Șerban Cionoff: LACRIMILE DE CROCODIL ALE DOMNULUI MINISTRU

Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, ne mustră amarnic fiindcă nu ştim să ne cinstim eroii neamului! Aceasta este concluzia la care a ajuns domnia sa după ce a vizitat mausoleele eroilor de la Mărăşeşti şi de la Soveja. „O ruşine naţională”- tună şi fulgeră domnul ministru. Afirmaţie foarte categorică asupra căreia se cuvine să stăruim cu toată atenţia cuvenită…
Şi a mai constat ceva domnia sa şi anume că marea majoritate a celor 1000 de vizitatori pe an ai acestor lăcaşuri de veşnică odihnă şi de pomenire a celor căzuţi pentru neatârnarea şi unitatea statului nostru naţional nu sunt români, ci sunt veniţi din Anglia şi din Germania. Constatare pe care domnia sa o găseşte foarte nimerită pentru a spune, cu subiect şi predicat, că aceşti distinşi vizitatori străini ne dau adevărate lecţii despre cum îşi respectă eroii naţiilor lor.
Întrebarea mea ar fi, însă, următoarea: chiar este domnia sa cel mai îndrituit să dea asemenea sentinţe apăsătoare? Nu mă refer, desigur, la cetăţeanul Robert Cazanciuc , al cărui drept la liberă exprimare a opiniei este garantat prin Constituţie, ci la titularul portofoliului ministerului justiţiei. Justiţia fiind acea putere independentă a statului nostru de drept care şi-a câştigat un dureros renume de pe urma sentinţelor pe care le infirmă, în cascadă, la CEDO. Sentinţe diktate (aceasta este grafia meritată) de foarte multe ori de procurorii pe care ministra de lugubru renume, Monica Macovei, i-a vârât cam cu anasâna în corpul magistraţilor, iar ministrul Robert Cazanciuc, el însuşi procuror, a făcut legământ să nu îi clintească de acolo cât va fi domnia sa ministrul justiţiei.
Cât priveşte poziţia domnului ministru Robert Cazanciuc, inclusiv în calitatea sa de membru al CSM, cu privire la iniţierea unui act normativ care să statueze răspundere materială a magistraţilor în cazul unor sentinţe incorecte pe care aceştia le-au pronunţat, din diverse motive, nu putem decât să luăm act de faptul că pur şi simplu nu avem despre ce discuta. Asta în vreme ce de la bugetul de stat se plătesc, în continuare, sume foarte mari în contul despăgubirilor către victime. Victime ale erorilor- deloc puţine şi deloc minore- ale unor magistraţi, dar , mai ales, oameni dintre care , din păcate, mulţi nici nu mai apucă să îşi primească reparaţiile morale, fiindcă despre cele materiale ştim cu toţii în ce păienjeniş birocratic se rătăcesc. Nu cumva şi aceştia ar putea fi consideraţi -păstrând proporţiile cuvenite- eroi? Desigur, eroi ai erorilor (in)justiţiei? Deosebirea fiind aceea că, în vreme ce eroii de război au murit cu arma în mână, ceilalţi au murit „cu dreptatea în braţe”!
Cât priveşte lecţiile de cinstire a eroilor neamului pe care ni le dau englezii sau germanii nu pot să am decât respect şi preţuire şi nu mă reţin să spun că avem şi noi, românii, de învăţat. Numai că, îmi permit să îi amintesc ministrului justiţiei,Rober Cazanciuc, faptul că există un abuz repetat şi intolerant care se comite aici, în România, sub ochii noştri şi chiar ai domniei sale. Un abuz premeditat, sub masca cinstirii eroilor unor naţiuni vecine Mă refer la acţiunile cu pretins caracter ştiinţific, comemorativ sau omagial consacrate lui Miklos Horthy şi faţă de care nu am ştiinţă să se fi sesizat domnii procurori. Care procurori îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, nu-i aşa? Acţiuni sfidătoare, petrecute la lumina zilei şi cu publicitatea de rigoare, poate şi pentru că faimoasa Lege nr 217/ 2015 , care a trecut şi pe la Ministerul Justiţiei, nu face vorbire clară la regimul horthyst, căruia i-au căzut pradă peste 2.600.000 de locuitori din cei 43.429 km.p rupţi în mod barbar din Transilvania în urma criminalului Diktat de la Viena.
Pentru aceste motive (sau, măcar pentru acestea!) nu cred că pot fi primite asprele mustrări pe care le-a aruncat în mod public românilor ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc. Le pot, însă, considera ca fiind exact ceea ce sunt şi merită să li se spună de la obraz că sunt: nişte lacrimi de crocodil!