Șerban Cionoff: CEDO ATACĂ INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI DIN ROMÂNIA !

Mai că nu e zi lăsată de la Bunul Dumnezeu ca să nu luăm cunoştiinţă- cu vie emoţiune!- despre tot felul de declaraţii, alarmate şi alarmiste provocate de gravele, inadmisibilele încercări ale politicienilor şi ale presei de a încălca şi îngrădi independenţa ultra-feciorelnicei justiţii de pe aceste plaiuri mioritice. Fireşte, nici nu mă miră prea mult văzând că , în marea , zdrobitoarea lor majoritate, aceste spăimoase şi înlăcrămate semnale de alarmă vin taman din partea unor bravi slujitori ai cauzei Doamnei cu balanţa.
M-aş fi aşteptat, în ordinea firească a lucrurilor, ca asemenea semnale să fie susţinute cu dovezi clare, concrete şi imbatabile, despre “dosarele la comandă” (greşesc prea mult dacă scriu “la comandă politică”?!) care, în cei zece ani de funestă dictatură a Amiralului Dezastrului Naţional şi a clicii sale netrebnice, le-au fost rapid deschise şi tot tot la fel de repede încheiate cu nişte zdravene condamnări tocmai împotriva unor personae considerate a fi duşmani juraţi ai lui Zeus de chirpici. Chit că – sau mai ales pentru că- lipseau probe solide. Întreb şi eu, ca tot omul: oare acelea nu erau încălcări flgrante ale independenţei justiţiei?
Din acest punct de vedere, rămâne de domeniul unei Antologii a Ruşinii a Justiţiei Române, europene şi chiar universale, condamnarea lui Adrian Năstase pentru o pretinsă luare de mită în bancote care, ulterior, s-a dovedit că fuseseră emise de către Trezoreria Statelor Unite peste fix un an după ce terfeloagele încropite în nu ştiu ce hrubă le dădeau ca fiind încasate de către cel ce trebuia musai băgat la răcoare, anume spre a fi un exemplu pe placul unor eurocomunitari dintr-o anumită familie politică. Dar povestea cu “influenţa telepatică” din dosarele puse în cârca lui Dan Voiculescu oare ce cusur are ca să nu fie inclusă şi ea la locul meritat în sus-menţionata antologie?
La urma-urmelor, ia să vedem noi şi cine sunt cei care atentează la virginitatea pre-rafaelită a justiţiei din scumpa noastră patrie? Păi cine să fie dacă nu ziariştii care dau în vileag asemenea matrapazlâcuri sau politicieni care se încumetă să spună lucurilor pe nume. Şi atunci, numaidecât, sar ca arşi Procurori, ca domnul Gheorghe Muscalu şi Judecători , în frunte cu doamna Livia Stanciu, care fuga-fuguţa merg cu jalba-n proţap la CSM. Adică la Mama răniţilor, dispensarul de prim ajutor şi de frăţească oploşire a onorei nereperate a (in)justiţiei carpato-pontico-dâmboviţene.
Pentru că, de fapt, asta înţeleg unii (deloc puţini) apărători înfocaţi ai cauzei: independent justiţiei, egal cu dreptul, arbitr ararogat, de a da sentinţe greşite, scandaloase chiar, fără a trebui să dea seamă nimănui pentru asta. Urmând că, la o adică, dacă niscai dintre sentinţe, vor fi anulate, depăgubirile să fie suportate nu de către procurorii care le-au dictat, braţ la brat cu membrii completelor de judecată care le-au pronunţat , ci tot din banul public. A propos şi dacă tot veni vorba: de ce în medicină există şi îşi produce efecte conceptual de mal praxis şi în justiţie nu?
Ca să fiu , însă, sincer până la capăt, eu unul înclin să cred că trebuie să mergem şi mai departe. Drept pentru care ridic două degete şi spun: doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, atenţie mărită: CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului- este cea care atacă, în mod grav, inadmisibil, independeţa justiţiei din România!
Judecaţi şi dumneavoastră şi spuneţi-mi, păi e de ici de colo ca sentinţe pronunţate de către judecători ultra-impraţiali şi super-corecţi să fie infirmate în cascadă la CEDO? Ba, încă,de pe urma infirmării lor, România să fie obligată la plata unor depăgubiri din exact visteria statului. A statului de drept, fireşte!
Ce-i drept, chiar din familia justiţiei noastre s-au făcut auzite voci care susţin, cu subiect şi predicat, că România ocupă un nefericit loc fruntaş”(“locul ăsta fruntaş” să fie la duşmani, acolo!) în clasamentul proceselor pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Dacă aveţi cumva îndoieli pe tema asta vă invit să citiţi temenica şi riguroasa carte a Dr. Titus Corlăţean-“Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului” (Edtura “Universul Juridic”, 2011)- şi pe urmă mai stăm de vorbă.
Iată, aşadar, dragi prieteni, de unde vine cea mai teribilă ameninţare împotriva independenţei justiţiei din România. Şi este clar că lucrurile nu mai pot continua , aşa, la nesfârşit. Ce ne facem însă dacă vedem că dacă aici, pe plaiurile noastre, există CSM-ul care se şi autoseizează la orice mişcare în front şi imediat aplica terapeutica gunoiului sub preş dar la Uniunea Europeană neam de aşa ceva?
Întrebarea mea este următoarea: cărui CSM trebuie să se adreseze justiţiarii din Românica, aceia făcuţi ţăndări, cu sentinţele lor cu tot, de către CEDO? Vedeţi, prin urmare, de ce e bun la casa omului şi CSM-ul?!…