Clasa de mijloc din Elveția a fost creată prin răpirea copiilor săracilor și exploatarea lor ca sclavi în ferme-lagăr de muncă forțată.

În 2014 apărea pe site-ul BBC.com un reportaj zguduitor semnat de Kavita Puri.
Șapoul textului- fluviu anunța un fapt la prima vedere de necrezut: Elveția, țara care trece azi drept campioană europeană cel puțin la capitolul democrație, a supus aceste ființe fragile, nu mai departe decât anii 1900, la practici de exploatare de neânchipuit. Cred că, dacă în România majoritar ortodoxă și membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, s-ar fi petrecut vreodată așa ceva in toată istoria ei, întreg Occidentul cel civilizat ar fi sărit în sus, condamnându-ne.
Autoarea Kavita Puri așază textului extrem de bogat în imagini de arhivă, imagini-document la fel de șocante ca şi informațiile din reportaj, un titlu-bombă: „Switzerland’s shame: The children used as cheap farm labour“ („Rușinea Elveției: Copii exploatați ca mână de lucru ieftină în ferme“).

Premisa de la care pornește autoarea este realitatea zilei de azi: mii de oameni din Elveția care au fost forțați să muncească pe când erau copii cer compensații pentru copilăria lor furată. Cum adică?
Da, chiar ați citit corect, începând de la 1850, sute de mii de copii elvețieni au fost răpiți de la părinții lor și trimiși să lucreze în ferme agricole – o practică care, șocant, a continuat bine mersi până în plin secol 20.

Kavita Puri așază în acest articol, aproape fără a mai comenta evidența, povestea câtorva dintre aceste destine frânte. Am ales să înfățișăm cititorilor noștri această realitate care, din motive pe care sigur le bănuiți, nu a ieșit la lumină cu forța și vehemența pe care le-ar fi meritat acești oameni sacrificați pe altarul „capitalismului“.

Dar cum s-a încheiat totul? Brusc, așa cum a început. În anii 1960-1970, agricultura a început să fie mecanizată, așa că nu a mai fost nevoie de exploatarea copiilor. Însă și Elveția s-a schimbat, precizează autoarea: femeile au primit drept de vot în 1971 (da, ați citit bine, nu e greșeală de tipar, chiar au primit drept electoral doar acum câteva decenii…), Iar atitudinea față de sărăcie și de mamele singure s-a modificat. Textul pleacă de la afirmația unui istoric care estimează că numărul acestor copii răpiți din familiile lor pentru a fi puși să lucreze gratis pentru alții se ridică la câteva sute de mii. Doar în 1930, înregistrările arată un număr de 30 000 de copii plasați în familii pe toată suprafața Elveției.

Verdingkinder înseamnă „copil care nu valorează nimic“, adică un copil care e mort social. Așa au fost denumiți oamenii între 0 și 18 ani care au fost răpiți de statul elvețian din familiile lor și trimiși în ferme agricole sau în alte instituții, pentru a munci forțat. Această practică a fost esențială acumulării de capital de către clasa de mijloc capitalistă cu ajutorul statului, iar ținta ei structurală era distrugerea oricărei forme de asistență socială. Această politică este azi reprodusă în politica de răpire legală a copiilor imigranților din familiile lor și deportarea părinților – acesta fiind „secretul” atât de lăudatei economii elvețiene.

(Revista LUMEA 6/2016; Sursa:https://www.bbc.com/news/magazine-29765623?hc_location=ufi)

(VA URMA)