Fostul premier Adrian Năstase a postat, pe blogul său, un text în care, polemizând cu procurorul general, îi reamintește că ideile descoperite de el azi sunt cele pe care, ca premier, le-a promovat în 2003. Iată textul integral
„Confesiunile” Sfântului Augustin reprezintă una dintre lecturile mele favorite. Născut in anul 354, undeva pe teritoriul actualei Algerii, Aurelius Augustinus notează in lucrarea sa, „Confesiuni”, intrebările pe care si le-a pus de-a lungul vietii, incepând din copilărie, indoielile pe care le-a avut si răspunsurile pe care si le-a dat, mai ales in legătură cu sensurile credintei. „Prizonier”, timp de un deceniu al maniheismului, el simplifica trăirile ca optiuni definitive intre rău si bine. Mai târziu, a renuntat la manihei si la religia lor, convertindu-se la „dreapta credintă”.
Observ, din păcate, in societatea noastră, revenirea la conceptia maniheistă, in ideea că unii sunt excusiv buni iar altii exclusiv răi.
Spre exemplu, opiniile procurorului general Augustin Lazăr. Pare că pentru el, procurorii sunt – toti – buni, in timp ce oamenii politici sunt – toti – răi si ei „ar trebui monitorizati” pentru că, se pare, ei sunt fie penali, fie potential penali. Această abordare transpare si in propunerea sa de modificare a statutului procurorilor – intruchipări ale binelui – in „oglindă” cu cel al judecătorilor.
Prin revizuirea constitutională din 2003 – initiată si realizată de PSD – a fost consolidat statutul de magistrati pentru procurori. Unii s-au intrebat si atunci si se intreabă si acum dacă nu era mai potrivită mentinerea statutului lor de „avocati ai statului”.
Mi s-a părut interesat, in contextul actual, faptul că procurorul general Augustin Lazăr a publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Public, un punct de vedere în legătură cu procedura de numire a procurorului general.
„Ministerul Public reiterează ca fiind obligatorie o procedură ‘în oglindă’ în ceea ce privește numirea în funcție a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este necesar ca nu doar președintele Înaltei Curți să fie numit la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ci și procurorul general al României. Numai o asemenea procedură oferă garanția respectării principiilor stabilității și independenței procurorului, precum și a îndeplinirii rolului Ministerului Public de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societății și de a apăra ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”.
Procedura actuală prevede că procurorul general este numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM.
Ceea ce nu ne spune dl Augustin Lazăr este faptul că solutia propusă de el a fost solutia propusă, in 2004, de guvernul PSD, pe care l-am condus. In 2005, Traian Băsescu si echipa sa au modificat, prin asumarea răspunderii in parlament, modificarea de numire, (propunerea urma să fie făcută de ministrul justitiei) oferind posibilitatea procurorului comunist, Monica Macovei, ministrul justitie, să schimbe sefii parchetelor de atunci. Ceea ce s-a si intâmplat. Sper că vă aduceti aminte. Unde era atunci Augustin Lazăr? A protestat cumva? Acum, pentru că executivul este dominat de PSD, ar trebui schimbată schimbarea? Cool!
Trebuie să recunosc, totusi, că ,intre timp, si eu mi-am schimbat părerea. Procurorul general este normal să fie propus de către ministrul justitiei, deoarece conform art 132 alin 1 din Constitutie, „procurorii isi desfăsoară activitatea potrivit principiului legalitătii, al impartialitătii si al CONTROLULUI IERARHIC, SUB AUTORITATEA MINISTRULUI JUSTITIEI”. Si, de aceea, este normal ca propunerea să plece de la ministrul justitiei, sub a cărui autoritate se află procurorul general. E adevărat, in ultimii ani, a părut că ministrii respectivi nu au stiut lucrul acesta…
Pe de altă parte, unii ar putea propune să se introducă un aliniat nou in Constitutie, la art 125 – referitor la statutul judecătorilor, „in oglinda” cu cel referitor la procurori, care să sune in felul următor: „judecătorii isi desfăsoară activitatea potrivit principiului legalitătii, al impartialitătii si al CONTROLULUI IERARHIC, SUB AUTORITATEA MINISTRULUI JUSTITIEI”.
Si pentru a fi consecventi cu solutia „in oglindă”, locul procurorului, in sala de sedintă, ar trebui mutat pe podium, alături de cel al judecătorului. Sau să fie impreună in camera de deliberare, ceea ce acum nu se intâmplă.