Ura! Am învins Serbia cu 0-0, la București

De dracu mă tem mai puțin decât de fotbalul sârbilor. Jucăm la București și avem în ghetele minții – că mintea suporterului joacă și ea fotbal – golul lui Maxim, incredibil, norocos, fantastic oricum, din minutul 94 de la Vilnius, cu lituanienii.
Batem, zice unul în fața magazinului Unirea, să-l audă toată lumea duminicală a Capitalei. Îi ascultăm cu urechea pe sârbi! N-apuc să-i zic să stea domol că umblu rătăcit după o florărie, am parcat aiurea mașina, în București sunt polițiști de la rutieră mai mulți ca automobilele și toți fluieră să te muți mai încolo sau fac semne neînțelese de parcă ar vorbi surdo-muta.

Ajung la ziua Danielei Bartoș, fost ministru criticat de pixul meu scălâmb, devenită prietenă mai apoi, cum mi se întâmplă cu politicienii. Ne împrietenim după ce redevin ce erau, iar Daniela e un foarte bun și cald și uman doctor. Are invitați de soi la Arenele BNR, unde există și un fel de cârciumă cu un gurist și acordeonist țigan excepțional.

Nea Nicu Văcăroiu, fost premier, se uită cu teamă în televizor. Așa se uită și Florin Georgescu,ambii microbiști cunoscători., unde rulează meciul de fotbal România- Serbia. Eu le spun că mă tem de fotbalul sârbesc. Ne rup țurloaiele și ne scrobesc plasa în clăbuci de baloane. Îți aduci aminte, zic, către nea Nicu, meciul ăla de la București când trebuia să batem cu 1-0 pentru a ne califica la Mondiale sau Europene și am luat 6 (ȘASE) goluri acasă? Îmi aduc aminte, zice zgribulit de un frison al memoriei. Am dat și noi două goluri atunci, adaugă resemnat viceguvernatorul, ronțăindu-și un vârf de deșt.
Scorul e zero la zero și meciul curge strâmb, ca laptele zerbezit printr-o pâlnie mică. Dumnezeu și-a trimis un înger inspirator în Tătărușanu, iar poarta pare apărată. Ce ne facem pe teren însă, comprimat cu tot jocul în fața porții noastre?
Unul de-al lor, care ne-a îndesat două goluri și la Belgrad, se joacă de-a pisica și șoarecele cu noi, face un dribling, pe lângă fundașul nostru care pare un stâlp de telegraf înfipt în gazon, dar îngerul ordonă să nu fie gol.

Distribuie prietenilor

Sârbii sunt tari, naționaliști, vârtoși, ca mereu. Noi suntem noi, pribegiți de soartă, neîncrezători în bocancul personal. E scos cu târnăcopul unui cartonaș roșu în cârcă, Tamaș. E și penalty, dar norocul stă cu noi la masă. Contra, selecționerul român, șchioapătă pe tușă și ar striga la cineva, dar pe cine să cerți? Daniela, sărbătorita, ne îmbie cu bunătăți și nu pricepe ce ne-a găsit cu televizorul și ne dăm unul altuia pumni de cuvinte în cap și înjurăm de anafură balonul care refuză să se desprindă de jumătatea noastră de teren. Nea Nicu iese la o țigară. Hai cu mine, zice. M-am lăsat, zic. Și eu, că ce mai înseamnă 15 țigări pe zi? Nu ies. Vreau să văz. Poate dă Dumnezeu și-i batem cu zero – zero!

Intrăm toți în meciul din televizor ca niște chifle speriate. Jucăm în zece. O vreme am jucat numai cu portarul. Timpul trece în favoarea victoriei noastre cu zero – zero. Beau vin roze pe care cârciumarul mi-l recomamdă ca Merlot. Eu îi spun că roze nu poate ieși decât din Traminer Roz, nu dintr-un soi negru sau roșu. Dar ce mai contează. Se apropie finalul și stadionul bucureștean își dorește tot mai aprig să se termine odată și să batem cu scorul nul. Și așa a fost.

La mulți ani! – Daniela Bartoș, ai făcut 67 de ani, ai cei doi copii lângă tine și cei trei nepoți care nu-s microbiști. Doctorul de la Fundeni, Radu Constantiniu, mai puțin îmbâtat de licorile fotbalistice, ne ia peste picior, dar bucuria este imensă, a răcorit ca un vânt de toamnă tribunele și a ajuns și aici la Arenele BNR, unde strigătul victoriei este uriaș. Bravo băieți! Am reușit să nu luăm, în premieră istorică absolută, bătaie de la sârbi acasă.
Lucian Avramescu