Buni zori! La cât de bine arăta tânărul Eminescu cred că și puștoaica de mine dacă ar fi existat în acele vremuri, ar fi stat cu coatele pe pervaz pentru a vedea „Toată partea de jos a părții de sus a cerului,/ De la orizontul cu lună până la orizontul crăpării de ziuă”.
Știți că Eminescu a pus prima piatră de temelie a poeziei „Luceafărul” în anul 1873(avea 23 de ani), dar a scris-o și a finisat-o de-a lungul a zece ani până la publicarea sa în aprilie 1883 în Almanahul societății studențești România Jună din Viena. La noi a apărut în 1884 în volumul princeps intitulat „Poesii” sub îngrijirea lui Titu Maiorescu.
Accidentul acesta literar este o capodoperă a literaturii românești și sinceră să fiu chiar și copilul de casă, care o ciupea de poponeață pe domnișoara îndrăgostită „… când Luceafărul era întors cu spatele/Și se ruga Tatălui ceresc să-l facă muritor” este adorabil pentru savoarea pe care o dă versurilor.
Îmi pare bine că tura dvs. a fost lipsită de evenimente și mâine vom regăsi stelele la locul lor pe cer, loc mai puțin însemnat ca cel ocupat de cuvântul stea.
Sper ca pogonul dvs. să fie la fel de important pentru îngeri, aşa cum este cel care iscălește „Lucian Avramescu” pentru cititori.