Șerban Cionoff: CEVA DESPRE UNII „SUPERI-CLUJENI”, FĂRĂ ALTE PUNCTE DE SUSPENSIE …

M-am abţinut cu greu, mărturisesc, să nu îi zic vreo două, aşa, ca la noi, la „răgăţăni”, unui anume (acum, fost) ministru, care şi-a permis să facă nişte afirmaţii super-măgăreşti despre nevestele şi copiii celor plecaţi la muncă peste graniţe. Plecaţi- atenţie mărită d-le propagandist al mizeriei sufleteşti!- nu de bună voie şi fiindcă aveau chef de ducă sau de turism de shopping, ci datorită criminalelor politici de jaf şi de spoliere a avuţiei naţionale duse preţ de un deceniu de către Amiralul Dezastrului Naţional şi de clica sa. Vă este, desigur, cunoscut numele acesta:Traian Băsescu, nu-i aşa dle poliţist de moravuri, de vreme ce tocmai acesta vă cita elogios numele spunând, cu subiect şi predicat- dar mai ales pe cât îl mai lăsa mintea împleticită de damfurile de la „Cireşica” sau de la „Golden Blitz- cum că sunteţi un PSD-ist în care are mare încredere?! Şi cum ,Doamne iartă-mă, să nu aibă de vreme ce faimosul (eu aş zice mai degrabă „funestul” Grup de la Cluj din care cu dez-onor făceaţi parte a avut un rol determinant în mazilirea lui Adrian Năstase de la conducerea partidului? Dar de povestea cu numărul de votanţi la referendumul din 2012, care nu se potriveau în numărătoarea MAI cu datele de la recensământ mai vă aduceţi aminte?
Oricât ar părea de surprinzător sau, mai mult, de supărător!, adevărul trebuie spus: dinspre Cluj ne-au tot venit ( şi nu de azi- de ieri), spre Bucureşti tot soiul de damfuri de supremaţie auto-proclamată, dimpreună cu nişte epitete sfidătoare dintre care ălea cu „Miticii” sau cu”răgăţănii” erau Chiar floare la ureche. În această logică frizând de-a dreptul patologicul ei fiind neapărat „Superii”, iar noi- „Miticii şi „răgăţenii” la o adică- … restul lumii.
Mi-a fost greu, mărturisesc, să îl înţeleg acum aproape 50 de ani, pe eminentul nostru dascăl de logică de la facultatea bucureşteană de filozofie- Radu Stoichiţă- atunci când, referindu-se punctual la anumiţi super-elitişti clujeni îi numea, cu sarcasm, ca fiind „băşini solemne”. Îmi este şi acum să folosesc un asemenea apelativ mai ales când mă gândesc la minunaţii prieteni pe care i-am cunoscut încă din anii studenţiei : adică la Eugen Uricaru, la Andrei Marga, la Grigore Zanc, la Ion Mircea( acesta mutat la Sibiu) şi la încă mulţi alţii din generaţia mea. Un gând pios de neuitare unei admirabile colege de generaţie Olimpia(Pia)Radu, eminent critic şi eseist moartă la o vârstă atât de fragedă sau lui Marcel Constantin Runcanu, prozator de mare forţă. Aşa după cum, atunci când spun Cluj- Napoca, mă gândesc la dascăli şi cărturari de excepţie din generaţia Magiştrilor, cum ar fi, bunăoară, sociologul Achim Mihu sau juristul Ioan Deleanu, care înnobilează Alma Mater din Cluj Napoca şi luminoasa-i tradiţie. Desigur, lista eminenţilor reprezentanţi ai spiritualităţii româneşti cu ample deschideri spre universalitate, locuitori de mare cinste ai Clujului, fiind mult mai bogată decât aş putea eu să enumăr aici.
Ei bine, la exemplul magistral acestor adevăraţi şi atât de modeşti oameni si spiritului mă gândesc atunci când viaţa mă pune în situaţia să îi le presimt mâhnirea şi stânjeneala pe care li le dă împrejurarea de a fi concitadini cu indivizi găunoşi de teapa exemplelor amintite cu tot dispreţul de rigoare. Indivizi de două parale care, în afară de super-aroganţa lor găunoasă, nu au a-şi trece altceva la capitolul merite personale.
Ca atare, nu pot încheia decât adresând nu neapărat unei persoane ci tuturor care, mărturisit sau nu, gândesc şi simt aşa după cum, deloc întâmplător s-a exprimat purtătorul lor de mesaj, exact vorbele neuitatului Radu Stoichiţă. Cu şi, mai cu osebire, fără nici-un fel de punct de suspensie dictat de pudibunderii salonarde.
Şerban CIONOFF