Șerban Cionoff: MAI CEVA DECÂT CARAGIALE: BRAND-UL NEGATIV AL ROMÂNIEI UMILEŞTE UN ADEVĂRAT BRAND AL ROMÂNILOR!

serban-cionoff
Dacă mai era nevoie de încă o dovadă că trăim în plină Republică Absurdistan şi că,în loc de coduri- penale, civile sau morale- avem atotputernicia operei celui ce iscălea: „Al ,atale, Caragiale”, uite că am trăit să o avem şi pe–asta! Justţia, adică exact instituţia aflată pe unul dintre cele mai ruşinoase locuri, dacă nu chiar fiind codaşa codaşilor în ceea ce priveşte cota de încredere a populaţiei îl bagă la răcoare pentru nişte ani buni („bunătatea” asta să fie, acolo, la cei la care mă gândesc eu, acum …) şi pe Gică Popescu. Un nume de referinţă şi un personaj cu adevărat emblematic pentru fotbalul noastru şi pentru sportul românesc. Adică un veritabil brand de ţară, în adevăratul înţeles al termenului, adică având virtuţi de excepţie, valenţe pozitive, în măsură să îl facă a fi un nume reprezentativ pentru a înţelege ce înseamnă prezenţa românească în marile competiţii ale lumii de azi. Şi cine face treaba asta? Cum cine?- exact o justiţie hiper-politizată şi pentru încă multă vreme încremenită în carapacele „independeţei” sale. Indepedenţă faţă de principiile esenţiale ale respectului faţă de cetăţean şi faţă de drepturile sale. Nu o spun asta(doar) eu, o spune cascada de sentinţe, date de către mult prea semeaţa justiţiune carpato-ponitco-dâmboviţeană şi sever anulate la CEDO, ale căror despăgubiri le plăteşte statul, adică cetăţeanul, implicit despăgubitul însuşi. Fiindcă, deşi s-a bătut mult toba pe subiect, chestiunea răspunderii materiale în cazul sentinţelor pe drept cuvânt anulate la CEDO a rămas … tot ca-n gară. Şi aşa o să rămână, fiţi siguri, de vreme ce trăim în ţara unde cei chemaţi să facă ordine în justiţie preferă strategia”gunoiului sub preş”, operând neabătut sub deviza:”corba la corb nu-şi scoate oichii!”.
Nu vreau, sub nici-un pretext, ca din cele scrise până aici să se înţeleagă că aş lua partea celor care au făcut , fac şi, cu siguranţă, vor mai face din fotbalul românesc o sursă de ultra-dubioase învârteli financiare pe principiul a-tot stăpânitor al lui”para-ntoarsă”. Dar, cel puţin în cazul lui Gheorghe(Gică)Popescu, se pare că lucrurile sunt ceva mai complicate. Complicate în sensul că, deşi se face vinivat de nişte fapte care au depăşiit litera şi spiritul legii, fosta glorie a fotbalului românesc are de partea sa nişte dovezi şi nişte argumente care demonstrează că vina sa nu este pe atât de mare precum cea care i s-a pus în cârcă.
Am scris cele de mai sus dintr-o răsuflare, punând aici şi ceva din amarul pe care îl încerc ori de câte ori văd şi aud bombastice tirade despre independeţa şi imparţialitatea justiţiunii române a anului 2014. (Poate, nu peste multă vreme voi scrie, cel mai probabil tot în acest colţ de pagină despre o nemernică lecţie de nedreptate pe care a primit-o familia mea de la o procuroare, un milţian/pardon poiţist! şi nişte judecători.)
Iar acum, după ce mi-am vărsat năduful, trebuie să recunosc, de bună voie şi nesilit de nimeni, că am uitat un fapt esenţial. Păi dacă din aceeaşi falnică falangă a justiţiei române fac parte şi( dez) onor membrii Curţii Constituţionale, cei care au călcat în picioare votul românilor la referendum şi l-a păstrat la Palatul din Dealul Cotrocenilor pe Marinarul –Fără- de –Busolă, ca şi procurorii care au inventat o nouă culpă:”influenţa telepatică” şi, mai ales, cei care l-au hărţuit cu bestială pohtă de sânge şi mai apoi l-au osândit pe fostul premier al României, sub mandatul şi cu a cărui decisivă contribuţie România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Toate acestea, atenţie mărită!, fiind comise fără a avea nici-o probă ci doar aşa, spre a da un exemplu (cui oare?) şi mai ales spre a intra în graţiile unor somităţi vremelnice de pe la o anume Înaltă Poartă.
Ei da, atunci chiar că trebuie să admit că Gică Popescu nu este decât excepţia care confirmă regula!
Şerban CIONOFF