Informat fără voie cu ce se întâmplă prin lume (asta fiindcă doar prind din zbor anumite ştiri). încerc să desluşesc semnele vremurilor, ca să nu mă ia pe nepregătite vreo schimbare venită peste noapte.
M-am hotărât să fac acest lucru, ce-i drept păstrând secretele revelaţiilor doar pentru mine, fiindcă în zilele noastre toţi emit judecăţi de valoare. Nimeni nu mai ascultă pe cei care ştiu cu adevărat ce vorbesc şi au şcoală pentru acest lucru. Toţi îşi dau cu părerea despre orice, fac analize şi creează conţinut. Toţi au devenit analişti politici, militari, de mişcări sociale, toţi au primit diplome de sfătuitori de înaltă clasă, în psihologie, parapsihologie, nutriţie, modă, parenting, design şi multe, multe altele. Adică, în toate.
S-au născut din neant, venind pe neaşteptate, talente închipuite care cântă, compun, lansează modă, scriu cărţi, învaţă lumea să mănânce şi să-şi pregătească bagajele pentru vacanţe, să-şi aranjeze casele, şi tot felul de alte sfaturi despre lucruri de care nici măcar nu s-a auzit, când ei nu au nici măcar o minimă experienţă. Dar, interesant şi surprinzător în acelaşi timp, se explică şi cum trebuie să evolueze această omenire, la nivel macro.
Astfel, reţelele sociale au devenit inclusiv rampele de lansare ale unora care înjură ca la uşa cortului, fiind, chipurile, cool şi pe trend. În acest mod, ajutaţi de maşinăria uriaşă de făcut bani a publicităţii, răspândesc subcultura cu viteza luminii, propagând-o în masa mare a avizilor de „libertate de exprimare”. Iar moraliştii se întreabă de ce nu sunt educate tinerele generaţii. Răspunsul este simplu: pentru că asta li se dă de către oamenii mari.
Mai toate subiectele sensibile ale zilelor noastre sunt tratate la asemenea manieră. Aşa-zisele „creaţii”, postări ale unor „gânditori” care abia ştiu să se semneze, sunt distribuite de mii de ori de cei care, extaziaţi, au căzut pe spate de „cât de adevărat le zice omu’ ăla” sau pentru a păstra egalitatea de gen,”femeia aia”. Vorbesc despre patriotism, despre evoluţie, fac tot felul de conexiuni inteligente, provoacă dezbateri despre existenţialism şi, mai presus de toate, lumea aceasta mare şi densă a reţelelor, se supără dacă nu se primesc like-uri, dacă nu sunt comentarii pozitive sau dacă nu se distribuie postările care trebuie să devină lecţii de viaţă.
Mai toate televizunile, adevăraţii făuritori de educaţie pentru societate, i-au preluat pe aceşti „zei” ai discursului virtual, şi-i privesc ca pe nişte icoane făcătoare de minuni, fiind încântaţi de analizele şi predicţiile lor. Şi nu că acestea ar fi adevărate. Din contră, în multe situaţii ei bat câmpii dar, folosind un limbaj şmecheresc, pigmentat cu invective, dau bine la public. Aşa creşte popularitatea emisiunilor şi creşte, de asemenea, cererea de reclame. Sau, cine ştie ce alte interese mai sunt în subteranele tenebroase ale media.
Unii oamenii sunt încântaţi de scrierile agresive ale unora care se cred vectori culturali, de melodiile cu versuri mizerabile promovate de artişti închipuiţi şi de discursurile fariseilor care se dau lideri ai planetei virtuale sau se văd ca nişte guru ai vremurilor de acum.
Într-un asemenea context, cel al unei deteriorări evidente a comportamentelor umane şi a diluării valorilor educaţionale, ameninţarea cea mai mare vine de la conflictele militare în desfăşurare sau care stau să înceapă. Şi aici, sfătuitorii dirijaţi şi televizaţi, fac tot felul de presupuneri, interpretând după indicaţiile celor pe care îi slujesc şi propriile lor interese, ceea ce citesc pe net sau văd pe la emisiunile mondiale de analiză. Astfel, prin ochii lor vigilenţi şi mintea bine antrenată, poporul planetar este informat cine este rău şi cine este bun, cine greşeşte şi cine este sfânt, cum se vor face alianţele şi strategiile la nivel mondial şi cum păşim noi încet şi sigur către societatea controlată total de o inteligenţă artificială toxică. Scuze! Ultimul cuvânt mi-a scăpat. Îl aveam în minte însă pentru a-i contrazice pe cei care cred că omul poate fi înlocuit. Sau, cel puţin, marginalizat. Şi, ca să clarific, sunt de acord cu dezvoltarea roboticii până la un anumit punct: până acolo unde maşinile încep să ia hotărâri. De ce? Pentru că nimeni nu poate înlocui Creaţia Divină pe care Dumnezeu a lăsat-o pe Pământ. Nimeni nu poate crea spiritul. Nimeni nu se poate substitui Creatorului Suprem. Nici măcar ateii, care şi ei iubesc pe cineva sau ceva, fără să ştie că acest sentiment le vine tot de la el.
În zilele noastre, mai toţi au început să simtă pericolul global. Atunci când se vorbeşte în permanenţă despre rău, violenţă, distrugeri, sfârşit de eră, lucrurile se vor îndrepta către prăpastie. La toate acestea se adaugă degradarea relaţiilor între oameni şi apariţia devierilor de la o minimă morală. Iar războiul este ameninţarea pe care nimeni nu o ia în serios atât cât trebuie. Viitorul este în mâinile unora care, înarmaţi până în dinţi şi deţinând arme de distrugere de o putere inimaginabilă, stau cu ochii pe tablele lor digitale şi văd conflictele ca pe nişte jocuri video. De multe ori, mintea lor nu trece mai departe de hărţile electronice pe care le au în faţă şi acţionează butoanele morţii ca pe nişte instrumente oarecare.
Mă gândesc că atunci când un grup de stăpâni planetari se vor supăra mai tare, sau unul dintre liderii de conjunctură va dori să-şi arate puterea, va da doar un click. Este suficient. După aceea, Apocalipsa se va porni. Şi, odată începută, nimeni nu va mai putea să o oprească.
La toate lucrurile acestea mă gândeam zilele trecute, străbătând drumurile mele kilometrice prin Parcul Herăstrău. Intrasem pe Aleea Carol al-II-lea, sperând să-l văd pe Domnul cu cărţi, cel care, în fiecare dimineaţă, se trezeşte de pe banca pe care doarme şi îşi aranjează atent, în plastic, cărţile şi revistele foarte curate pe care le vinde. L-am salutat, dar de data aceasta nu mi-a răspuns. A întors spatele şi şi-a făcut de treabă printre cartoanele de lângă bancă. Am plecat mai departe mâhnit, însă mi-am revenit repede. L-am înţeles. Era poate preocupat de noile evoluţii ale burselor mondiale sau poate chiar nu avea chef să discute cu mine, un prizonier, ca mulţi alţii, ai junglei urbane de beton.
