Știu ca atunci când ne este dor, modul de alinare este acela prin care ne descărcăm. Vorbim, mărturisim, povestim, plângem.
Mă uitam prin galeria foto și am găsit această poză. Ce am văzut în ea? O mamă, un tată , zâmbete sincere, emoții , dar nu în ultimul rând ..am văzut viață.
Imaginea sufletului meu, o imagine pe care pot doar să o privesc la nesfârșit, dar nu și să o recreez astăzi. Privesc ce a fost și nu va mai fi vreodată . (Mi-e dor de ei)…”mi-e dor de voi dar voi deja știți asta “.
Ea știe, e aici pe pământ și simte … El știe, e acolo în cer și vede, aude …
Când două lumi se întâlnesc, se îndrăgostesc, se unesc, creează imaginea mea.
Dacă și imaginile ar avea glas, pe al vostru l-aș recunoaște dintr-o mie.
Căci lumea mea ați fost voi, iar lumea mea de cândva s-a prăbușit. Ea a rămas să-mi reconstruiască sufletul pe care l-am avut cândva, dar eu deja știam că și lumea ei s-a prăbușit odată cu a mea.
Încercăm amândouă să ne refacem puzzelul vieții, dar piesa din mijloc, piesa pricipală lipsește. Ne amintim cum era atunci când o aveam, dar nu vom mai fi niciodată complete fără ea.
În final, poza de la care am pornit rămâne icoana inimii mele ….