Cleopatra Lorinţiu (Tel Aviv): Tulburătoarele întâlniri ale vieții, în cartea acad.prof.dr. Jean Askenasy

 

Sunt unele cărți care au această însușire deosebită, aceea de-a fi un fel de zbor deasupra unei vieți întregi!Un zbor lin, spuneți-i cum vreți, pe aripă de pasăre dacă preferați romantismul sau un zbor de dronă, nu contează, ca și cum de sus ai putea să vezi cu distanțare și poate chiar cu minuțiozitate faptele, întâmplările, întâlnirile unei vieți. Așa e selecția de texte pe care o publică remarcabilul și aș zice venerabilul acad.prof.dr.Jean Askenasy. (Gazeta academică, editura Familia, Israel,2019).
Omagiat de curând cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 90 de ani, deopotrivă în România și în Israel ( la Universitatea din Tel Aviv dar și la întrunirea generoasei Asociații a Scriitorilor Israelieni de Limba Română) autorul își adună între coperți de carte tabletele publicate de-a lungul timpului în ziarul Gazeta Românească. Scrise evident sub impulsul clipei, comentarii precise la evenimente și întâmplări, aceste texte nu au nimic din caracterul efemer pe care de nu puține ori gazetăria îl admite. Ele au capacitatea unui spirt erudit, superior, de ști să se facă înțeles de oricine și oricând, scrise fiind de fapt inițial pentru cititorii unei publicații în limba română din Israel, ele demosntrează și o formă de frumoasă solidaritate cu acești cititori – porniți din România, fiecare cu povestea lui în spate precum melcul cu cochilia sa, fiecare cu romanul vieții sale, trăitori în lumea israeliană atât de complexă și de densă, dar care își permit să viseze adeseori în românește.israelian 1
Cartea este structurată în câteva secțiuni: o prefață a autorului care aruncă lumină pe ceea ce este faimoasa poveste a dosarului 148 074 despre care fostul Președinte al Israelului Schimon Perez scria : ”Dragă Jean, îți scriu după ce am citit cartea Dosarul 148 074 povestea unui medic căruia i s-a refuzat emigrarea.Eu consider că apariția unei cărți de acest tip are mare importanță, deoarece ea dezvăluie lupta pe care ai purtat-o ca evreu și sionist cu regimul comunist din România, când visul tău era să ajungi acasă. Aduc un omagiu luptei tale curajoase, reușitei de a ajunge în Israel și îndârjirii cu care ai reușit să-ți faci serviciul militar de lungă durată.”
Tabletele propriu zise sunt adunate în ciclurile ”Gazeta socio-politică”, ”Gazeta Holocaust”,”Personalități rămase în istorie”și ”Gazeta creierului.”Despre fiecare din ele ar merita scris și comentat. Autorul are această capacitate de fi sintetic și de a presăra acolo unde trebuie, semnificativul.Nimic nu e în plus și nimic nu e comod în aceste scrieri. Căci domnul Askenasy cred că nu a fost niciodată un om comod. A fost mereu cineva care a trăit pentru principiile sale, cu judecata limpede și cu generozitatea deplină pentru pacienții săi. Dar cineva care a putut și a știut să inspire putere, să aducă lumină în suflet, să fie de ajutor și să degaje acel fel de umanism consubstanțial, profund, autentic și nu contrafăcut. Adică a fi om cu adevărat nu pentru imagine sau pentru opinia altora. De aceea am apreciat frumusețea sincerității spunerii editorului Dragoș Nelersa care zice:”E greu să ții pasul cu un colos al științei dar mersul alături de Profesorul Askenasy pare ușor pentru că te ține de mână, te ghidează în timp ce lumea ți se deschide în față.”
Textele sale nu respectă nici un tipar și nici o formulă, nu sunt destinate să flateze pe nimeni și să se pună bine pe lângă nimeni, de aici surpriza continuă a lectorului plasat mereu într-un orizont de așteptare.Remarc o notă de emoție personală când vine vorba despre personalități anumite ( iată, în câteva cazuri e vorba despre oameni excepționali pe care am avut și eu șansa enormă să îi întâlnesc : Cardinalul Lustiger și scriitorul Augustin Buzura.Textul despre cel dintâi însoțește funeraliile cardinalului Jean Marie Lustiger, ce”poartă în ele un mesaj către omenire, care în loc de a fi înțeles este uitat.Mesajul cardinalului,un tezaur de gândire, are ca amploare proporțiile tezaurelor gândirii filozofice aristotelice sau cartesiene.Mesajul Lustigerian este teologic, filosofic,social și istoric,poartă numele de Mesajul Dublei Ceremonii.” Ilustrul Cardinal al Parisului, născut evreu și devenit creștin la 10 ani, cu o biografie fără egal, un spirit fără comparație și care ”și-a completat valorile sale iudaice în creștinism”(spune Hélène Carrère d’Encausse )este descris în textul academicianului Askenasy cu vorbele exacte și cu citatele potrivite, așa încât să se înțeleagă cu precizie și în substanțialitate, de ce acest om este important pentru umanitate și pentru religie, de ce este el luminător pentru credință.
Evocarea acestuia se suprapune peste emoția autorului care asistă la funeraliile cardinalului,10 mai 2007, înghițit de mulțimea din fața Catedralei Notre Dame de Paris:”Mesajul dublei ceremonii este dovada supremă a necesității unirii într-o singură credință ”judeocristianismul” a dicotomiei teologice. Măreția și solemnitatea momentului dublei ceremonii este secretul divulgat de apostolul Jean Marie Lusiger.”
Am spus, emoționată, la un moment solemn dedicat aniversării domnului Askenazy că pentru mine el el un savant care îmi amintește o stirpe unică : precum Pico della Mirandola sau mai târziu, uluitorul Matila Ghyka și al său număr de aur.Căci el are capacitatea de a crea conexiuni grație vastei sale culturi și a spiritului inventiv.Conexiunile acestea relevă până la urmă idei uneori surprinzătoare, alteori copleșitoare, uneori par atât de evidente ( de felul, cum de nu m-am gândit până acum?) sau pur și simplu te pun pe gânduri, te trimit în bibliotecă, la raftul cu cărți adevărate, cu cărți grele, spre calea de a afla și înțelege cu sudoarea frunții iară nu luând din internet de-a gata formulări făcute de alții, o cultură la a doua mână.
Copleșitoare sunt paginile dedicate lui Saul din Tarsus sau Sfântul Paul.Le-aș cita în întregime, dar știu că asta nu e posibil într-o cronică.”Epistolele lui Paul sunt esența teologică a tradiției protetante și catolice ca și a ortodocșilor de religie creștină. (…)Conform Noului Testament, înaintea convertirii lui de la iudism la creștinism,în drumul spre Damasc,urmare a viziunii înviatului Yeshua ca Mesiah,se dedică în totalitate fiului lui Dumnezeu. Rezultatul este că 13 din cele 27 de cărți ale Noului testament sunt atribuite lui.”
Comentariile, notațiile,observașiile, concluziile, au autoritate dar și subtila reverberație a șansei de a se propaga în conștiințe. Paginile consacrate de neurolog unor teme legate de studiul creierului sunt antologice precum ”Lupta contra ignoranței (LCI) un proces înnăscut” sau o fascinantă privire obiectivă asupra geneticii și trecerii omenirii la stadiul ”transuman”.Cultura științifică, de strictă specialitate și soliditatea perspectivei culturale umaniste se îmbină de minune, lucru destul de rar chiar la cercetătorii și specialiștii din zilele noastre.Sigur avem în România exemplul excepționalității neurologului prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan. Coincidența face că e tot vorba despre neurologie. Este harta secretă a creierului lumea misterioasă prin care putem atinge neatinsul ? Numai citind această carte de excepție veți înțelege frământările, emoțiile revelațiilor mele. Cartea se încheie cu un text,”Nonagenarii”, care dincolo de adevăruri medicale, biologie, informație din lumea neuroștiințelor are un final care este și literatură pură. Închei cu … sfârșitul acestui text și al acestei cărți, căci,dincolo de asta orice vorbe ale mele ar fi de prisos: ”Bunicul aflat în fața infailibilului adevăr al vieții tranzitorii, ascultă cu stoicism spusele celor cu care se întâlnește:”sunteți un fenomen.” ”Nu vă schimbați deloc”.El însă este foarte conștient că nu mai are iuțeala mișcărilor dinainte, că gândirea sa e mai înceată, și mai presus de toate,uită nume. Trăiește un fenomen de dezadaptare pentru că refuză să treacă din vârsta a treia în vârsta a patra, adică din vârsta independenței în vârsta dependenței,ultima fiind cursa pe ultima sută de metri la capătul căreia așteaptă pata neagră cum spune Stephan Hawking.Interesant, intri în ea cu zâmbetul pe buze,deoarece îți amintești de timpurile când erai disperat că timpul nu trece mai repede. Viața are umor.”