Șerban Cionoff: EVALUATORII M.C.V CUNOSC DOSARUL MARIANA RARINCA?

Printr-o simplă coincidenţă, desigur, ieri s-au petrecut două evenimente cu semnificaţii deosebite pentru bunul mers al justiţiei româneşti: -1) Reprezentanţii Comisiei Europene aflaţi pe meleagurile noastre în cadrul primei misiuni de evaluare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare din cest an s-au întâlnit şi au discutat cu ministru de justiţie, Robert Cazanciuc; şi- 2) Curtea de Apel Bucureşti a decis achitarea Marianei Rarinca, femeia pe care preşedinta ÎCCJ, judecătoarea Livia Stanciu, acuzat-o de şantaj considerând că dosarul instrumentat de către DNA nu se confirmă întrucât nu există fapta, decizia fiind definitivă.
Pe bună dreptate, mă veţi întreba care şi unde e problema? Răspunsul este foarte simplu: problema este că, potrivit comunicatului de presă emis de către Ministerul de Justiţie, distinşii evaluatori „au apreciat şi cu această ocazie progresele înregistrate în justiţia din România”, printre instituţiile cu care misiunea UE a avut întâlniri şi discuţii pe baza cărora şi-au fundamentat aprecierea numărându-se ÎCCJ şi, respectiv, DNA.
De aici, fireasca dorinţă de a afla dacă în cadrul discuţiilor cu distinsele oficialităţi ale Europei Unite ministrul de justiţie, Robert Cazanciuc, a informat despre această decizia a CAB, prin care s-a dat zdravăn de toţi pereţii cu făcătura ruşinoasă ieşită din „parteneriatului de nădejde” între Livia Stanciu, preşedinta ÎCCJ şi DNA-ul comandat cu mână de fier de către ultra medaliata şi hieper-aplaudata procuror-şef Laura Codruţa Kovesi. Făcătură de cea mai clară şcoală stalinisto-kagebistă, de pe urma căreia o femeie a stat întemniţată, fară nici-o vină demonstrată, fix 191 de zile. Ne-am fi aşteptat ca, pentru edificarea deplină a evaluatorilor domnul ministru Robert Cazanciuc, să facă precizarea esenţială că, anul trecut doar au mimat actul de a judeca dosarul Marianei Rarinca, pentru că ei doar au transcris docil sentinţa comandată de către procurorii DNA, jucând doar rolul unor marionete conform scenariului produs în laboratoare după un proiect made ÎCCJ compus de către condeiera Lidia Stanciu şi pus în scenă de în scena sub bagheta DNA de către prim dirijorul Laura Kodruţa Kovesi.
Întrebări deloc fără rost atât vreme cât,din textul Comunicatului oficial publicat în urma randez-vous-ul de la ministrul de justiţie se înţelege că, nici de data asta, interlocutorii părţii române, nu au plecat de la această întâlnire convinşi care sunt obstacolele de natură materială şi umană care au impus modificările propuse de către Legislativul României la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală, în vederea prevenirii, stopării şi combaterii lor. Fapt evident şi după lectura din formulărilor abstracte şi convenţionale din comunicat din care reieşea că domniile lor „doresc să atragă atenţia asupra stabilităţii cadrului normativ în materie penală şi în materie penală”. Arătându-se , în continuare, rezervaţi faţă de iniţiativele de modificare a Codurilor Penale pe care le-au elaborat legislativul României fără, însă, a le cere în prealabil binecuvântarea. De unde şi până unde au ajuns domniile lor la nestrămutata (dar cam eronata) convingere că respectivele modificări nu îşi au rostul, ba chiar că ele dăunează bunului mers al justiţiei, când, de fapt, acestea vizau soluţii punctuale pentru eliminarea abuzurilor şi a voluntarismelor?- asta pare greu de ştiut. Greu dar nu şi imposibil, dacă ne gândim la cine sunt vocile şoptitoare cu mare trecere pe lângă organele olfactive ale unor distinşi diplomaţi acreditaţi la Bucureşti, ca şi le la înaltele oficii ale Uniunii Europene.
Aşadar, pe de o parte,vede că onorabilii parteneri (şi nu tutori!) ai Uniunii Europene au venit la Bucureşti cu o imagine prestabilită, simplificată, schematică şi nu au reuşit să perceapă în toate detaliile modul în care operează, nu întotdeauna la parametrii scontaţi, normele, baremurile rigorile unei justiţii cu adevărat moderne, competitive şi imparţiale, în condiţiile specifice, ale societăţi româneşti din zilele noastre. În acest conglomerat de factori obiectivi şi subiectivi aflându-se una dintre marile cauze ale perpetuării şi chiar ale creşterii îngrijorătoare a cotei abuzuri grave comise de către unii magistraţi, fapte categoric de neacceptat într-o justiţie independentă şi într-un stat european modern. Situaţie care a favorizat, în felul său, şi abuzurile înregistrate pe parcursul instrumentării la DNA-ul condus de către ultra- medaliata Laura Codruţa Kovesi a unui dosar profund viciat, la comanda expresă a şefei instanţei supreme, judecătoarea Livia Stanciu. Care s-a dovedit a nu fi în realitate decât un dosar fără probe având ca ţintă precisă o femeie nevinovată.
Or, o discuţie sinceră asupra fenomenologiei acestui dosar putea să fie pentru ministrul de resort un excelent prilej de a explica evaluatorilor europeni că nu toţi magistraţii din România sunt întruchipare perfecţiunii eleate în materie de ştiinţele dreptului dar şi în materie de ştiinţa eticii, aşa după cum nu chiar toţi condamnaţii în urma unor sentinţe dictate de procurori şi transcrise cu mare sârg de nişte judecători colaboraţionişti sunt numai buni de aruncat în hăurile temniţei.
A reuşit,mă întreb, ministrul justiţiei, procurorul Robert Cazanciuc, să fie un bun comentator şi un convingător pledant al cauzei adevărului despre iniţiativele parlamentarilor pentru de modificarea Codurilor în materie penală în faţa evaluatorilor UE sau domnia sa s-a mulţumindu-se doar cu câteva protocolare mângâieri pe creştet, pentru ca, după asta, să înghită în sec la bobârnacele ce i-ai fost servite pe post de recomandări categorice? Sincer să fiu, povestea mă pune foarte serios pe gânduri dată fiind împrejurare că acelaşi domn procuror, acum ministru de justiţie, a fost considerat, ani de zile, un model (dacă nu chiar un etalon?) pentru calitatea de purtător de mesaj al Procuraturii General? Dar dacă îmi aduc aminte că, la acea vreme, parchetul general era condus de către însăşi Laura Codrunţa Kovesi, atunci parcă, în loc de răspuns la întrebare,aş fi tentat să recurg la amar-hâtra zicere:” Eu am o explicaţie, dar sunt împotriva ei”….
Şerban CIONOFF