în țara care se destramă
în țara care nu mai este
tu m-ai născut, iubită mamă,
ca pe un făt dintr-o poveste

erau și-atunci lupi și hiene
era și-atunci urât în lume
când tu și tata, fericiți,
mi-ați dat tu sân, iar tata nume

și-apoi, prea grijulii cu mine
m-ați apărat de cele rele
ținând departe norii negri
și mie dându-mi numai stele

azi nu mai sunteți, țin la rându-mi
copii departe de blestem
și-i ocrotesc cât pot și pot
dar pentru ei astăzi mă tem

ce va fi mâine? lumea moare
ca un gândac strivit de roți
și-i număr pe ai mei și încă
la socoteală îmi ies toți

doar voi murit-ați, și mi-ați luat,
ducându-vă, un ultim tril,
de pasăre ce se răsfață,
șansa de a mai fi copil

în urma voastră toate mor
puterea mea s-a rupt deodată
și-mi vine să mă duc și eu
într-o pădure neumblată

mă țineam aprig și voinic
de-aici pleca nemărginerea
din palmă stele-mi răsăreau
iubitele-mi știau menirea

azi văd ce n-am văzut vreodată
cuibul e rupt și răvășit
și uliii iau tot în gheare
iar noaptea n-are răsărit
și nu-ntrevăd decât un asfințit
fără sfărșit, fără sfârșit, fără sfărșit
Lucian Avramescu, 10 noiembrie 2017, Sângeru