Girard-Perregaux și Le Corbusier, născut Charles-Édouard Jeanneret, ambii originari din La Chaux-de-Fonds, în Elveția, au avut un destin comun. Opera arhitecturală a lui Le Corbusier a inspirat Girard-Perregaux în proiectarea creațiilor sale de orologerie/ceasornicărie.
1945 este un punct de cotitură în ambele vieți: în timp ce un ceas inspirat de Art Deco a fost lansat și a devenit unul dintre cele mai iconice modele ale lui Girard-Perregaux, conceptul Modulor a fost dezvoltat și a devenit unul dintre principiile fondatoare ale unei abordări originale a arhitecturii de către Le Corbusier, care a publicat la acea vreme «Les Trois Établissements Humains»
Modulorul a fost folosit ca sistem pentru a stabili o serie de construcții ale lui Le Corbusier. Sistemul se bazează pe măsurători umane, unitatea dublă, numerele Fibonacci și raportul de aur. Le Corbusier a descris-o ca fiind „o gamă de măsurători armonioase pentru a se potrivi scării umane, universal aplicabile arhitecturii și lucrurilor mecanice”.
Girard Perregaux crează în1945 vestita carcasă rectangulară, apelând printre altele și la caracteristicile desemnate de conceptul „corbusian” Modulor, care este folosită cu succes până în zilele noastre, în cele mai carismatice exemplare ale artei meșteșugului orologer produse de această manufactură. Piese care surprind, prin estetica designului „1945” recreat de tatăl și fiul, Luigi Macaluso și Stefano Macaluso, ambii arhitecți, în anii când au deținut proprietatea Girard Perregaux, transmisă în ultimul deceniu grupului Kering al magnatului francez François Pinault. Această estetică singulară a „frumosului”, îl făcea pe Stefano, să afirme fără putință de tăgadă, că la acest design „arhitectural”, la care uneori se adaugă alte elemente de indubitabilă artă, nu mai este necesar să apară logoul brandului, pentru că el este recunoscut precum un Rolls-Royce.
Nu se știe dacă Le Corbusier însuși a favorizat marca de ceasuri, dar ceasornicarii din orașul natal al lui Le Corbusier, La Chaux-de-Fonds, sunt atrași de lucrările lui Le Corbusier – deloc surprinzător, când exemple de arhitectură Corbusier apar peste tot în orașul elvețian, clasificat Patrimoniu UNESCO. Celebra Villa Schwob este doar un exemplu.
Sau sărind peste câțiva ani, sunt atrași de un alt concept al lui Le Corbusier, vestitul „Cabanon”.
Luigi Macaluso, conduce inițial echipa de designeri desemnați în readucerea la sfârșitul anilor 90 a carcasei „vintage 1945” în „pol-position-ul” (termen frecvent utilizat în automobilism – Luigi fiind și alergător profesionist de curse) producției pieselor de artă ale manufacturii.
Ulterior decesului prematur al tatălui, Stefano, preia frânele afacerii printre altele și în calitate de responsabil al departamentului de design, contribuind prin talent și pricepere la menținerea bradului în topul atelierelor de orologerie elvețiene.
Cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nașterea lui Le Corbusier, Stefano Macaluso creează 3 piese în memoria marelui arhitect.
Primul dintre cele trei ceasuri „Le Corbusier” este dedicat timpului petrecut în La Chaux-de-Fonds. Fața ceasului „La Chaux-de-Fonds” este decorată cu o reproducere a unui basorelief din sidef de pe capacul unui ceas de buzunar, o lucrare timpurie a lui Corbusier pe care a proiectat-o atunci când a studiat gravura și dăltuirea. Potrivirea nuanței originalului a fost o adevărată provocare pentru producători. Și arată, că arhitectului Le Corbusier, nu-i era străină arta meșteșugului orologer, aproape imposibil să fie altfel, având în vedere că La Chaux-de-Fonds este unul dintre „leagănele” orologeriei elvețiene.
Inspirația pentru cel de-al doilea ceas din trilogie – „Paris”, cu fața sa de oțel gravată manual, este legată de impactul lui Le Corbusier asupra teoriilor arhitecturale și de concentrarea a sa asupra eficienței materialelor. Combinația de oțel cu brățara din piele de vacă amintește, pe de altă parte și de LC4 „Chaise Longue” al lui Le Corbusier.
Ultima parte a trilogiei este „Marsilia”. Cadranul de beton este o interpretare a unui relief la proiectul de locuințe Le Corbusier „Cité Radieuse”. Această clădire din Marsilia seamănă cu un pachebot ancorat într-un parc. Le Corbusier a fost fascinat de beton ca material de construcție și l-a folosit frecvent în proiectele sale arhitecturale. Mai neobișnuită de departe, desigur, este utilizarea sa în orologerie.
Deși este discutabil dacă maestrului modernismului i-ar fi plăcut ceasurile „Le Corbusier” (care sunt limitate la doar cinci piese fiecare), nu există nicio îndoială că Girard-Perregaux a surprins cu succes esența a ceea ce îl face pe Le Corbusier magnific, și indiscutabil că ceasul, în această manieră de realizare și prezentare, nu este nici pe departe un instrument mecanic care „ne spune ora”- Ceas, ci Cultură.
Sursa: A.V.H – Album The 12th Art
(Va urma)
