Ștefan Munteanu: BĂSESCU NE PREGĂTEȘTE DE RĂZBOI CU RUȘII

Joi, 27 martie 2014, președintele României a chemat la Cotroceni și a decorat câțiva corifei ai Moldovei actuale cu prilejul împlinirii a 96 de ani de la momentul declarării de către Sfatul Țării de la Chișinău a alipirii la România. Frumos, dar cam tardiv, având în vedere că anul trecut se împlinea o cifră rotundă, cu totul ignorată. De observat, apoi, algoritmul politic în baza căruia și-a primit colanul nașul Chirtoacă, dar nu și prim-ministrul Leancă, despre care Traian Băsescu a spus că trebuie să-și asume consecințele, alături de Ponta, pentru slugărnicia față de Putin. Spre deosebire de a sa, care este cea mai belicoasă cu putință. Până și în comparație cu cea a d-nei Merkel, ca să nu mai vorbim de cea a lui Obama, la fel de molatică, de parcă nu el ar avea bombe atomice și nu l-ar despărți de Putin un ocean. Prin urmare, trebuie să ne mândrim cu un conducător viteaz, așa cum au fost Mircea, Vlad, Ștefan, Mihai, care s-au bătut, e drept cu păgânii și nu cu muscalii, dar așa erau vremurile, pe atunci Tighina și Bender fiind încă ale noastre. La ruși s-a stropșit mai recent Nicolae Ultimul, nomina odiosa, iar pe Traian Întâiul, descălecătorul, ni-l reprezentăm mai curând ca agresor, oricât    l-ar invoca urmașii săi cu mărul în gură.

Așa că cel mai corect este să ne raportăm la istoria recentă pe care a invocat-o și Băsescu în  nu mai puțin de trei împrejurări semnificative pentru această zi istorică: dimineață, o sărbătoare a armiei române cu prilejul a zece ani de la intrarea în NATO, la prânz, o ședință CSAT, iar în faptul serii, decorarea suspomenită a fraților de peste Prut, cu gând și la cei de peste Nistru și din Bucovina. Cum s-ar spune, foc cu foc. Să vedem esența mesajului prin care Putin a fost ținut toată ziua în corzi. Iată-l,  întocmai așa cum a fost rostit la primul eveniment, conform agențiilor, și reluat la celelalte două, cu accente în funcție de împrejurări și interlocutori. Din acest moment, a indicat comandantul suprem, trebuie să avem în vedere ridicarea capacității de reacție –prin alocare de fonduri și înarmare suplimentară – a Armatei Române, având în vedere că  impredictibilitatea Rusiei ne obligă să căutăm variante. Mai ales, ne-a încredințat președintele, îl obligă pe orice șef de stat responsabil care trebuie să se întrebe când vede că rușii au ajuns la gurile Dunării: cine urmează? Vedeți cum stau lucrurile în lacul rusesc? Vedeți cât de departe s-a ajuns? Totuși e bine că președintele a observat din vreme, chiar înaintea lui Putin, am zice, și iată că dă un semnal de luptă indubitabil. Să îndrăznească rușii să mai facă un pas. În Transnistria, de pildă. Armata Română va avea capacitate de reacție. Sigur, Putin îi intimidează pe toți ceilalți, începând cu americanii. Dar la Gurile Dunării își va rupe dinții ca Sinan Pașa la podul de peste Neajlov. Și mai avem un atuu, de data asta față de europeni. Noi avem gazele noastre. Chiar  numele Băsescu este o garanție și în această direcție.