Șerban Cionoff: LECŢIA DE ISTORIE A ZILEI DE MIERCURI, 21 AUGUST 1968

Mai sunt doar două zile şi ne vom reaminti- mai bine spus, ar fi drept să ne reamintim- de acea zi de miercuri, 21 august 1968, când,din balconul CC al PCR, Nicolae Ceauşescu a rostit fulminantul discurs care înfiera „invazia frăţească” a celor 5 state membre ale Tratatului de la Varşovia care a pus capăt, în mod brutal şi samavolnic, „Primăverii de la Praga”.
Pentru mai tinerii noştri cititori, care nu au trăit „în direct” evenimentul, o asemenea menţiune poate surprinde în mod neplăcut sau, chiar, poate irita de-a dreptul. Asumându-mi, acum, riscurile ce decurg din acest gest în evaluarea obtuză şi cu adevărat neo-dogmatică, voi scrie şi voi semna, de bună voie şi nesilit de nimeni, că acele ore de maximă incandescenţă şi de copleşitoare încordare au marcat un eveniment istoric unic şi irepetabil. Atunci,la 21 august 1968, România –prin cuvântul celui care era şeful suprem al partidului şi statului- şi-a exprimat, categoric şi irevocabil, poziţia sa faţă de politica de diktat pe care Kremlinul şi sateliţii săi o promovau cu o consecvenţă diabolică, sfidând , fără scrupule şi fără ruşine, dreptul fiecărui popor de a-şi alege, de sine stătător, calea devenirii sale istorice şi de-aşi făuri,fără nici-un amestec din afară, destinul său democratic şi modern.
Vreau să fiu foarte bine înţeles: era poziţia României şi a românilor şi nu doar poziţia lui Nicolae Ceauşescu!
Fără doar şi poate, 21 august 1968, a reprezentat momentul de apogeu al României şi ar fi putut însemna , şi pentru Nicolae Ceauşescu, un moment esenţial al carierei. Din păcate , din motive mult mai complexe decât am putea să elucidăm în acest spaţiu, personajul pe care, la acele ore incandescente, Europa democratică, Statele Unite ale Americii şi China, îl considerau ca fiind un erou, nu ştiut sau nu a putut să înţeleagă covârşitoarea lecţie a Istoriei unei Secunde.
Fapt este şi rămâne, însă, că, atunci, noi, cu toţii , am trăit la cea mai înaltă tensiune, exact această Istorie şi această Secundă. Strada, acel „mediu biologic” şi acea „realitate socială” , „plămânul şi stomacul care respiră şi digeră”- cum în chip magistral al numit-o F Brunea Fox- a fost cel mai teribil martor şi mărturisitor al evenimentelor.
De aceea, nu aş putea să nu evoc –mai ales cu acest prilej- o întâmplare pe care mi-a istorisit-o adorabila Doamnă, Lisette Daniel Brunea, soţia Prinţului Reportajului Românesc. Aşadar, după ce a urmărit la televizor mitingul din Piaţa Palatului, Brunea i-a cerut doamnei sale „să meargă ca să vază strada”. Aşa a crezut că se cuvine să facă, atunci, el, cel care ne-a lăsat răscolitoarele vorbe: „Nu călcaţi strada! Muşcă!”
Fiindcă locuiau pe bulevardul Schitu Măgureanu, foarte aproape de piaţa incendiară, Brunea a vrut să meargă la pas, spre miezul evenimentelor. Ajungând, ei, pe Calea Victoriei, unde „strada” fremăta sub presiunea emoţională a mitingului ce tocmai se încheiase , nu mică le-a fost mirarea întâlnindu-l pe un tânăr scriitor cu un solid renume în viaţa breslei, care, urca în pas grăbit, spre sediul de atunci al Casei Scriitorilor. Cum F Brunea-Fox îl cunoştea de mai multă vreme, nu s-a putut abţine să îl întrebe: „Unde fugi , măi băiete?” Cel astfel întrebat l-a privit de-a dreptul siderat şi i-a răspuns cu toată sinceritatea: „Cum unde? Merg să mă înscriu în partid!”
Cam asta era întâmplarea pe care am dorit să v-o povestesc, acum, în pragul lui 21 august, iar tâlcul ei mi se pare foarte limpede. Există în viaţa fiecărui popor momente unice ale afirmării voinţei şi conştiinţei sale. Aşa după cum există şi în viaţa oamenilor politici momente de cardinală semnificaţie în care aceştia au intuiţia acelei ocazii astrale. Depinde, însă, numai de ei (sau, în primul rând, de ei) dacă îşi vor păstra neatins acest dar îl intuiţiei momentului istoric sau dacă vor rătăci drumul care duce spre fiinţa şi conştiinţa poporului.
Să nu uităm, miercuri 21 august 1968, în Piaţa Palatului , Nicolae Ceauşescu devenea un exponent al voinţei şi al simţirii românilor. Peste 21 de ani, tot într-o zi de 21 sau de 22 , dar ale lunii decembrie, tot aici, în Piaţa Palatului, poporul revoltat în abjura definitiv,irevocabil.
Strada fusese călcată şi, acum, muşca!