tu, poete, prieten bun,
mă-ntrebi pe mine
cum se scrie poezia?

precum știi,
doar gânduri scriu

mulți ani,
martor am fost la nașterea ei,
din zori și din noapte

și furoul ei de mătase,
din sărutul iubitei
se croia,
din pleoapele ei dormind,
din respirația ei de copil,
pe pieptul arzând
al iubitului, de dragoste și grijă

versul prinde aripi
din mângâierile pe sâni,
pe pântec și pe coapse

versul capătă glas
deodată cu șoaptele
celor ce se iubesc

poezia se naște
și din miezul pământului,
din verdele ierbii,
din zborul păsărilor
în înaltul cerului

metafora lăcrimează dorul,
suspinul ei își are ecou,
dincolo de ziduri și munți

poezia, ca un vals îmi pare,
cu melancolii și tandrețe,
cu pași dirijați
de el și ea,
de amândoi,
de trăiri, de amintiri

poezia se naște și din suferințe,
și din deznădejdi,
nu doar din fiorul iubirii

tu cunoști cel mai bine,
poete,
silueta suavă
a celei care încă, și mereu se va scrie,
poezia

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]