Ziua Limbii Române. Preşedintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, consideră că „limba noastră rămâne viaţa noastră ca popor”

Ziua Limbii Române este o sărbătoare a spiritului românesc, declară preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, indiferent de adaosuri, ciuntiri, neologisme.

„Limba este ca un organism viu care se naşte, creşte, se dezvoltă, îmbătrâneşte şi moare odată cu poporul care a creat-o şi căruia i-a servit ca mijloc de comunicare. De aceea, vorbim de limbi vii şi de limbi moarte. A noastră este vie şi oricât de contaminată este cu neologisme, cu barbarisme, cu hiperurbanisme, cu prescurtări sau cu SMS-uri năstruşnice, nu trebuie să ne temem. Limba română are puterea de a rămâne ea însăşi în ciuda variatelor influenţe”, spune Pop, într-o declaraţie acordată AGERPRES.

Pentru preşedintele Academiei, „‘sfinţenia’ limbii vine la români din vremuri imemoriale şi rezidă în rolul identitar al felului nostru de a exprima în cuvinte lumea”.

Distribuie prietenilor

„‘Limba noastră-i limbă sfântă!’ Este un vers scris de părintele Alexe Mateevici acum mai bine de un secol şi devenit, între timp, parte a unui imn de stat românesc. Substantivul ‘sfinţenie’ (cu derivatele sale) presupune harul dumnezeirii, pogorât, din mila Celui Preaînalt, peste unii oameni şi peste tot ceea ce ne înconjoară. Faptul că noi, oamenii, abuzăm uneori de adjectivul ‘sfânt’ şi-l plasăm alături de fiinţe, noţiuni, lucruri care nu-l merită reprezintă o slăbiciune a noastră. Sfinte devin pentru noi, românii, şi proprietatea, şi justiţia, şi adevărul, deşi în fapt nu se întâmplă aşa şi nu facem decât să ne jucăm cu vorbe mari. Dar ‘sfinţenia’ limbii vine la români din vremuri imemoriale şi rezidă în rolul identitar al felului nostru de a exprima în cuvinte lumea. Acest fel de raportare la lume ne-a păstrat vii ca popor, încât observaţia – făcută de umanistul Antonio Bonfini, spre finele secolului al XV-lea – că românii au dăinuit în spaţiul lor pentru că şi-au apărat mai mult limba decât viaţa devine mai mult decât relevantă”, punctează istoricul.

Ioan-Aurel Pop consideră că „limba noastră rămâne viaţa noastră ca popor”.

Mi mult pe Agerpres