Șerban CIONOFF: GHIRLANDELE DE IUBIRE ALE ARMONIEI CROMATICE ÎNSCRISE ÎN PIATRĂ
Îi spunem pur și simplu ,,piatră’’. De obicei, călcăm, indiferenți, pe ea sau la nevoie, unii o mai folosim spre a o arunca , cu sau fără motiv, în semenii noștri. Iar, când amarul ne îneacă, ne lăsăm sfâșiați de câinii melanholiei (precum Princepele lui Eugen Barbu) și tot la ghiersul Ioanei Radu ajungem:,, Of, piatră piatră de e piatră/Șade jumătate-n apă/ O calcă calul și crapă/Inima mea multe rabdă.’’
Și totuși, din piatră tare, s-au durat cetăți care ne-au apărat în fața cohortelor de invadatori din dușmănoase azimuturi, așa după cum, tot din piatră, și-a dăltuit sculpturile Constantin Brâncuși- Titanul din Hobița- care avea drept crez de viață și de creație aceste vorbe de neuitat:,,E numai bucurie ceea ce vă dau!’’
Pentru ca, acum, aici , în inima Transilvaniei, cineva, o doamnă de o aleasă sensibilitate, dă pietrei o altă viață, punându-i în valoare un atribut pe care puțini dintre noi i l-am fi bănuit. Este Rodica Trandafir, medic din Târgu Mureș, care pictează pe pietre de râu.,,Pictează’’ este doar un fel de a spune, pentru că privindu-i statuetele pictate pe piatră nu pot decât să dau întreaga dreptate cuvenită adagiului poeților romantici care spuneau că în fiecare lucru doarme,visând, un cântec în așteptarea poetului care, găsind cuvântul potrivit, îl va trezi la viață…
În felul său, asta face și Rodica Trandafir! Caută și, din fericire, găsește acele vibrații cromatice în măsură să releve tainice visări din adâncurile negrăite ale pietrei și care, relevate nouă fiind, pot să aducă acea liniște sufletească, dătătoare de înțelegere cu semenii și cu noi înșine și, fără de care, cuvântul ,,bucurie’’ nu ar mai fi decât un termen de dicționar.
Așa după cum se întâmplă cu toate gândurile noastre bune și curate, totul a început de la o simplă , oarecare, întâmplare. Adică atunci când, o bună prietenă, a sfătuit-o să picteze și, în acest fel, să spună ceea ce are pe suflet. Ceea ce Rodica a și făcut, mai întâi pe foi de desen sau pe ouă. Într-o zi,însă, aflată la Hațeg, un loc mult îndrăgit al sufletului ei pentru motive cu totul aparte, Rodica a descoperit în râul Galbena, niște pietre al căror relief i-a dat semn că ar ascunde povești și poeme ce se cer, neîntârziat, relevate prin culoare. Așa a început ea să picteze pe pietre, fiecare dintre acestea fiind alese pentru armonia formelor. A pictat, mai întâi, flori, pentru ca, mai apoi, să încerce să dea viață unor povești care ne duc cu gândul în lumea Credinței și a Mântuirii Sufletului. ,,Eu cred – mărturistește Rodica Trandafir -, că Dumnezeu ne dăruiește nouă și lumii noastre, multe vise, așa încât avem datoria, fiecare, în felul nostru, să le trezim la viață și să le dăm celor dragi ca pe niște ghirlande de aur. De aceea, eu am ales să pictez cu degetele pietre de râu care, deși au trecut atâtea șuvoaie de apă peste ele, nu numai că nu s-au prăpădit, ba, dimpotrivă, au luat anumite forme care exprimă armonia interioară a universului. În fapt, configurația lor este cea care poate oferi suportul unor poeme în culori care încearcă să dea privitorilor pace interioară și încredere în sine și în semeni’’.
Am zăbovit , cu încântare și cu o aparte admirație, asupra pietrelor de râu cărora Rodica Trandafir le-a readus la viață poemele de taină, prilej cu care am remarcat o trăsătură esențială, definitorie aș zice a trudei sale și anume că ele sunt pictate numai în culorile vii, senine și calde. Culori în care, ea însăși se regăsește și se exprimă. ,,Nu, asta nu este câtuși de puțin întâmplător – mi-a explicat Rodica împrejurarea -, fiindcă eu cred că , în timpurile atât de zbuciumate pe care le trăim, nu mai avem nevoie, fiecare în parte și toți, împreună, de întuneric, de neliniști și de asmuțiri. Avem nevoie de lumină, de dragoste, de încredere și de statornicie’’.
Aceasta ar fi, pe scurt, povestea minunățiilor pe care le pictează, cu atâta har, pe piatră de râu, Rodica Trandafir din Târgu Mureș. Adevărate bijuterii cromatice care, de-acum, alcătuiesc o admirabilă colecție aflată, deocamdată, în ospitalierul apartament din această frumoasă urbe din inima țării. Am scris, intenționat, ,,deocamdată’’, fiind convins că superbele creații ale Rodicăi Trandafir merită și trebuie să fie cunoscute și admirate de către un public larg, iubitor de Frumos și de Omenie.
Și unde ar fi fost mai bine și mai nimerit să își afle acestea locul decât la Muzeul Pietrei de la Sângeru, sub generoasele auspicii ale poetului și omului Lucian Avramescu? Întregind, sunt convins, universul de înțelepciune și de lumină al cuvintelor care călăuzesc acest unic Templu al pietrei tari și a sufletului neamului nostru românesc:,,Noi avem și rădăcini de piatră, nu numai de lemn, apă, lut și frunze’’.
Pentru toate acestea, nu aș putea găsi o altă încheiere emoționatelor mele notații despre căutătoarea și dăruitoarea de armonii celeste, Rodica Trandafir, decât cu încredințarea că nu va trece multă vreme și îi vom admira lucrările aici, în Panteonul Pietrei Românești de la Sângeru.