A făcut mare vâlvă gestul preşedintelui Barack Obama care , după ce a coborât din elicopter în vecinătatea Casei Albe, şi-a deschis- singur!- umbrela şi le-a invitat sub umbrela sa pe cele două doamne care îl însoţeau. Am scris că şi-a deschis singur umbrela, accentuând cuvântul”singur” pentru că mi-am adus aminte de ţâfna cu care preşedintele tuturor românilor, Klaus Iohannis, la sosirea în vizită la Paris şi-a trântit paltonul pe capota unei maşini din proximitate, nervos peste poate că nimeni din suită nu a catadixit să sară şi să-l ia din braţele-i auguste.
Dar antiteza dintre cele două instantanee nu se opreşte aici şi tot ceea ce pot să vă asigur încă de pe acum este faptul că inevitabila comparaţie între ele nu se va solda cu un câştig de imagine pentru preşedintele României.
Ce-i drept, vom vorbi despre umbrele, dând termenului două accepţii diferite. În cazul celui mai puternic om al planetei vorbim despre umbrelă ca obiect existent în realitate, pe când în ceea ce îl priveşte pe cel mai puternic om al României vorbim despre umbrelă la modul figurat. Adică despre umbr(el)a funcţiei sale care le adăposteşte, cu atâta generozitate, pe Livia Stanciu şefa ÎCCJ şi pe Laura Codruţa Kovesi. Mă refer la tăcerea de Sfinx carpato-pontico-dâmboviţean cu care preşedintele tuturor românilor o afişează cu privire la inadmisibilele încălcări ale legii pe car le-au comis – printr-un abuziv „parteneriat”- temuta şefă a instanţei supreme, procurorii de sorginte traiano-băsistă şi nişte judecători de aceeaşi teapă de pe urma cărora o femeie simplă, Mariana Rarinca, a făcut 191 de zile de puşcărie fără să se poată dovedi că motivele pârăciunii plină de venin a Liviei Stanciu se adeveresc.
Stau şi mă întreb: oare, Mariana Rarinca nu este şi ea tot un membru, cu drepturi şi îndatoriri egale, al acelei entităţi pe care legile statului nostru de drept o numesc a fi compusă din „cetăţeni ai României”? Sau, cumva, drama acestei femei nu merita să ajungă la cunoştinţa garantului suprem al respectării neabătute a legii şi legalităţii?
Recunosc şi o declar, de bună şi nesilit de nimeni, pentru a numai ştiu câta oară: nu l-am votat pe dl Klaus Iohannis pentru a fi ales preşedinte al României- şi al tuturor românilor!- fiindcă pur şi simplu nu mi-a inspirat încredere. De aceea, nici nu mă miră prea mult cam tot mai numeroasele sale derapaje. Aşa după cum nu mă miră nici vocile celor care, acum cam şase luni îl aclamau cu ardoare pe fostul primar al Sibiului după alegerea sa ca preşedinte al României, iar, acum, la cm două trimestre de la eveniment, nici nu se mai ascund să îşi facă publică dezamăgirea.
Nu vreau, acum, nici să fac prognoze şi nici să dau pronosticuri. Dar pot să spun cu toată seriozitatea că, dacă preşedintele Klaus Iohannis va recidiva în asemenea ipostaze, curba dezamăgirilor va înregistra cote la care , deocamdată, nu vreau să mă gândesc.
Şerban CIONOFF