Șerban Cionoff: URÂTA DEPENDENȚĂ DE OTRAVĂ A UNOR ,,ZIARIȘTI INDEPENDENȚI’’

 

Un oarecare cu aere de ,,cineva’’, ins ceva mai tânăr decât subsemnatul și care, pe deasupra, se mai și pretinde a ne fi confrate întru ale gazetăriei- această meserie pe care Andre Gide a anatemizat-o într-o necruțătoare zicere: ,,J*appelle <<journalisme>>tout ce qui sera moin interessant demain q*aujourd*hui’’- m-a luat din scurt:,,Gata, v-a închis gura președintele!V-a iscălit decretul și ați căpătat pensii speciale.’’

Geaba am încercat, arcan de mine, să îi explic necruțătorului meu coleg de monologuri paralele cum că nici vorbă de ,,pensii speciale’’, fiindcă, în realitate, este vorba doar de adăugarea jurnalisticii în sfera activităților de creație. Operațiune corectă și necesară inițiată de senatorul Haralambie Voichițoiu, care s-a realizat nu printr-o lege specială, cum pretindea el, ci prin completarea unui paragraf la un text de lege aflată în vigoare- Legea nr.8/2008- în care un fost ministru cu pretenții de liberal sadea a refuzat să includă și breasla jurnaliștilor. A fost, așadar, nevoie de un intens efort persuasiv din partea breslei noastre ,a gazetarilor, în mod deosebit a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, pentru a-i convinge pe parlamentari și, apoi, pe miniștrii de resort că și gazetăria este o meserie care cere talent, putere de creație, alături de probitate profesională, așa încât, până la urmă modificarea la textul de lege a fost aprobată, iar decretul a ajuns la președintele României care l-a iscălit și promulgat. Gest reparatoriu pentru care președintele Klaus Iohannis merită sincere felicitări.

Distribuie prietenilor

Insul, însă, o ținea tot pe a lui:,,V-a închis gura, acum să vedem dacă o să-l mai înjurați toată ziua-bună ziua?!’’ Fiindcă așa înțeleg ei, cei din această speță de ,,ziariști independenți ’’,să practice dialogul, în maniera lui:,,Tu să taci din gură când discuți cu mine!’’.

De unde știa individul minciuna nerușinată că ar fi vorba despre ,,pensii speciale pentru ziariști’’ nu este prea greu de bănuit, de vreme ce, cu nu mult timp în urmă, asta fonfăise în microfoanele de la Palatul Victoria un pretins ziarist devenit , acum, răspândac  de vorbe guvernamentale. Am scris cu bună știință că este ,,un pretins ziarist’’ pentru că insul nu a fost niciodată ziarist în sensul adevărat al cuvântului, de unde i se trage și paraponul pe restul lumii gazetarilor.

Dar, vorba spotului publicitar care cotropește ecranele televizoarelor: ,,Stați puțin, fiindcă asta nu e totul!’’Deci, după ce și-a vărsat măcar o parte din fierea pe care o avea de împroșcat pe noi, ăștia din generația pe care ei,,,independenții lui Pește Prăjit’’ o socotesc expirată, individul cu aspirații de Torquemada al societății deschise a pus astfel capac la toate cele debitate mai înainte:,,De ce să luați voi, babalâcilor, pensii speciale, acum, când, ani de zile ați luați leafă babană ca să scrieți despre comunism?’’

Abia după ce a șuierat vorbele astea grele ,firește însoțindu-le de o privire plină de ură zdrobitoare, am înțeles unde vroia să bată vorba lui. De fapt, cu două ținte la fel de otrăvite. O dată pentru noi, ăștia care , deși avem o anumită vârstă, ne încăpățânăm  să acceptăm că, de-acum, suntem istorie și nu vream, neam, să <<ieșim pe cale naturală din sistem>>, așa după cum ne spunea, mai acum 7-8 ani, premierul sfert de buletin. A doua oară, ura pe care personajul nici nu se mai ostenea să o ascundă, venea de la o nenorocită judecată globală asupra unui fenomen istoric  extrem de complex denumit printr-o formulare strict convențională ,,comunism’’. Culmea cinismului și a nesimțirii fiind aceea că mulți dintre corifeii anticomunismului visceral și al intoleranței turbate sunt, ei înșiși, odrasle sau descendenți direcți din satrapii politico- ideologici ai proletkultismului stalinist și kominternismului.

Spre a fi cât mai corect în cele ce le scriu, mă grăbesc să adaug că individul cu pricina nu prididește să se recomande a fi ,,ziarist independent’’, adică, vezi Doamne!, că, el și alții din tagma lui, nu ar aparține nici-unei doctrine politice și, pe cale de consecință, cum că s-ar situa deasupra tuturor micilor noastre mizerii, iar, prin aceasta, că ar fi printre aleșii deținători și purtători ai Adevărului Absolut.

Drept pentru care l-am lăsat să își mestece singur balele turbatului său justițiarism de drept comun. Dar, după aceea, poate că nu chiar fără noimă, mi-am amintit de trei replici pe care am, cred, depline temeiuri să le socotesc excepționale.

Prima dintre replici îi aparține lui Octavian Paler care se arăta, fără rezerve, indignat de această sintagmă,,ziarist independent’’. ,,Nu poți să fi independent- spunea în repetate rânduri Octavian Paler- față de istoria, de cultura, de tradițiile, de valorile morale și religioase ale locurilor și ale țării în care te-ai născut’’ și nu văd nici-un motiv pentru care aș schimba măcar o virgulă din această răscolitoare zicere.

Cea de-a doua replică îi aparține lui Nicolae Carandino, ziarist de primă mărime și om care a pătimit greu date fiind convingerile sale politice, ca țărănist declarat. Cu toate acestea, cam prin 1968, adică după ce ispășise ani grei de temniță, Nicolae Carandino îmi tălmăcea în acest fel atmosfera efervescentă ce caracteriza prea românească interbelică:,,Domnul meu, noi, ăștia din presa de dreapta, cu cei din presa de stânga ne certam de ne săreau capacele, dimineața, în gazete. Dar seara, la <<Capșa>>, schimbam idei.’’

Cea de-a treia replică îi aparține unui distins politician și om de rară extracție spirituală, Ion Rațiu, replică pe care îmi permit să o citez din memorie, convins fiind că nu i-am alterat sensul originar:,,Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru ca să ai dreptul de a nu fi de acord cu mine!’’

Nu văd, așadar, ce ar mai fi de adăugat la cele trei postulate etice ale meseriei de ziarist! Cu siguranță, însă, fiecare dintre noi avem, încă, foarte multe de învățat din aceste magnifice lecții de morală aplicată.

Cât privește scorneala aia cu ,,închisul gurii’’ a propos de iscălitura prezidențială pe decretul mai sus menționat, nu aș mai avea de spus decât un singur lucru și anume că , respectându-mi profesiunea, cititorii și respectându-mă pe mine însumi, nu voi pregeta să  îmi fac publice opiniile pozitive despre modul în care președintele României, Klaus Iohannis, își onorează mandatul, așa după cum nu voi lăsa să scape nesancționate, prin mijloacele gazetărești corecte și civilizate, erorile sau, Doamne ferește!, eventualele sale abuzuri.

Iar dacă tot a venit vorba și despre prețul de cost- câtuși de puțin modic, vă asigur!-  contra căruia își arvunesc serviciile anumiți ,,jurnaliști independeți’’, cred că este mai bine- pentru ei firește!- să schimbăm discuția… Nu de alta dar ar fi mai mult decât probabil să ajungem la un anumit,,moment zero’’ unde logica necruțătoare a faptelor ne va obliga să dăm cărțile pe față și să spunem câteva lucruri despre modul foarte urât în

care un anume cineva a pus mâna pe fondul de carte și mai ales pe conturile fostei Edituri Politice. Știți, desigur, despre cine este vorba în propoziție? Este vorba exact despre filosoful de ocazie care a edictat că ,,principalul drept în democrație este dreptul de a huidui’’. Comparați, vă rog, o asemenea zicere cu profesiunile de credință ale celor trei magiștrii ai gazetăriei – Octavian Paler, N.Carandino și Ion Rațiu- și veți avea dimensiunile reale ale diferenței de altitudine morală și culturală dintre extremele, definitiv ireconciliabile, la care se poate raporta însăși condiția ziaristului.

P.S. Mai mult sau mai puțin întâmplător, acest text a fost scris și trimis spre publicare azi, 3 mai- ,,Ziua mondială a libertății presei’’.Fără comentarii!…