Ana Luciana Avramescu: E greu în spital

luciana 1 1

Ieri am fost să-mi fac analize. În cele mai bune condiții, am fost așezată în salonul cu numărul doi. Ca vecină de cameră am avut o fetiță de un anișor pe care o chema Maria. Mama ei era o doamnă foarte drăguță. Când mama s-a dus să discute cu o doctoriță despre analizele pe care urma să le fac, am rămas la ușă. Am un obicei moștenit de la tati. Nu pot sta niciodată pe loc, așa că m-am plimbat pe tot holul spitalului. Acolo erau niște saloane cu ușile deschise. În salonul cu numărul patru se afla un băiețel cu branulă la mână, aproape că părea mort. Mama lui îl veghea. Era îmbrăcată într-o pijama cu flori verzi. În salonul cu numărul trei se afla un bebeluș care dădea din cap ca o limbă de ceas stricată. Mama, o fată tinerică, îl ținea în brațe. Nu știu de ce mi-au atras atenția veșmintele lor. Poate pentru că bolile nu au culoare. Ea era îmbrăcată într-o pijama cu flori mov. Copiii de acolo erau bolnavi, cu tristeți, cu suferințe care li se citeau pe chip. Pentru că îmi place să dezvălui și cele mai minore detalii, voi spune că eu aveam o pijama cu inimioare roz. Am purtat-o câteva ore, până când profesorul Ulmeanu a decis că pot pleca acasă. Eu nu sufeream de o boală, ci de o presupunere. Părerea mea este că ar trebui să ne protejăm cât mai mult de boli pentru a nu ajunge în spital. Profesorul mi s-a părut un om cu suflet bun, un om care iubește copiii și care comunică blând cu ei. Când eram în drum spre vechea aripă a spitalului, unde urma să mi se facă o analiză, am trecut pe lângă biroul regretatului profesor Orășeanu care mi-a fost foarte apropiat și care mi-a vegheat copilăria. Locul unde urma să mi se facă analiza era chiar pe holul pe care se afla cabinetul profesorului. Din păcate el nu mai e printre noi, fiindcă și doctorii mor uneori. În timp ce așteptam, m-am apropiat de ușa fostului său cabinet unde acum se aflau îngrămădite, în folii de plastic, toate obiectele sale. Înăuntru era altcineva. Holul aduna ceea ce mai amintea din trecutul său– cărți, icoane, mobilierul simplu, dar plin de căldură, unde am stat de vorbă de atâtea ori. Spitalul este lumea în care emoția, durerea, tristețea își au împreună loc.

Ana Luciana Avramescu, clasa a IV-a, Școala Sângeru

Parteneri