Șerban Cionoff: UN PROCES PE ROL ŞI MICILE SALE DEDESUBTURI

Am tot mai multe solide temeiuri să cred că acţiunea în justiţie pe care a declanşat-o preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, împotriva ex-preşedintelui Traian Băsescu şi a fostului său ministru de interne , Vasile Blaga, se va solda cu un rezultat corect, în consens cu ideea de Adevăr şi de Supremaţie a Legii.
În primul rând, pentru că, la mijloc este vorba nu doar despre nu mai ştiu câte milioane de bănet care, deşi ar fi trebuit să reprezinte răscumpărarea ostatecilor români, au ajuns în cu totul alte buzunare şi teşcherele decât acela ale aş-zişilor răpitori, Corneliu Vadim Tudor declarând sub semnătură că are dovezi în acest sen.
Mergând, însă, din aproape în aproape, vom mai observa şi împrejurarea că toată tevatura aceea cu răpirea din Bagdad (nu din serai!) este de-acum parte a unui pervers scenariu manipulator şi otrăvit care trebuia să –l acrediteze în ochii şi în minţile unei populaţii ahtiate după telenovele de trei parale ca fiind nu doar „salvatorul răpiţilor” ci „Salvatorul Neamului”. Primele episoade datând, vedem asta foarte clar abia acum!, încă din perioada campaniei pentru prezidenţialele din 2004 când Traian Băsescu era vândut la bucată şi pe stoc drept anticoruptul jurat şi devotat trup şi suflet cauzei celor mulţi. Portret robot aflat în antiteză perversă cu diabolicul „Năstase- patru case” şi , pe deasupra, arogant nevoie mare.
Dacă ar fi doar după mintea mea , atunci aş împinge desfăşurătorul până în acele ultime ore de noapte când s-a decis- în Piaţa Universităţii dar nu numai acolo…- scorul final al prezidenţialelor din 2004, dar mai bine tac!…
Revenind, acum, la subiectul acestor notiţe, să mai luăm în calcul faptul că, deja, ÎCCJ şi-a început recitalul de-a niznaiul trimiţând dosarul cauzei despre care discutăm aici şi acum la judecătoria sectorului 5. Urmând, foarte probabil, ca şi independenţii juraţi de aici să îşi decline competenţa trimiţând dosarul la Tribunalul Suprem din… Atârnaţi Copăceni. Sau, mai ştii?, direct la judecătoria din Vaslui, de-acum locaş emblematic pentru scoaterea basma curată a răufăcătorilor de calibru mare, mijlociu şi mic.
Dar, dincolo de mascarada jalnică pe care o practică aşa-zisul nostru(???)sistem reformat de justiţie în acest dosar care nu poate fi cu nici-un preţ socotit a fi încheiat,, mai există o pricină pentru care cred că demersul lui Corneliu Vadim Tudor nu trebuie socotit la nivelul unui simplu act de auto-propagandă prin care liderul PRM vrea să iasă din conul de umbră în care a fost aruncat în mod parşiv şi nemeritat.
Şi, până la urmă, chiar dacă ar fi aşa, ce argumente legale l-ar putea opri pe acest politician şi publicist de forţă să revină în arena politică? Fiindcă, la o adică, dacă discutăm fără prejudecăţi şi resentimente, constatăm că există o febrilă zbatere pentru ca şi acest demers juridic al lui Corneliu Vadim Tudor să fie anulat recurgându-se la câteva clişee mincinoase cu care acesta a fost blagoslovit de adversari. Tonul l-a dat- se putea altfel?!-chiar Traian Băsescu, atunci când a folosit termenul ”delatori” pentru a-i da , singurul său, deocamdată, răspuns , celui care în plângerea sa penală a folosit nişte argumente. Argumente solide sau discutabile, asta rămâne de văzut.
Numai că, grijuliu cu propri-a soartă, Amiralul Dezastrului Naţional s-a grăbit să arunce piatra. Uitând,însă, că mai poate exista şi efectul de bumerang.
Într-un plan mai cuprinzător de abordare, procedeul lui Traian Băsescu nu este nici măcar o premieră, în ceea ce îl priveşte pe Corneliu Vadim Tudor. Arhivele gem de dosare cu piese doveditoare pentru maniera în care, fiind în cronică lipsă de argumente şi de dovezi, la unele dintre semnalele de avertisment ale politicianului şi pamfletarului Corneliu Vadim Tudor, cei vizaţi au răspuns cu epitete defăimătoare prin care se încerca (şi, din păcate, se şi reuşea!) să se abată atenţia de la subiectul abordat.. Cazul cel mai cunoscut este cel al manierei incalificabile în care niscai elitişti de incubator au replicat la semnalele de avertisment lansate de patriotul Corneliu Vadim Tudor în ceea ce priveşte acţiunile iredentiste ale unor politicaştri, dintr-o ţară vecină dar şi dintr-un anume areal geografic mult încercat, care au în codul genetic anti-Trianonul turbat. Vadim fiind făcut naţionalist intolerant şi şovin, fireşte în raport cu suavii purtători de stindard ai realocării (?!) Transilvaniei la fantoşa Ungariei Mari. Recunoaştem în toate asemenea ieşiri pretins demascatoare, mentalitatea primitivă şi reducţionistă care la critici motivate răspunde cu epitete „securist”, „comunist”, „naţionalist anti-european şi anti-american”,sau cu atacuri la persoană şi vorbe-n dodii. La fel de adevărat este, desigur, şi faptul că, la rândul său, şi Corneliu Vadim Tudor s-a lăsat, în câteva rânduri, sedus de savoarea pamfletului incendiar sau a ascultat de anumite zvonuri parşive, fiind nedrept chiar şi cu nişte oameni care, dincolo de despărţirile partizane, poate că îl preţuiau şi îl simpatizau sincer şi dezinteresat . Ceea ce, însă, nu scade cu nimic din soliditatea unor avertismente grave şi profund responsabile lansate în spaţiul public de către Tribun şi pe care, vrem sau nu vrem, trebuie să recunoaştem că le-am subestimat cam fără motiv.
Cât priveşte smiorcăiala uneia dintre persoanele care a şi jucat rol de primadonă în potlogăria răpirii din Bagdad şi care, măre Doamne, se dădea, mai zilele trecute, ca super- oripilată de ideea că acţiune în justiţie a lui Corneliu Vadim Tudor ar avea doar o meschină finalitate politică, rog să fiu iertat dar tare sunt curios de ce ultra-pluviatila domniţă nu a făcut aceeaşi gest de desolidarizare şi atunci când Traian Băsescu a speculat toată povestea în scopuri de auto-propagandă mincinoasă?
Deocamdată, doar atât. Deocamdată, vă asigur…