Șerban Cionoff: CASTANA FIERBINTE A EUROPARLAMENTARELOR

  

Mai sunt două luni şi un pic până la europarlamentare şi nu s-ar putea spune că românii nu-şi mai găsesc odihna tot socotind pe cine să pună ştampila pe buletinele de vot. Drept este şi că nici partidele nu s-au decis, încă, să ne pună în faţa listelor de candidaţi şi, cu atât mai puţin, programele cu care, în cazul în care vor fi aleşi, vor merge la Bruxelles sau în alte locaţii ale Uniunii Europene. Nu contest, în atelierele partidelor se lucrează de zor, se fac şi  se desfac scenarii şi combinaţii dar, deocamdată, lucrurile rămân departe de ochii noştri, ai muritorilor de rând. Se mizează- iarăşi şi pentru a câta oară?- pe efectul şocului emoţional la aflarea opţiunilor pentru viitorilor europarlamentari? Tot ce se poate, numai că, atenţie mărită!, lumea a început să se cam sature de asemenea zgâlţăieli emoţionale. Aşa încât există posibilitatea ca, în ziua alegerilor, rata prezenţei la vot să nu fie chiar aşa de aproape de estimările strategilor de campanie dintre care unii mai degrabă ne aduc aminte de faimoşii croitori mincinoşi din povestirea lui Andersen..

Încercând să văd care ar fi cauzele acestei stări de fapte, mai bine spus ale apatiei marelui public faţă de subiect, mă văd nevoit să ajung la perioada 2001-2004, adică la perioada în care Guvernul Adrian Năstase negocia, în adevăratul sens al termenului, aderarea României la Uniunea Europeană. Aici putem avea cheia problemei. În sensul că dacă trebuie să recunoaşteam că executivul şi făcut cu brio datoria, pregătind insituţiile şi legislaţia statului de drept din România pentru a fi compatibile cu exigenţele calităţii unui stat membru cu drepturi şi îndatoriri depline şi egale al Uniunii Europene, atunci este la fel de drept să spunem, fără înconjur, că nu s-a făcut mai nimic în ceea ce priveşte educarea concetăţenilor noştri aşa încât aceştia să cunoască şi să îşi însuşească normele, valorile, principiile UE şi, în acest fel, să gândească şi să se comporte ca adevăraţi , demni şi responsabili cetăţeni europeni. (Că mulţi, dureros de mulţi românaşi de-ai noştri dovedesc, zi de zi, ceas de ceas, pas cu pas, faptul că ori nu cunosc ori, mai rău, nu dau doi bani pe cee ce înseamnă calitatea de cetăţean al României stat de drept, stat membru al Uniunii Europene, asta este, iarăşi, o ruşinoasă realitate.)

Distribuie prietenilor

Pe bună dreptate, ne punem întrebarea: cine trebuia să facă treaba asta? Desigur,în primul rând, şcoala şi familia. Dar, cel puţin în aceeaşi măsură, era de datoria societăţii civile. Da, a acelor entităţi ulta-vocale şi extrem de agitate atunci când este vorba să reclame nu ştiu ce încălcare a legilor nescrise ale fantas magoriei numite „corectitudine politică”, dar mute mie-n sută, atunci când este vorba să se coboare de pe culmile hiper-yankeizate ale „trendurilor” şi ale”okeiurilor” sulemenite sprea discuta cu românaşul de rând , pe limba şi pe înţelesul său, despre ce este Uniunea Europeană şi la ce ne ajută pe noi faptul că suntem ţară  membră a acesteia.

Or, în absenţa unei educaţii pro-europene, active şi aplicate, ce vreţi să ştie nea Ion din Potrosenii mei de la Caracal şi tanti Ioana de la Podul Iloaiei despre ce înseamnă votul la europarlamentare?

Poate, unul mai răsărit dintre vecini o să-i spună că de la un călifar de pe la UE, Jose Manuel Barosso pre numele lui, ne-a venit porunca de a-l păstra la cârma statului pe Matrozul –Fără-Busolă, deşi, la referendumul din vara lui 2012, românii, într-o zdrobitoare majoritate i-au spus: uşcheala! Pe care matroz l-a luat în braţe şi i-a pus căiţă o năşică de prin Germania, frau Angela, de la care s-a tras şi draconica politică de austeritate impusă statelor Uniunii Europene, dar prea puţin spre deloc propriei patrii…

Sau, dacă dă Dumnezeu şi se nimereşte un om de bine, o să fie cineva care să-i lămurească pe neştuitori că , tot pe acolo, pe la Bruxelles, merge cu pâre mincinoase împotriva României ( nu doar a unui anume guvern !) o aşa-zisă eurodeputată, Monica Macovei, îngânată peltic dar zelos de o anume Ebba, cea „cu tată preşedinte, care-o iubea fierbinte”(Miron Radu Parschivescu dixit!).

Şi, dacă tot vorbim despre noroc, poate că se va găsi şi un cineva priceput care să le explice pe înţelesul lor românilor de la oraşe şi sate că de la Uniunea Europeană putea accesa fonduri europene. Care fonduri, sub guvernele-marionetă ale premierului (el însuşi marionetă) Emil Boc, fie nu au fost luate- din nepriceperea unora, fie au fost jefuite neruşinat- de data asta cu prieceperea hoţească a altora…

Dar, ceea ce trebuie să li se explice, simplu şi convingător, oamenilor este că neparticiparea la vot se plăteşte scump şi dureros, de vreme ce, în acest fel, o formaţiune politică şi candidaţii săi, care ar putea reprezenta cu cinste şi ar putea să promoveze cucompetenţă interesele Româniai, ca şi ale comunităţilor locale, în viitorul Parlament European. A cărui culoare politică ar putea fie schimată în bine- şi pentru noi, românii-punându-se capăt dictatului PPE, un partid care ne-a adus multe şi mari nedreptăţi.

Opresc aici, deocamdată, enumerarea a doar câtorva dintre principalele teme pe care cred că ar trebui să le abordeze, pe înţelesul omului obişnuit, candidaţii la europarlamentare şi partidele care îi propun.

Nu însă înainte de a scrie apăsat că europarlamentarele sunt şi rămân un cartof fierbinte cu care nu trebuie să ne jucăm. De-ajuns că, în 2004, românii, într-o proporţie decisivă, au votat strict emoţional şi numai pe principiul lui” e de’al nostru, e popular!” Şi că, de zece ani, tot plătim preţul ignoranţei electorale şi a unei cvasi inexistente responsabilităţi civice!

Ştiu şi eu zicala:”Istoria se repetă”. Vorba este, dacă trebuie neapărat să se repete numai în rău? Adică şi la europarlamentarle din mai…

Şerban CIONOFF