• Home
  • Prima
  • 6 octombrie, ziua de naștere a lui Petre Țuțea: ”Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel”

6 octombrie, ziua de naștere a lui Petre Țuțea: ”Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel”

tutea

“Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.”

Petre Ţuţea a văzut lumina zilei la 6 octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, într-o familie de preot. La vârsta de 9 ani, rămânând orfan de tată, ajunge copil de trupă(crescut de soldați) într-o unitate militară din Câmpulung. Ofiţerii, remarcându-i inteligenţa, au decis să-l trimită să urmeze cursurile inferioare ale Liceului Teoretic “Neagoe Basarab” din Câmpulung. Cursurile superioare le-a urmat la Liceul Teoretic “Gheorghe Bariţiu” din Cluj, unde a absolvit şi cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii. Tânărul Petre Ţuţea se face remarcat în cercurile intelectualilor ardeleni şi, astfel, a fost trimis de marele om politic Alexandru Vaida-Voevod să studieze formele de guvernământ la Universitatea “Humbold” din Berlin. Revenit în ţară, a fost preocupat de politică. A scris studii economice şi politice şi a participat la disputele cultural-ideologice ale timpului.

A strălucit în lumea culturală interbelică, fiind considerat un vârf al generaţiei sale alături de Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran. A fost numit director general al Ministerului Economiei în timpul guvernării mareşalului Antonescu. Regimul comunist l-a aruncat în temniţă cu o condamnare de 5 ani (1948-1953), şi apoi a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică, din care a executat 8 ani în această stare (1956-1964), în diferite penitenciare, precum Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari, dar mai ales la Aiud, unde era concentrat grosul vârfurilor legionare. Motivul acestei condamnări îl arată el însuşi în lucrarea “Între Dumnezeu şi Neamul meu”: “M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, domâle? – N-am vorbit, domâle. Cum n-ai vorbit? – Păi, împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Şi mi-au dat aproape 20 de ani de muncă silnică fără motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?”.

A fost eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor îndurate, dar nu a abdicat de la convingerile sale. “La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.” După eliberarea sa, a fost continuu sub observaţia agenţilor Securităţii, care, prin numeroase descinderi în locuinţa sa de lângă Parcul Cişmigiu, confiscau manuscrise, studii şi materiale la care Petre Ţuţea lucra. Printre acestea: “Antropologie creştină”, “Cartea întrebărilor” sau “Dogmele”. După Revoluţie, a recuperat o parte din scrieri, care au început a fi publicate. Datorită faimei sale, gânditorul creştin era vizitat zilnic de numeroşi reporteri şi vizitatori. A trecut la cele veșnice în ziua de 3 decembrie 1991, într-o rezervă a Spitalului “Cristiana” din Bucureşti, iertându-i pe toţi cei care l-au chinuit. La cimitirul din Boteni a fost dus într-un car tras de boi, de ziua Sfântului Nicolae.
Vorbe de duh
“Nu mă interesează trecutul. De câte ori mă întreabă cineva când m-am născut, spun că într-unul din anii trecuți.”
“Definiția mea este: Petre Țuțea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire și suferință. Și convingerea mea este ca suferința rămâne totuși cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.”
“Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.”

“Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români. (…)La întrebările fundamentale “de ce?” şi “în ce scop?” aporetica rurală românească răspunde: “d-aia”.”
“A venit odată un franţuz la noi, cu nişte maşini, iar una nu funcţiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge şi aşa! Trebuie să scăpăm de acest “mege şi aşa”; că “merge şi aşa” înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricând şi nu orice.”
“Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala.” “Umanitatea o iubeşti lesne. Pe om mai greu.”
Sursa – istorie-pe-scurt.ro

Parteneri