Șerban Cionoff: CARTE FRUMOASĂ, RUŞINE CUI NU TE MERITĂ!

serban-cionoff-150x1501Anatole France i-a numit, o dată, pe „buchiniştii” de pe malurile Senei „ces braves marchands d ‘esprit”. Admirabilă expresie care se poate aplica fără greş tuturor adevăraţilor slujitori ai profesiei de librar. Scriu apăsat- „librar”- şi nu doar un simplu vânzător de cărţi!
Ţin minte, cu mai bine de cincizeci de ani în urmă , în Caracal- „oraşul meu natal, cu flori în gară,/cu chioşc în parc şi festival urmat de bal”(cum atât de frumos îl numea un cântec al neuitatului Radu Şerban, el însuşi fiu al urbei)-, elev de liceu, fiind răscoleam aproape zilnic rafturile librăriei , fostă „a lui Ilie Mărculescu”iar, acum avându-l ca responsabil pe domnul Cernitu, ghid fiindu-mi pe frumoasa doamnă Costea, om cu bogate lecturi şi cu gust sigur.
Venind, apoi, în Bucureşti, la facultate, am avut la librăria „Eminescu”, aflată la parterul căminului studenţesc „Carpaţi”, un extraordinar om de carte în doamna Lazăr, a cărei fiică, Dana Gheorghiu, era pe atunci corespondent Agrepress la Paris. Dar cele mai multe poveţe şi înlesniri le primeam, noi studenţii dar şi profesorii noştri, de la doamnele care oficiau la libăriile din Universitate. La „litere”, de exemplu, reperul intangibil era Nela, aşa după cum, mai jos, în clădirea rectororatului, unde se aflau facultăţile de drept şi de filosofie (mai târziu şi secţia de sociologie)o aveam de partea noastră, a devoratorilor de carte, pe doamna Stoian. Care, având un fiu, Bebe, cam tot de vârsta noastră, dar care era deja operator la TVR, o răsfăţam numind-o”tanti mama lui Bebe”.
De aceea, nu pot decât să mă bucur văzând că azi, când televizorul şi, mai nou, internetul tind să uzurpe din drepturile lor fireşti cartea şi lectura, această nobila îndeletnicire de librar îşi are slujitori de elită. Respectul şi admiraţia de care se bucură, de ani şi ani, mereu tânara Geta Munteanu, nedezminţita Doamnă , de la librăria”Sadoveanu”, rămân pur şi simplu emblematice.
Cu atât mai dureroasă mi-a fost „surpriza” (asemenea surpriză să fie acolo, la duşmani!) văzând că mai există şi aşa-zişi librari, nepricepuţi vânzători de carte care îşi fac voia , dar nu oriunde, ci aici în centrul Bucureştilor şi, mai grav, la libăria din incinta unei prestigioase facultăţii a Almei Mater. Este vorba despre librăria din incinta facultăţii de istorie. Până acum o vreme, acolo, era la datorie „doamna Popescu”. Mereu cu zâmbetul pe faţă, mereu primitoare şi totdeauna gata să îţi recomande noutăţile din librărie. Ba chiar să schimbe impresii de lectură.
Recunosc, nu mai trecusem de mult pe la această librărie dar,şi când am trecut, am plecat mai mult amărât decât bucuros de vizită. Bunăoară, ieri, la nici ora 4 după amiază, doamna de după tejghea deja se grăbea să tragă obloanele. Ceea ce mi-a şi comunicat pe un ton ultimativ.
În felul ei, poate că avea dreptate să se grăbească,de vreme ce pe uşa librăriei nu există orarul de funcţionare.
Aşa încât nici nu m-am mai mirat dacă, azi dimineaţă, revenind înanitea orei 10, persoana respectivă nu era de găsit. Stingherită de situaţie, doamna aflată la ghişeul portarului s-a scuzat cum a putut: „Este pe aici, pe undeva. Trebuie să vină imediat” „Imediat”-ul ăsta a mai durat cam o jumătate de oră. După ce am cerut cartea am dat să plătesc. Numai că, altă supriză, se putea plăti doar în bani cheş. Drept pentru care am cerut voie doamnei să mă păsuie numai cât scot bănuţii de la bancomat, mai ales că între timp mă şi avertizase că trebuie să plece „pentru 20 de minute” până la filologie. Luând de bună promisiunea că mă va aştepta , nu mai mult de 10 minute, am dat fuga la cel mai apropiat bancomat, dar, când am revenit, spriză!, doamna plecase. Plecată a fost cam jumătate de oră. Iar când a revenit, au mai trecut vreo 3 minute, pe ceas, până când să descuie uşa. Am plătit, am luat cartea şi am ieşit. Nu înainte de a da cuvenitul „bună ziua”. La care, bineînţeles, nu am primit răspuns. Aşa cum nu primisem nici la salutul de la intrare. Ca,de altfel, la nici-unul dintre saluturile din vizitele precedente.
Am plecat , întristat, din această libărie pe care o asemenea neprofesionistă ameninţă să o transforme în prăvălie. Adică o învălmăşeală de tarabe unde cărţile nu sunt de cât „nişte marfă”, iar iubitorii de carte „nişte muşterii”.
Drept pentru care ţin să împărtăşesc această situaţie şi conducerii Universtităţii bucureştene, oameni pe care îi stimez cu atât mai mult cu cât îi ştiu adevăraţi iubitori de carte.