Astăzi este joi. O zi normală ca toate zilele. Dar nu și pentru mine și colegii mei. Avem ca sarcină să participăm la un Cerc Pedagogic (îl scriu cu majuscule fiindcă pare un continent necunoscut, o insulă plină de primejdii dintr-o carte de Jules Verne), făcut de învățătorii din școala mea. NA! Nu doar să participăm, mai trebuie să ținem o lecție cu trei cluburi: istorie, geografie, etnografie, în care fiecare avem un rol de jucat. Ei bine, ,,moi”(mie așa-mi place să mă alint uneori) se află în clubul de geografie. Am să vă relatez o mititică parte din textul care-mi revine: …….se află pe malurile CRICOVULUI SĂRAT și a afluenților săi – SALCIA și SĂRĂȚICA…….. Da, cam așa sună un fragmențel. Firește că e vorba de satul meu, Sângeru, dar mulți nu știu și poate că nici nu-s interesați. Și totuși el se află acolo, ghiduș, între dealuri și păduri, dominat de gălăgia copiilor.
Apoi, ce credeți că mai trebuie să facem? Și aici mă opresc, respirând adânc. Să confecționăm fetițe din linguri. Femeile de 10 ale doamnei Marina sunt cum sunt, dar linguri n-au fost sigur până acum! Fetițe, femei, dintr-o biată lingură de lemn! Și nu orice fetițe. Fetițe îmbrăcate în costum popular… Pare straniu să le faci din linguri! Dar la repetiție am fost captivată. Femeia făcută de mine dintr-o lingură a ieșit suplă, elegantă, sub privirea mulțumită a doamnei învățătoare. I-am pus pe rochie linii și buline, pantofi eleganți din hârtie, coafură din lână.
Îmi place participarea mea la cerc, dar parcă aș dori și o răsplată sufletească. Bine, răsplata oferită de școală ar fi o masă comună – elevi și cei 100 de profesori invitați și un calificativ de FB. Nu sunt mulțumită totuși. Vreau răsplată sufletească!! Dar ce răsplată sufletească vreau? Iubire de la cineva? Prietenie de la altcineva? Respect? Onoare? Nu știu. Sau știu? Capul meu acum este Piața Victoriei când este protest împotriva guvernului. Sau poate Calea Moșilor? Nu, nu, nu. Deja știu. Sigur Piața Universității.
Încerc să-mi fac ordine în minte. Colegii sunt speriați să se afle în fața unui număr atât de mare de examinatori. Cercul acesta – ce-ați zice dacă se chema Pătrat Pedagogic?! – pe care urmează să-l am miercuri este și ceva care mă face cât de cât cunoscută. Pentru mine este și o plăcere pentru că e prima dată când tata stă pe scaun în sală, iar eu joc un rol pe scenă.
Știu ce răsplată vreau. Am găsit. Să-mi țină pumnii toți cei care mă urmăresc pe facebook. Un gând bun, de la Ana Luciana Avramescu.

(Însemnare publicată în Femei de 10.ro)