Giorgiana Radu-Avramescu: Rezistența prin Cultură. Prin poezie și umor
Evenimentul de premiere al Festivalului internațional de poezie, epigramă și umor „Romeo și Julieta la Mizil”, ediția a XVII-a, s-a desfășurat sub auspiciul bucuriei. Oameni din toate colțurile țării, și de peste Prut, au arătat și au simțit că în vremurile incerte pe care le traversăm din punct de vedere social, politic, economic, geopolitic, iată, literatura încă răzbate, unește și își menține locul cuvenit.
„Poezia este o inimă pe o coală de hârtie”, a spus în cadrul evenimentului, scriitorul și jurnalistul Dumitru Sârghie, citând un elev, participant la Festival. Da, poezia este o uriașă inimă, în care bat inimile tuturor creatorilor de vers, tuturor iubitorilor de rimă. Și lucrul acesta s-a resimțit, sâmbătă, la Mizil. Demult n-am mai văzut o așa adunare de oameni care să trăiască și să redea cu atâta lumină cele simțite, într-o întâlnire literară de înaltă ținută.
O lecție importantă a venit din partea profesorului universitar Ion Bogdan Lefter, care a arătat că umorul are și el calificativele lui: fin, gros sau kitsch. Mizilul s-a încadrat de departe în prima categorie. Umorul fin a animat participanții preț de câteva ceasuri, pe unii antrenându-i spre creații ad-hoc, spumoase în ironia lor despre realitatea tristă pe care o traversăm. La cele spuse de profesorul Lefter, a venit cu completări Adrian Cioroianu, director al Bibliotecii Naționale București, care a spus că „umorul e o chestiune foarte serioasă în definitiv, iar cea mai mare amenințare a umorului este teama”. Ca istoric, în discursul său, profesorul Adrian Cioroianu, a făcut referiri și la contextul geopolitic actual: „Nimeni nu cunoaște viitorul… Mi-aș dori ca principalul eveniment al vieții mele să fie căderea comunismului…”.
Cuvintele actorului nonagenar, Constantin Dinulescu, rostite cu lacrimi în ochi, îmi par a fi concluzia esențială și îndemnul potrivit al reușitei de la Mizil: „Mă bucur că mai există oameni care trăiesc și gândesc pentru țara asta. Să nu abandonați niciodată acest drum care este mai solicitant, mai sinuos de apărat, Cultura!”.
Personal, aș intitula evenimentul de sâmbătă „Rezistența prin Cultură. Prin poezie și umor”. Copleșiți de cotidianul neprietenos al fiecăruia dintre noi, întoarcerea la literatură, puterea de a crea și încununarea reușitelor a celor care-și aștern simțirile în versuri, sunt temelii pe care reușim să dovedim prezentul, privind încrezători spre viitor.
Și toate acestea, datorită unor oameni implicați, care nu dezertează de la misiunea pe cât de frumoasă, pe atât de încercată, continuitatea unor proiecte literare cu statut și vechime. Felicitări organizatorilor și coordonatorilor celei de-a XVII-a ediții a Festivalului internațional de poezie, epigramă și umor „Romeo și Julieta la Mizil”: prof.dr. Laurențiu Bădicioiu, prof. Victor Minea, elevii Maria Teodora Bădicioiu și Alexandru Vasile Minea.
Cu încredere, spre ediția de anul viitor!
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






