Șerban Cionoff: Legea junglei în Țara Mioriței

Nu se putea că moartea copiluţ sfâşiat, în plină zi de un maidanez, şi teribila nenorocire care s-a abătut asupra familiei sale, să nu fie speculate, în scopuri sfruntat auto-propagandistice şi cu un tupeu la fel de sfruntat de către Traian Băsescu! Să vii în faţa ţării şi să arunci vina numai pe alţii când tu şi ciracii tăi aţi avut ani de-a rândul pâinea şi cuţitul în Capitală, asta mi se pare ceva de neimaginat! Dar, uite că se poate! Fiindcă în goana turbată după putere- mai precis, puterea de a jefui banul public, fără a da socoteală nimănui!- asta nu se poate numi decât cinism, iar cinismul dă tonusul vital al lui Traian Băsescu şi al haitei sale.
Despre „politica struţului” pe care au adoptat-o autorităţile locale faţă de familia lovită de nenorocire, ce să mai spun? Nu iese cu nimic din tipicul în care se complac mulţi, foarte mulţi baştani ai comunităţilor locale şi slujbaşii lor, bătuţi acolo în ţinte şi având pe frunte căiţă politică. Fiindcă pentru ei, minunăţia aia de copil,pentru care mă rog şi eu Celui de Sus să îl ocrotească în Împărăţia Sa, nici măcar nu era o cifră statistică. Nu era, încă, major, n-avea buletin de populaţie, prin urmare, nu plătea taxe şi impozite, nu era utilizator de servicii comunitare descentralizate etc, etc, etc. Şi , mai ales, nu avea încă drept de vot, aşa că…
Am, în schimb, un cuvânt greu la adresa acelor cohorte de societăţi civice, una mai zgomotoasă decât alta, una mai avidă de fonduri şi de chilipiruri grase decât megieşele de tarabă, la marele bâlci al protecţiei animalelor. Până la urmă, s-a aflat că respectivul dulău era (cică!) luat în grijă de o asemenea societate. Vorba e, cine e respectiva societate, cine e băgat acolo şi mai ales cine a luat mălaiul pe chestia asta? Fiindcă, de ani buni, ne tot împuie capul felurite mecle flecare despre nu ştiu ce protecţie, a nu mai ştiu cui şi împotriva nu ştiu cui. Iar când e vorba să fie, acea protecţie, prinde orbul,-socate-i ochii… Dovadă, însăşi delcaraţia incalificabilă a duducăi în a cărei îngrijire (?!) se afla câinele ucigaş.
Rămâne, atunci, ca familia copilaşului să îşi caute dreptatea în justiţie. Poate vreţi să spuneţi: ”rămâne- ca-n tren”… Fiindcă, o dată intrat în hrubele super-politizatei justiţii, lugubrul labirint din „Procesul” lui Kafka e, mai degrabă, un basm de fraţii Grimm.
Bun, ne-a lămurit, de pedepsele dictate de către procurorii „cu Traian Băsescu în suflet” trebuie să ne apărăm singuri, dacă ne duc puterile, ajungând până la CEDO. Dar de social-civicii ăştia, zgomotoşi, aroganţi şi rapaci, care se auto-proclamă stat în stat, cum ne apărăm? Poate numai dacă facem o şedinţă de spiritism să îi reînviem pe Pintea Viteazul, pe Toma Alimoş sau pe Iancu Jianu… Fiindcă, după cum merg lucrurile, nu cred că justiţia (noastră?, haida-de!, a noastră, a capetelor de locuitor) va catadicsi să se urnească prea curând spre a face dreptate.
Una peste alta, nici nu văd la ce m-aş mai mira? Într-o ţară cu atâtea javre politice şi social civice, unde opinia publică agonizeză mai abitir decât resemnatul mioritic, este în legea lucrurilor ca o fiinţă curată şi nevinovată să fie sfâşiată de maidanezi!
În felul său, micuţul sfâşiat în plină zi de maidanezi, a devenit un, pe cât de tragic pe atât de ruşinos, simbol al realităţii româneşti.
Legea junglei în Ţara Mioriţei!