Acum 131 de ani, imediat după ce guvernul a autorizat primăria Bucureştiului  să cedeze grădina din spatele Episcopiei, cunoscută şi sub numele „livada Văcăreştilor” pentru ca aici să se ridice Ateneul Român,a fost lansată o colectă publică pentru strângerea fondurilor necesare. Colectă a cărei deviză- „Daţi un leu, pentru Ateneu!”- avea să intre în istorie ca un însemn al generozităţii şi al devotamentului civic al locuitorilor Cetăţi lui Bucur şi, până la urmă, a noastră, a românilor. Şi nu a fost singura dată când românii şi-u dovedit ataşamentul la cauze nobile şi spiritul de într-ajutorare, de solidaritate. Solidaritate nu numai cu cei de dinlăuntrul hotarelor noastre, ci şi cu oamenii de pe alte meleaguri care au avut nevoie de sprijinul semenilor. Iată, însă, că de data asta, nu pot să dau curs iniţiativei unui ilustru concetăţean care, mai zilele trecute, a propus ca fiecare român să cedeze 50 de euro pentru ajutorarea refugiaţilor. Ştiu că aş putea fi acuzat de naţionalism, poate chiar de şovinism, dar vă asigur din capul locului că nu este câtuşi de puţin vorba de xenofobie, ci pur şi simplu despre nişte nelămuriri pe cărora vreau să fiu ajutat să le dau de cap.

• Nu s-a precizat sau, poate, nu am citit eu bine, dar nu înţeleg dacă această sumă de 50 de euro trebuie să o achite tot salariatul român chiar dacă unii au lunar un salariu de 20.000 de euro, iar alţii de doar 200 de euro? Fiindcă, între noi fie vorba, la primul nivel  de salarizare menţionat 50 de euro lunar nu se cunoaşte, în schimb fiţi vă rog siguri că la cineva care are cam 2-300 de  euro se cunoaşte… Şi încă zdravăn de tot! Mai ales dacă ne gândim că sunt  încă foarte multe familii în ţara asta unde există un singur salariu, dar şi acela nu depăşeşte  în medie 2 sau 300 de euro în mână. De unde, atunci, această nivelare-  50 euro/lunar !- în condiţiile în care diferenţele dintre salariul minim şi cel mai mare este ca de la cer la pământ?
• Foarte de acord că mulţi , foarte mulţi dintre bieţii oameni ajunşi să ia calea pribegiei, de frica dezastrelor de la ei de acasă sau pentru a-şi găsi un loc de muncă şi un trai liniştit sunt oameni care vin pe meleaguri europene cu gânduri bune şi cu dorinţa de a-şi câştiga traiul cinstit şi corect. Dar să nu uităm că  pe aceste locuri, acum pustiite, războaiele  se poartă cu arme pe care nu românii le-au fabricat şi nici nu le-au exportat. Şi atunci cum vine treaba asta? Unii profită de pe urma comerţului de armament-făcut în  dureros de multe cazuri în mod ilegal şi imoral-,  dar alţii, în cazul de faţă românii, trebuie să plătească pentru ravagiile făcute de nişte grupări care nu se bat numai pentru apărarea dreptului la libertate şi la demnitate, pentru triumful  idealurilor  de prosperitate şi progres, nici doar pentru a-şi scăpa ţările de sub nu ştiu ce opresiune samavolnică.
• Nu era , oare, mai corect şi mai creştineşte ca, înainte de a formula această propunere, generosul nostru concetăţean să ne spună că domnia sa, în calitate de mare şi prosper magnat, a încercat să îi convingă pe alţi magnaţi, din România sau de peste hotare, cu care se cunoaşte atât de bine şi pe care îi are ca invitaţi permanenţi la tradiţionalele partide de vânătoare pe care le organizează, rugându-i să îi ajute cu bani sau cu alte din cele necesare pe  nefericiţii nomazi din Orientul Mijlociu?  Dar, pentru că  s-a lovit de refuzul lor, a decis să ne propună nouă, modeştilor săi concetăţeni, să subscriem la această cotizaţie benevolă? Aşa încât, noi, românii, să dăm străinătăţii un exemplu de omenie, de altruism şi de solidaritate? De fapt, încă un exemplu, dintre atâtea altele pe care noi şi înaintaşii le-am tot dat ,dar uite că nişte feţe grele din lumea magnaţilor politici, militari sau economici şi financiari se cam fac a uita de treaba asta. Şi încă nu doar de azi de ieri…
• Să presupunem că am cădea , până la urmă de acord şi am da lunar cei 50 de euro pentru ajutorarea refugiaţilor, dar cine anume, ce instituţie sau ce entitate a mediului de afaceri sau instituţie caritabilă, va gestiona aceste fonduri? Şi, mai ales, cum am putea noi, simpli cetăţeni, să avem garanţia că TOATE aceste fonduri sunt corect gospodărite şi că ajung exact la cine trebuie?
• Nu era, oare, mai bine ca înainte de a–şi fi făcut publică ideea, domnul Ion Ţiriac- fiindcă despre domnia sa este vorba- să ne fi dat , el însuşi, primul un exemplu mobilizator şi să ne fi spus că deja a depus în contul de ajutorare suma de 50 de euro? Eu unul cred că DA! Nu ştiu, însă, domnia sa ce părere are.

Acestea fiind zise şi scrise, nu îmi rămâne decât să aştept cu deplină încredere răspunsuri convingătoare la întrebările de mai sus. Până atunci, cu toată dragostea, mă abţin să mai comentez subiectul.