Dragă Doamnă Profesoară…

S-a umplut aerul în preajma ei, apoi a cuprins întreaga încăpere. Un parfum  aristocratic amestecat cu note de vanilie, un pic condimentat și totuși dulceag, îmi amintea de câteva seri de Crăciun, cu miracole și cornulețe în puf de zahăr pudră și de anii plini de tumultuoase visări ai adolescenței… Teacher venea de undeva de sus în mintea mea și totuși era pământeană, pentru că s-a plimbat printre noi (ca să ne farmece mai bine, cred) și mâna ei fină cu degete subțiri, oprită pe manualul cu copertă albastră și turnul Londrei desena ape de catifea cu margini smălțuite în roșu aprins. Ca orice elevă curioasă, i-am studiat fir cu fir întreaga înfățișare, de la pantofii din piele de șarpe în culorile pământului, dresurile impecabil întinse precum firele de arcuș, fusta neagră satinată (da, îmi amintesc și acum, după mai bine de 30 de ani, unele imagini nu se degradează, oricât de multe altele s-ar suprapune peste ele, palimpsest), bluza din mătase fină, în valuri de smarald… Când a început să vorbească în engleză, mi-au venit în minte toate filmele de dragoste pe care le savurasem, nesățios, în special Love story…, în vogă la vremea aceea, de romanele lui Thomas Hardy și de aristocrata doamnă a lui Henry James, din Portretul căreia descindea… Era în cuvintele ei o charismă care atrăgea irepresibil… atunci pe loc, nici nu ieșise bine din clasă, am luat marea decizie a vieții mele: voi urma facultatea de limba engleză, îmi voi cumpăra pantofi din aceia model piele de șarpe, bluză verde și o fustă care să se asorteze, o să am o ținută impecabilă, o pronunție cu care să pot juca în filmele de la Hollywood dacă mi-ar fi surâs, prin absurd, trecătorul noroc și o să devin ceea ce fusese ea pentru mine: Idealul. De femeie și de profesoară. O să-mi perfecționez accentul și, odată cu el, tonul vocii, astfel încât copiii pe care îi am în față să-și dorească să citească în original marile opere ale literaturii engleze, să viseze la malurile onctuoase ale Tamisei sau la curțile pline de mister ale Oxfordului… În fiecare an în octombrie, deZiua Educatorului*, mă gândesc la ea… de fapt… e același impuls în fiecare dimineață când mă pregătesc de școală și în fiecare seară când mă așez la birou ca să-mi pregătesc lecțiile. Ca să nu fiu mai prejos, trebuie să fiu cultă, să inspir, să știu atât de multe lucruri încât să stârnesc emoție și curiozitate, să le vorbesc elevilor cu blândețea unui prieten fidel care le înțelege frământările, să găsească la rândul lor dorința de a deveni profesori. „Teacher” nu mai e, dar a rămas în mintea elevilor cu toate cuvintele ei și cu parfumul cu miros de Crăciun…

Dragii noștri dascăli, vă sărutăm mâinile cu care ne-ați așternut cărările și iertați-ne dacă atunci, acolo, am fost neatenți, prea îndrăgostiți sau poate doar nepricepuți. Din spatele aparentei „gălăgii” din clasă vă urmăream cu ochii minții și vorbele voastre ridicau trepte în mintea noastră, spre cer…
(sursa foto: pinterest.com) Publicat de Literatura de azi.ro
*Ziua Mondială a Educației