Sunt dator, după articolul publicat ieri în acest ospitalier colţ de pagină, cu trei rânduri de scuze. Să îmi fac,în mod public şi sub proprie semnătură, „mea culpa”. De fapt, de două ori şi jumătate, dar despre asta ceva mai încolo…
În primul rând, ”mea culpa” pentru că am transcris greşit prenumele doamnei preşedintă a ÎCCJ! Aşadar, în loc de „Lidia Stanciu” rog a se citi „Livia Stanciu”.
În al doilea rând, am scris că persoana pe care doamna Livia Stanciu a reclamat-o pe motiv de şantaj nu este avocată ci contabilă. Numai că eu preluasem informaţia de pe un canal de presă, aşa încât am doar jumătate de vină, mai precis pentru că nu am respectat regula deontologică elementară a verificării informaţii din trei surse diferite.
Până aici, mai să zici că suntem în celebra anecdotă: „Nu este vorba despre Dmitri Şostakovici, ci despre Aram Haceaturian, nu este vorba despre un automobil Ceaika ci despre o bicicletă Pionier şi nu i s-a făcut cadou de ziua lui ci i-a fost furată din faţa casei”.
Lucrurile se complică însă foarte mult atunci când vine vorba despre al treilea rând de scuze. Ei da, aici eu sunt singurul vinovat! Şi asta pentru că am indus grav în eroare opinia publică susţinând-sub semnătură – că DNA procedează cu înţelepciune, cu imparţialitate şi cu dreaptă măsură. Ce-i drept, la rândul meu, am luat de bună o anumită formulare din Comunicatul de presă al instituţiei în care se menţiona că atunci” când împrejurările ne vor permite, vom fi în măsură să vă oferim date suplimentare.”
Şi uite că azi, 10 iunie 2014, împrejurările au permis DNA să ne ofere datele suplimentare. Din care rezultă că persoana pe care doamna Livia Stanciu o acuză de şantaj se numeşte Rarinca Mariana. Dar, aveţi puţintică răbdare, că dandanaua acum începe. Fiindcă în acelaşi comunicat de presă al DNA se scrie- negru pe alb!- că respectiva ameninţa cu „darea în vileag a unor fapte imaginare”.
Se răsuceşte în mormânt Aristotel din Stagira, părintele logicii formale! Ce-i cu sintagma asta „ darea în vileag a unor fapte imaginare”? De fapt, cui îi aparţine concluzia că respectivele fapte sunt „imaginare”? I-a spus sau i-a scris numita Rarinca Mariana doamnei Livia Stanciu: „doamnă judecător, ai grijă că dacă nu îmi achiţi numaidecât acei 20.000 de euro dau în vileag nişte fapte imaginare”?
Sau,pe baza cercetărilor întreprinse în acest caz, au ajuns procurori DNA la concluzia că faptele cu care ameninţa pârâta s-au dovedit a fi doar imaginare?
În cazul acesta nu era corect ca în comunicatul de presă al DNA să se scrie textual că numita Rarinca Mariana „ameninţa cu darea în vileag a unor fapte care, în urma cercetărilor efectuate, s-au dovedit a fi imaginare”? Iar, pentru a informa corect şi pentru a lămuri cum se cuvine opinia publică, să fi oferit şi câteva date concrete despre aceste”fapte imaginare”?
Sunt , acestea, doar câteva simple întrebări la care , cred că DNA trebuia să răspundă până acum. Asta spre a ne dovedi că doreşte şi poate să risipească măcar o parte dintre neclarităţile şi dedesubturile acestei foarte urâte afaceri.
Întrebări la care adaug una de elementar bun simţ: cum se explică faptul că o asemenea persoană – cum vor să ne convingă, la unison, DNA şi doamna Livia Stanciu, că este numita Rarinca Mariana – s-a aflat în proximitatea şi a avut relaţii de serviciu cu soţul doamnei preşedintă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie? Fiindcă îmi este greu dacă nu chiar imposibil să cred că o persoană de exigenţa şi de neînfricarea doamnei Livia Stanciu, om de o neclintită fermitate care nu a avut nici-o reţinere să îl condamne la doi ani şi jumătate cu executare pe fostul premier al României, Adrian Năstase, nu a avut minima curiozitate să afle ce hram poartă cineva care lucrează direct şi în mod curent cu soţul domniei sale.
Astea fiind scrise, vorba cântecului:”eu mai aştept şi mai sper”.Să primesc răspunsul de la DNA, desigur.
Şerban CIONOFF
