Șerban Cionoff: O MOŢIUNE PE POST DE…AUTO-GOL!

„Cine este cu Puterea, sunt cu penalii !”Iată axioma care defineşte şi exprimă identitatea spirituală a contestatarilor cu orice preţ! Nu doar cu preţul sacrificării normelor elementare ale gramaticii limbii române , cât mai ales pe cele ale logicii dialogului de idei şi a confruntării doctrinelor politie, economice sau sociale. Şi într-atât de bine o face „cu mâna şi cu materialul clientului” încât cred că şi cei mai aprigi adversari ai lor nu le reuşea atât de …super!
La urma-urmelor, nu văd ce ar mai fi de mirare în toată treaba asta, atâta vreme cât, încă din zorii tinerei noastre democraţii, un anume gânditor a proclamat „dreptul de a huidui” ca drept suprem şi inalienabil. „A huidui” şi… cam atât! Ducă-se dracului argumentele , demonstraţia şi coerenţa logică a discursului! Ai huiduit? Asta însemnă că,automat, ai şi dreptate. Te apuci, acum, să cauţi date, certitudini sau, mai rău, te-a pus Aghiuţă să cazi în boala îndoielii cartesiene?- comunist nostalgic scrie pe tine!
În schimb, dacă te-ai născut sau ai dobândit pe parcurs, niscai toval în loc de obraz, om te-ai făcut! Iar dacă mai ai şi norocul să îţi aciuieşti nişte inşi gata să devină, mai mult sau mai puţin dezinteresaţi din punct de vedere material(fiindcă despre o perspectivă spirituală, doar aşa, de amorul artei, nici nu poate fi vorba) care, la un miting sau măcar la o întrunire, se declară a-ţi fi păraşi şi admiratori, eşti ca şi ales! Cel puţin consilier local.
Cam asta ar fi, în liniile sale esenţiale, reţeta succesului politic unor anumiţi „huiduitori de profesie” în acest al 25-lea spre al 26 –lea anişor al democraţiei noastre carpato-pontico-dâmboviţene! Şi atâta vreme cât, în viaţa politică românească, va mai opera principiul lui”scoală-te tu, ca să mă aşez eu!”, să nici nu ne mai mirăm prea mult de ceea ce iese. Adică dacă huiduitorii de azi vor fi… huiduiţii de mâine!
Nu vreau să spun acum că guvernul Victor Ponta este inatacabil şi de neclintit. Dar, sincer să fiu, mă aşteptam ca în Legislativul Ţării, Executivul să fie pus sub, de către splendida Opoziţie democratică, unei analize la obiect, solide, imbatabile. Când acolo, ce ne-au văzut ochii şi ce ne-au auzit urechile? Nimic mai mult decât nişte atacuri la persoană şi acuze, tot cam din special muncii de la om la om. Mai pe româneşte zis: a datului la gioale. Nu tu, însă, un proiect riguros, coerent şi echilibrat care, după ce a punctat nerealizările sau chiar eşecurile actualei guvernări, ambiţionează să dea şi soluţiile optime, cu termene precise şi, pe cât posibil, cu oamenii pe care mizează contestatarii cabinetului în exerciţiu.
În consecinţă, mă întreb şi vă întreb: sunt eu chiar „un nostalgic” dacă, după amarul eşec înregistrat la moţiune de cenzură- de fapt un straşnic autogol pe care şi l-au administrat cu propriile forţe reprezentative, dar, mai ales, declamative!-, am ajuns să fiu tot mai convins că, azi, aici şi acum, în locul unui partid unic, avem cam vreo câteva asemenea partide? Başca pe cele care se vor pe post de jolly-joker.
În consecinţă şi,mai ales, respectând tonalitatea academică a sentinţei de la care am purces a scrie cele de faţă, nu cred că aş putea încheia altfel decât tot cu o zicere. Dar, de data asta, una cu adevărat măreaţă, a unui minunat om al condeiului şi al gândului înalt şi curajos- nemuritorul Fănuş Neagu. Iată-o: „Să staţi, mă, cu băştile pe ochi, că n-aveţi faţă de ieşit în centru!”