Ștefan Munteanu : Un nou episod al telejustiţiei?

Zilele trecute s-a desfăşurat o nouă acţiune tip telejustiţie cu semnalarea în presa “bine informată”, pe site-uri a cazului, înainte ca instanţa să se fi pronunţat, şi cu tocarea celui intrat în malaxorul execuţiilor de acest fel ale justiţiei noastre “imparţiale” de către aceleaşi posturi arondate. Este tipicul după care au fost săltaţi şi demonizaţi la vremea respectivă personaje precum Gigi Becali, Dan Diaconescu, Adrian Năstase, Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu şi alţii ca ei, când spunem asta ne gândim că mai toţi întrunesc două condiţii necesare pentru ca Parchetul să-i aresteze în prag de noapte, de regulă la sfârşit de săptămână în preajma telejurnalelor şi să-i prezinte ca pe duşmanii poporului. Care sunt aceste condiţii? În primul rând, să fie persoane vizibile, spre a asigura rating şi spre a permite marilor justiţiari ai României instalaţi în ultimii ani în fruntea Parchetului sau a CSM-ului să primească din partea Bruxelles-ului coroniţa de luptători împotriva corupţiei şi de făcători de dreptate. În al doilea rând, se observă că, fără excepţie, cei în cauză au intrat în coliziune şi au fost ameninţaţi, mai mult sau mai puţin voalat, că li se va întâmpla, ceea ce li s-a şi întâmplat, de către cel mai important jucător al scenei politico-legislativo-juridică din România bananier-portocalie. Dar această mixtură a puterii specifică lui Ludovic al XII-lea pe care nu avea cine să-l dea la întors când spunea “L’etat c’est moi” este, mai ales….executivă. Şi, ca atare, îi execută scurt pe cei care mişcă în front sau, dimpotrivă, nu mişcă din urechi sau măcar din gene când intră într-o combinaţie pe care o cred scutită de legiuita taxă de protecţie sau, mai rău, legală şi apărată de statul de drept. În ultima vreme, au făcut declaraţii în acest sens o serie de protagonişti ai unor asemenea întâmplări, începând cu Corneliu Iacobov şi sfârşind cu ministrul Fenechiu, care a arătat o dovadă incontestabilă de imixtiune în justiţie din partea unei puteri executive de mare autoritate, respectiv o dispoziţie practice nedisimulată către şeful Parchetului General ca impricinatul să fie băgat la zdup. Alţii, mai atenţi la propriile destine au ieşit din clinciurile în cauză şi chiar au fost premiaţi verbal, dar şi prin scutirea de anii de pârnaie cu care fuseseră ameninţaţi şi notificaţi chiar în spaţiul răcoros al arestului preventiv. Ca să amintim şi aici un nume celebru, ne gândim la dl.Puiu Popoviciu, dar şi la fugitivi pe care justiţia, poliţia, cu tot Interpolul şi Europolul nu-i mai găsesc, precum în celebrele cazuri ale lui Hayssam şi alţii ca el, iar mai nou, renumitul proxenet – puşculiţă, Codruţ Marta, uşierul de mare încredere al lui Blejnar, intrat în folclorul telejustiţiei ca un “necunoscut” celebru.
Toată această schemă (i)logico-juridică se aplică mănuşă, cu punct şi virgulă şi telearestării despre care pomeneam la începutul acestui pamflet.
Folosim această modalitate de prezentare a faptelor şi a moravurilor vremurilor noastre, întrucât este vorba de un gen publicistic, se pare, încă, protejat de legi, tradiţie şi spiritul european al libertăţii de exprimare. Dar nu este nimic de râs! Dimpotrivă, este revoltător că se întâmplă aşa şi, mai dramatic, este că cel puţin pentru o vreme nimeni nu poate garanta că lucrurile vor reveni pe făgaşul normal al respectării principiilor statului de drept, începând cu principiul separaţiei puterilor în stat, respectării prezumţiei de nevinovăţie şi interzicerii oricărui gen de imixtiune în actul de justiţie.
Cât priveşte cazul cel mai recent despre care vorbim, de acest gen, cel al lui Florentin Scaleţchi, condamnat politic şi în regimul communist şi adus de două ori în faţa plutonului de execuţie, iar acum de două ori băgat după gratii pe baza unui dosar pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a găsit de cuviinţă să-l caseze, vom reveni cu precizări ale Organizaţiei Apărării Drepturilor Omului, al cărui preşedinte este şi al organizaţiilor europene şi internaţionale, la care este afiliată. Nu ne permitem să comentăm decizia instanţei, lăsând apărătorii legali să-şi îndeplinească atribuţiile, la fel ca şi ceilalţi oameni ai legii. Dar cert este un lucru, cazurile pe care le-am prezentat mai sus nu sunt inventate de noi ci sunt prezentate de cea mai mare parte a mass-media din România şi de nenumăraţi oameni politici, este adevărat mai ales în perioadele când se află în campanii sau sunt ei înşişi afectaţi. Adică, nu fără o doză vizibilă de subiectivitate şi de interese partizane, fapt ce şi explică existenţa şi perpetuarea tabloului deprimant al justiţiei actuale. Că avem dreptate şi că nu suntem singurii de această părere o dovedesc chiar rapoartele pe justiţie ale Curţii Europene, precum şi clasificarea ţării noastre în subsolurile clasamentelor în privinţa luptei împotriva corupţiei. Cine are urechi de auzit, să tragă concluziile!
de-la-prieteni