Tania Tudorica : Răspuns unui anonim

Cele două însemnări ale lui Lucian Avramescu, despre copiii și reconoștința acestora față de cei care i-au cresecut, cuvenită sau necuvenită, a stârnit reacții. Una este a Taniei Tudorică, observatoare fină și bun analist al subiectelor în discuție. Am provocat-o să abordeze subiectul. În preambul, publicăm la rubrica noastră de profil, răspunsul său către ”anonimul” care istorisește întîmplări (AMPress)

Sper că acel comentariu în care am fost sinceră nu a rănit. Știu că adesea oamenii se folosesc de jumătăți de adevăr, de părți de minciună ca să spună celor din jur ce vor să audă. Și uneori e bine așa. Sigur că e minunat ca fiii să-și iubească întâi și apoi firesc să-și cinstească părinții chiar și după moarte. Eu cred că „meseria„ de părinte noi am ales-o. Cu toate ce le poartă. Spaime nocturne, bucurii diurne, feluri diferite ca intensitate în care fiecare oferim din dragoste pentru copii ce-om putea. Ei nu ne-au cerut să-i aducem pe lume. Nu-i drept să proiectăm asupra lor neîmplinirile noastre! Nu-i cinstit să le trasăm linii obligatoriu de parcurs, e bine ca ei să fie ei înșiși, liberi să-și împlinească menirea, iar dacă ne-or iubi, vom face și noi parte din viața lor. Nu ca obligație! Recunoștința vine dintr-un cumul de sentimente educate. De aceea-i așa de rară. Îmi amintesc o povestire mai veche a dumneavoastră în care zugrăveați chipul cam slut al unei mame care-și voia musai copilul poet. L-a făcut, cu premii, mă rog, tot dichisul, manglind versurile poetului Lucian Avramescu și participând, cu ele puse-n gura copilului, la concursuri școlare, de se uitau toți trăzniți la ăl mic precum la un geniu. În Moldova se întâmpla, nu? Ei, acea mamă va avea parte de admirația -izvorâtă doar din iubire- a fiului ei? Va avea considerația lui când acesta va deveni bărbat și nepoet? Ceea ce vreau să spun e că iubirea copiilor ca și recunoștința lor trebuie câștigată, nu vine la pachet cu statutul de părinte. E posibil ca unii să fie iarbă rea din începuturi, că așa se nasc unii, aruncându-se la al șaptelea neam, dar e sigur că de le-am oferit și din esența sufletului nostru când trebuia și nu doar lucruri materiale, dacă au fost născuți sub o stea aprinsă, apăi și ei ne vor întoarce niscai lumină, fie ea si o lumânare aprinsă… după! Salutări, dumneavoastră și amicului dumneavoastră rănit de nerecunoștință! Îi doresc bucurii neașteptate, care să-i schimbe amărăciunea în zâmbet și-apoi să se mire „… ce mi-a trecut prin minte, de ce n-oi fi avut încredere în sentimentele copiilor mei, ia te uită de ce minuni sunt în stare! Să-l las naibii de orgoliu de neînțeles, cel al șefului clanului, doar de asta a fost vorba?„