Șerban Cionoff: TRAIAN BĂSESCU, OPREŞTE TELENOVELA ”NIMFA DIN PLEŞCOI- PREŞEDINTĂ”!

Din ce în ce mai probabila candidatură a Elenei Udrea la preşedinţia României a devenit,de-acum, un incendiar subiect de discuţie. Nu mă refer aici la puhoaiele de pasiuni şi la orgoliile vexate pe care le-a iscat, în rândurile pestriţe ale co-militanţilor săi ambiţia feroce a Nimfei din Pleşcoi de a accede la funcţia supremă în statul nostru(?!) de drept- aşa de pricăjit şi de nesigur cum este el, în primul rând de pe urma năprasnicelor lovituri de care supra reformata justiţie i le administrează din interiorul sistemului-, fiindcă aici nu putem răspunde decât cu vorba din bătrâni: „spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti”.
Nu mă refer, din motive lesne de înţeles, nici la ţâfnoasa ieşire la rampă a temutei ex-euro-parlamentare EBBA- temută ,desigur, pentru gravele şi repetatele violări ale principiilor logicii elementare şi ale normelor gramaticii limbii române-, gest pe care unii oameni de bună credinţă l-au pus şi pe seama unor frustrări mai degrabă de natură familială decât de natură strict politico-ideologică. Am să mă refer, direct, la păpuşarul –şef al acestui ultra scabros joc de circotecă. Este vorba, aţi ghicit!, despre Traian Băsescu.
Într-un prim registru de discuţie,s- ar putea spune că toată tevatura trebuie să fie doar treaba lui. Adică treaba lui ce urzeli face şi desface cu Nuţi-Louis Vuitton şi dacă daravelurile astea îi atentează la liniştea şi armonia celulei de bază a societăţii. Cât priveşte împrejurarea că o anumită parte a clasei politice (noţiune clasă vidă în raport cu realităţile româneşti din ultimii 25 de ani şi, fireşte, de azi) îşi dă ghionţi să prindă un loc cât mai în faţă la pupatul cazmalei respective (atenţia: am scris „respective” nu „respectate”!),iarăşi nu mă mai miră treaba asta. Nimic nou sub soare, lingăi au fost, lingăi vor mai fi, pân*la ceasul de-om muri… Aşa încât, Amiralul Dezastrului Naţional le-a şi hărăzit o prezidenţiabilă după chipul şi asemănarea lor.
Numai că, de data asta, treburile sunt ceva mai complicate. Fiindcă, prin natura atribuţiilor constituţionale, Instituţia Preşedintelui, reprezintă însăşi România în domeniul relaţiilor internaţionale. Cum o reprezintă şi care este prestigiul de care se bucură Demisul Naţional în Uniunea Europeană şi în lume, se ştie foarte bine aşa că… întoarcem capul de ruşine şi schimbăm vorba. Mie îmi vine în minte o altă chestiune şi mă încearcă,de pe acum, o reacţie vecină cu râsu*-plânsu*.
Aşadar, acum 2 ani, nişte anume entităţi cu mare greutate în echilibrul de forţe continental şi trans-oceanic s-au făcut luntre şi punte şi l-au păstrat pe Debusolatul Suprem, nesocotind (vă rog să observaţi că nu am folosit nici-un epitet!) voinţa categorică, democratic exprimată a majorităţii covârşitoare a românilor cu drept de vot. L-a păstrat ei, giranţii de peste hotare, dar de suportat ruşinea şi abuzurile Satrapului Totalitarist şi al bandei sale, aici, acasă,tot noi, românaşii, am suportat.
Înţeleg că, din anumite interese, insul a fost menţinut şi, poate, că există şi alte interese ca regimul său corupt şi aberant să fie menţinut, adică să ne mai procopsim tot cu un fel de băsism- post- Traian Băsescu. O vor accepta , însă, mă întreb, elitele Europei Unite sau ale Marelui Licurici pe Nimfa politicianismului multilateral dezvoltat, dar nu numai ca pe o prezenţă decorativă şi poate chiar ca pe o ispititoare colegă de masă la o şuetă agreabilă , ci ca partener de dialog politic? Şi, încă, în calitate de Preşedinte al României?
Vă rog să nu îmi veniţi, ca argument suprem, cu precedentul Isabella Martinez de Peron, fiindcă ştim bine în ce împrejurări s-a produs toată povestea şi, mai cu seamă, ce sfârşit lamentabil a cunoscut ea.Şi, la urma-urmelor, ne-o fi plăcând telenovele cu Sclava Isaura şi cu Marimar, dar nici chiar aşa…
Dar, pentru a nu mai lungi discuţia, vreau doar să mai spun doar atât: îl priveşte, direct şi personal pe Traian Băsescu dacă o ţine de-a dreapta sufletului său pe Elena Udrea! Aşa după cum e treaba lui dacă îi face toate pohtele sociale şi administrative. Dar, atunci când, în imaginaţia lui bolnavă, crede că, prin trucuri scabroase, o poate face chiar şef de stat, asta încalcă toate limitele răbdării proverbiale a românilor.
Şi, vă asigur, nu despre misoginism este vorba în scrisele mele, ci din respect sincer şi profund pentru Demnitatea României şi pentru cauza Interesului Naţional.
Şerban CIONOFF