că, poate să vină o zi când, spre nenorocirea şi învăţătura oamenilor, ciuma îşi va trezi şobolanii şi-i va trimite să moară într-o cetate fericită.”
Aşadar, cu plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, nu se termină şi cu „băsismul”, ca mod de a gândi şi se a acţiona. Pur şi simplu se încheie o primă etapă a unui parcurs anevoios şi complex. Mă refer, în primul rând, la eliminarea din sistemul politic, administrativ şi, mai ales, juridic şi pedepsirea exemplară a tuturor celor care, „avându-l pe Traian Băsescu, în suflet” au comis, direct sau au mediat şi i-au proteguit pe cei care au comis uriaşe jafuri, revoltătoare nedreptăţi şi dureroase daune individuale sau colective. În egală măsură, mă refer , însă, la educarea civică, politică, morală şi juridică, aşa încât corupţia, morbul infracţional, ura şi egoismul rapace- mentalităţi resentimentare, degradante, primitive şi gregare cărora Amiralul Dezastrului Naţional şi şleahta sa le-a răspuns şi le-au dat satisfacţie la cel mai înalt vârf al puterii. Va trebui un uriaş efort al societăţii pentru ca toate aceste tare ruşinoase să dispară , definitiv şi irevocabil, din etosul nostru individual şi colectiv.
Treabă grea dar nu şi imposibil de făcut. Cu o singură condiţie esenţială: aceea ca persoana şi grupările politice susţinătoare care vor prelua Puterea să nu fie altceva decât tot nişte „băsişti fără Băsescu”. Care, la rândul lor, să dea revanşă unor posibili idolatri „cu (un alt) Băsescu în suflet.
Aşa încât , putem spune răspicat, fără frica de a greşi, că, la votul pentru prezidenţiale, nu doar candidaţii vor da un extraordinar de greu examen, ci însuşi electoratul, poporul român.

Şerban CIONOFF