De ce ortodocșii scriu Iisus Hristos și catolicii, Isus Cristos. Diferențele în versiunile Bibliei și mituri urbane, explicate de un teolog

Filologul și teologul Emanuel Conțac, specializat în problematica traducerii Vechiului și Noului Testament, explică, într-un interviu în exclusivitate pentru Gândul, diferențele care apar în diversele versiuni ale Bibliei, precum și unele mituri urbane create pe marginea scrierii unor nume biblice.

Diferențele în traducerea numelui lui Dumnezeu

Bogdan Rădulescu: Care sunt acele diferențieri de sens în diversele traduceri ale Sfintei Scripturi, unele care nu modifică esențial mesajul Vechiului și Noului Testament, dar care pot genera unele discuții de ordin teologic?

Emanuel Conțac: Esențialul aș spune că este prezent atât în textul în ebraică, cât și în cel grecesc. Dar, uneori, traducătorii care au citit textul în limba ebraică l-au înțeles într-o manieră diferită și l-au redat cu un termen așa cum l-au înțeles ei. Dar noi, astăzi, pentru că s-au descoperit manuscrise mai vechi, cum sunt cele de la Qumran (Israel), putem să ne dăm seama ce formă avea textul într-o epocă mai veche și asta ne ajută pe noi, filologii, pe cei care traducem Biblia, să facem anumite descoperiri.
Cele mai interesante sunt chestiunile filologice care au implicații teologice. De pildă, în ceea ce privește utilizarea în text a numelui lui Dumnezeu. În limba ebraică, numele divin este compus din patru litere: YHWH [Yōd (י), Hē (ה), Wāw (ו), Hē (ה)]. El se mai numește Tetragrammaton. În scrierea ebraică veche, nu se scriau vocalele deoarece evreii considerau numele יהוה tabu (era interzis să fie rostit de către profani).
În traducerea în limba greacă a Bibliei, numele lui Dumnezeu a fost redat prin Kyrios (în greacă κύριος), însemnând ”Domnul”.
În spațiul iudaic, evreii au înlocuit și ei acest impronunțabil Tetragrammaton cu vocabula ”Adonai” care înseamnă tot „Domnul”. Evreii când se adună la sinagogă, în rugăciunile lor spun „Adonai” atunci când ajung la acest nume format din patru litere (YHWH).
Nu se poate cunoaște cu exactitate pronunția inițială a lui YHWH, unii considerând că aceasta a fost pierdută. Variante de pronunție și transcriere pot fi: Iahveh, Iahweh. Nu știm foarte sigur, însă unii evrei foarte religioși înlocuiesc acest Tetragrammaton nu doar cu „Adonai”, ci și cu „Hașem” care tradus înseamnă „Numele”. Există, deci, și o practică religioasă, dincolo de ceea ce spune textul biblic.
În limba română, pe la 1870, unele Biblii au introdus numele „Iehova”, o variantă de pronunțare a Tetragrammatonului care ne vine pe filieră occidentală. Dar la această variantă s-a renunțat în timp, pentru că „Iehova” nu este numele lui Dumnezeu din limba ebraică pronunțat așa cum ar trebui. Dar, ca o mărturie a folosirii lui în epocă, la Eminescu a rămas în poezia sa „Memento Mori” faimosul vers „Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim”.
Da. Dumnezeu are multe nume în Sfânta Scriptură și unul dintre cele mai des folosite este cel de „Adonai Țevaot” (יהוה צבאות”). Țevaot în limba ebraică înseamnă „Oștiri”. Desigur, termenul ebraic țava poate să aibă mai multe sensuri, dar cel mai adesea el este tradus prin „oștire” sau „armată”. Cuvântul „Țevaot” a fost redat în limba greacă prin „Sabaoth”, de unde apoi a pătruns ca atare și în limba latină.
În limba română, noi l-am preluat ca „Savaot”. Denumirea ebraică de „Adonai Savaot” face trimitere la o ipostază în care este văzut Dumnezeu, cea de conducător de oștiri. Există în Biblie și această dimensiune a lui Dumnezeu văzut ca războinic, cel care pune ordine în haosul primordial. În Psalmi, există câteva imagini în care Dumnezeu răpune dragonul, tanin-ul, șarpele, balaurul care se ascunde în apele mării, marea fiind văzută ca sălaș al forțelor haotice. Iar Dumnezeu este cel care introduce ordinea.
În primul capitol al Bibliei, în Geneză (sau Facerea), Dumnezeu este prezentat în ipostaza de Creator care, deasupra acestui adânc primordial care se numește Tehom (תְּהוֹם), rostește: „Să fie Lumină!” Imaginea este mai caldă și mai calmă. În acest întuneric al oceanului primordial și al apelor post-creație, peste care plutește Duhul lui Dumnezeu, apare Lumina.

Iisus Hristos sau Isus Cristos?

Știu că, de-a lungul timpului, au apărut unele divergențe între filologi, istorici, teologi, divergențe legate de traducerea mai mult sau mai puțin fidelă a unor nume din Biblie. Ce ne puteți spune succin despre această problemă?

Pentru că ați amintit de importanța traducerii fidele a numelor din Biblie și a controverselor pe care aceste denominații le-au creat în timp, poate că n-ar fi rău să intrăm în discuția chiar despre numele Mântuitorului: Iisus. Am auzit personalități din media spunând că numele Isus, scris cu un singur „i”, ar însemna în limba ebraică „măgar”, încercând astfel să justifice scrierea numelui Mântuitorului cu doi „i”. Sunt surprins că această legendă urbană mai circulă în România. Eu am auzit-o pe când eram elev. Eu am făcut religia cu un preot ortodox. Pe vremea aceea, nu se punea încă problema separării elevilor pe culte și confesiuni la ora de religie. Eram cam cel mai activ din grupa mea și cred că și părintele era bucuros că are un interlocutor capabil să susțină o discuție pe tărâmul Bibliei, eu fiind interesat de studiul Scripturii încă din copilărie.
Cred că tot în perioada aceea am auzit că Isus, scris cu un singur „i”, ar însemna în ebraică „măgar”. Ideea aceasta este falsă. Nu există niciun cuvânt în ebraică care să aibă legătură cu numele Isus în această formă scrisă cu un singur „i”.
Numele lui Iisus vine de fapt din limba greacă, care este o adaptare a numelui Ieșua (Yeshua). Ieșua înseamnă „mântuire” sau „salvare”. Așa cum am spus, numele Ieșua (Yeshua) a fost transpus în traducerea grecească a Bibliei prin „Iesous”.
Mai există un personaj în Vechiul Testament pe care îl cheamă Iisus. Este vorba de Iosua (Yehoșua), personaj care are același nume cu Mântuitorul. Acest Yehoșua din Vechiul Testament a devenit Iosua Navi sau Iisus Navi (în unele versiuni ortodoxe).
Dacă scriem Iisus cu doi „i” este pentru că vrem să atragem atenția că există două vocale nu doar în greacă, ci și în ebraică.
Din punct de vedere practic, aș spune așa: în spațiul ortodox tradițional, numele Mântuitorului s-a scris cu doi „i” – Iisus Hristos. S-a folosit numele „Hristos”, adică cu „h”, pentru că în greacă avem la început litera „Chi” prezentată grafic ca un X.
În spațiul protestant și catolic, s-a preferat forma Cristos și Isus cu un singur „i”. Dar aceste preferințe ortografice n-ar trebui să devină o dilemă teologică fundamentală sau obsesivă. Mai ales n-ar trebui să ducă la sminteli și dezinformări de felul acelei legende urbane care spune că în limba ebraică Isus scris cu un singur „i” înseamnă „măgar”. Fals. Personal pot scrie în oricare dintre cele două variante fără să mă simt mai puțin protestant, mai mult ortodox, sau mai știu eu cum.

Continuarea pe gandul.ro