Șerban Cionoff: România – „Un tigru al Europei”. Băsescu – Doar „un tigru de hârtie”

serban-cionoff-150x1501Nu trebuie să fii socotit, neapărat, un aplaudac de profesie şi nici un optimist de circumstanţă dacă declari, fără înconjor, că afirmaţia premierului chinez, Li Keqiang- „Cred că România va deveni un tigru al Europei”- m-a emoţionat, m-a bucurat şi mi-a dat speranţe. Şi cum toată lumea ştie că, mai ales la asemenea rang oficial, chinezii nu se încurcă în jocuri gratuite de cuvinte, e de la sine înţeles că înaltul oaspete avea raţiuni solide pentru a spune ceea ce a spus.
Dar, pentru a continua în aceeaşi notă de sinceritate, mă grăbesc să adaug că, poate, nu atât această afirmaţie a dat fiori reci unor oficilităţi de peste graniţe , cât tocmai propoziţia care i-a urmat: „şi, dacă toţi tigrii se vor reuni şi vor colabora, se dezvolta o piaţă uriaşă.”
De aceea, eu cred că acest spectru al „noii pieţe uriaşe” este ceea ce provoacă seriose nelinişti dacă nu chiar de-a dreptul fiori reci celor care multă vreme s-au dorit şi chiar au reuşit să fie scenariştii unici şi regizorii urmaţi cu suspuşenie mută de câtva vedete plus noianul de figuranţi pe scena economiei continentale şi mondiale. Cu dezastruosul lor model neo-liberalist cu tot!…
Lăsând, deocamdată, la o parte aceste aspecte, m-aş întoarce la realitatea noastră imediată. Fiindcă problema care se pune, acum, este aceasta: vizita premierului chinez în România, prima după 19 ani!, şi, în egală măsură, organizarea şi defăşurarea Forumului economic China-Europa Centrală şi de Est, reprezintă datele unui incontestabil şi puternic câştig pentru România. Un succes de echipă, al guvernului şi al premierului Victor Ponta. Cu o menţiune specială pentru diplomaţia românească aflată , în ultimele luni, într-o necesară şi salutară relansare.
Dar, mai ales, un succes care a fost posibil tocmai pentru că aici NU s-a mai amestecat Traian Băsescu! Sau, mă rog, dacă a încercat să o facă, mai întâi prin pseudo-conferinţa de presă de luni seara şi, a doua zi, prin simulacrul de şedinţă a CSAT-ului, prin toate astea nu a reuşit decât să se facă de râs aşa de rău precum nici o falangă de duşmani juraţi de-ai săi nu reuşea.
Îmi vine acum în minte celebra zicere a lui Henry Kissinger – „Dacă vreau să sun în Europa, pe cine să sun?”- şi , schimbând ceea ce este de schimbat, cred că începe să fie din ce în ce mai clar pentru interlocutorii noştri din Europa şi din lumea largă „pe cine trebuie să sune, în România ”.
De aceea, încă de la ora când scriu aceste rânduri, pot spune fără ezitare, că nici nu mă mai intereseză ce va bălmăji Traian Băsescu la întîlnirea cu Premierul Chinei. Pur şi simplu logoreea Amiralului Dezstrului Naţional nu mai are pentru nici-un actor serios şi cu greutate de pe scena europeană sau de pe planetă nici-o importanţă, vă asigur.
Lumea începe să înveţe, încet dar sigur, un adevăr capital. Acela că, tocmai- şi numai!-, fără Traian Băsescu!, România are din ce în ce mai multe şi mai mari şanse să intre în familia „tigrilor Europei”, termen care desemnează ţările aflate în plină ofensivă economică.
În ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu fiţi fără grijă. Are şi el un loc bine rezervat: acela de „tigru de hârtie”. Cunoaşteţi termenul nu-i aşa? A fost folosit, pentru prima oară, în 1956 ,de către Mao Zedung, înr-o convorbire cu jurnalista Anne Louise Strong, fiind preluat dintr-o scriere de la 1836 a lui John Devis, pentru a înfiera „imperialismul american”. Dar, la fel de bine, a fost folosit de către aceiaşi comunişti chiezi pentru a-i „înfiera” pe adversarii lor de neiertat, căpeteniile PCUS, deveniţi „tigrii de hârtie de la Kremlin.”
Şi uite aşa, a fost băgat Traian Băsescu în folclorul lumii bune!…