Șerban Cionoff: DE CÂND FAC PARTE AMENINŢĂRILE DIN LIMBAJUL DIPLOMATIC?

Citesc şi recitesc răspunsul pe care Anna Nagy, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Ungariei- ţară vecină şi prietenă a României şi, la fel ca şi noi, stat membru al Uniunii Europene !- a găsit de cuviinţă să îl dea ministrului român al afacerilor externe, Titus Corlăţen, şi tot nu îmi vine să cred că poate fi posibil ca un înalt funcţionar diplomatic să susţină o asemenea enormitate! Spune, aşadar, doamna Anna Nagy cum că, luând, prim ministrul de externe al ţării noastre, o poziţie clară şi perfect justificată în problema autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc, Guvernul României „riscă să creeze dispute cu proprii cetăţeni mai degrabă decât cu Ungaria, dat fiind faptul că este vorba despre un efort făcut de cetăţenii români de etnie maghiară”.
De unde s-a plecat (şi) de data asta sunt sigur că orice om de bună credinţă, sincer preocupat de cele ce se întâmplă acum între hotarele ţării. cunoaşte. Dar cred că nu strică să rememorăm, pe scurt, datele problemei. Aşadar, Titus Corlăţean,ministrul român al afacerilor externe, a atras atenţia autorităţilor de la Budapesta asupra faptului că demersurile vizând autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc, întru susţinerea cărora se invocă „drepturile colective” ale populaţiei de etnie maghiară din România pot să fie de natură să ridice „în cel mai bun caz un semn de întrebare pus asupra valabilităţii tratatului politic bilateral”.Atenţie mare, vă rog , la eleganţa exprimării: „în cel mai bune caz un semn de întrebare”. Adică un elegant avertisment asupra unor posibile consecinţe, dar fără nici-o nominalizare a unei posibile acţiuni , a unei eventuale reacţii din partea noastră!
De fapt şi de drept, mesajul şefului diplomaţiei de la Bucureşti este perfect îndreptăţit şi perfect adevărat! Aşa după cum, din păcate, este la fel de adevărat şi faptul că asemenea demersuri – din „palmaresul”cărora face parte şi artificiala problemă a Ţinutului Secuiesc şi a pretinsei sale”autonimii”- şi care sunt foarte aproape de iredentismul revanşard, ajungând până la chemarea făţişă la abolirea Tratatului de la Trianon, beneficiază de susţinere directă şi de încurajare permanentă din partea guvernului de la Budapesta.
Dar asta nu este totul! Fiindcă răspunsul doamnei purtătoare de mesaj al ministerului ungar de externe nu este şi nici nu poate să fie considerat un punct de vedere personal, un exerciţiu scriitoricesc sau unul jurnalistic, pe o temă fierbinte. Nicidecum! El este şi exprimă o poziţie a diplomaţiei Ungariei şi, pe cale de consecinţă, el trebuie citit în litera şi în spiritul său.
Mă nedumereşte, mă îngrijorează şi mă revoltă mai ales afirmaţia potrivit căreia Guvernul României „riscă să declanşeze dispute cu proprii cetăţeni”. Chiar aşa, doamnă Anna Nagy? Şi, dacă dumneavoastră credeţi în această eventualitate, ce argumente şi ce dovezi aveţi? Nu cumva este vorba despre propoziţiile pe care le rostesc, fără nici-o oprelişte, tocmai cei pe care, cu sprijinul făţiş al autorităţilor de la Budapesta, îi îndoctrinează partizanii JOBBIK la şcolile de vară, ţinute, iarăşi, fără nici-o oprelişte din partea autorităţilor de la Bucureşti, în localităţi aflate („deocamdată” veţi spune dumneavoastră şi co-militanţii dumneavoastră) pe teritoriul României?
Şi, dacă nu sunt prea indiscret, ce înţelegeţi dumneavoastră prin sintagma „dispute”? Mai precis, aveţi în vedere doar disputele teoretice, la nivel de idei sau vă referiţi, mai departe, şi la dispute fizice, directe, la confruntări sau poate chiar la evenimente în trista descendenţă a acelui sângeros Târgu Mureş din primăvara lui 1990?
În fine, dar de loc în ultimul rând, mi se pare absolut inacceptabil ca, unei luări de poziţie exprimate în termeni foarte bine măsuraţi dar şi de o fermitate pe măsura gravităţii subiectului de către ministrul afacerilor externe al României- profit de ocazie pentru a întări părerea mea sinceră că dl Titus Corlăţean este, cu adevărat, ministrul de externe al României!- ministerul de externe al unei ţări vecine şi prietene, Ungaria, să îi răspundă cu o asemenea ameninţare. Fiindcă asta şi este de fapt declaraţia pe care doamna purtătoare de mesaj şi creatoare de imagine a diplomaţiei de la Budapesta nici măcar nu a mai avut eleganţa să o drapeze sub faldurile perverse ale unui limbaj de catifea.
Ştiu şi eu că sintagma „renunţarea la forţă şi la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale” aduce aminte de „limba de lemn” a propagandei epocii apuse. Totuşi, stau şi mă întreb dacă sintagmele pe care le-a folosit doamna Anna Nagy fac parte din limbajul şi din uzanţele diplomaţiei moderne, europene şi trans-atlantice?!…
Şerban CIONOFF