EMILIA DIACONESCU: Scrisoare către Lucian Avramescu, în legătură cu romanul său ”Despre singurătate”

 

Stimate domnule Lucian Avramescu,

Va trimit insemnarile facute de mine in timpul lecturarii romanului si dupa aceea.M-as bucura sa  va intereseaza opiniile cititorului impatimit care sunt,de aceea va rog sa scuzati stangaciile acestei intreprinderi!

Distribuie prietenilor

,,Despre singuratate,, este cartea pe care am asteptat-o,dupa ce,in iarna,ne-ati anuntat intentia de a scrie un roman.Ne-ati dat ,spre degustare,un aperitiv format din cateva capitole,asta insemnand doar o starnire a poftei de lectura si o confirmare a calitatilor dumneavoastra de prozator(pe langa cele cunoscute,de poet).

Cand am primit cartea(cu magulitorul autograf) am trecut la lecturarea ei ,cu bucurie si nerabdare.

Am vazut acest roman ca avand doua parti:una,bazata pe fictiune(asa cred eu),in care Scriitorul,lovit de o boala ,,scriitoriceasca,,(sa nu-i zic pe numele ei stiintific,suparator),merge la spital si Doctorita(fosta,actuala iubita?)face tot ce-i sta in puteri,cu metode stiintifice,dar si cu unele neortodoxe,si il repune in normalitate.Dar,ea,vindecatoarea,se imbolnaveste grav si Scriitorul incearca sa o salveze.

Este partea in care domina romantismul,paginile sunt pline de tragism,de cautari ale căilor vindecarii: vizite la un calugar cu puteri miraculoase,mersul la manastirea Pasarea, izolarea in casa veche, unde era doar familia acelor păsări de noapte.

Pe un alt plan sunt capitolele care incep cu ,,Eu,Lucian Avramescu,, ,unde sunt prezentate episoade de viata reala,traite de autor,pasaje despre suferintele bunicului Victor si ale tatalui Max,devotamentul mamei(,,Ituta,navetista mea mama,,)pentru copilul lasat in grija bunicii,cât dânsa era la școală,departe.

Aici, autorul, ,,prietenul,, meu de pe f.b,se transformă (pentru mine,cel putin), în fratele meu mai mare(pe care nu l-am avut-suntem cinci surori,sau,cum spunea mama cand era intrebata cati copii are:am numai cinci fete!) un frate mult mai inzestrat cu talent,umblat in cercuri diverse, dar care se comporta natural si in discutiile cu ,,finii,, lui-tiganii de la marginea satului,dar si in intalnirile cu somitati ale literaturii(N.Stanescu,M.Preda),ale politicii(Ionescu Quitus, Premierul Israelului),ale medicine (dr.Apetrei,,dr Lascar). Ascult cu mare interes tot ce povesteste .

Ma bucura nazbatiile din copilarie,din tinerete,dar ma intristeaza toate nedreptatile pe care le-au indurat bunicul si tatal.

Fiind aceeasi generatie cu autorul,multe din aceste intamplari au fost traite si in familia mea.M-a marcat pentru toata copilaria, frica resimtita atunci cand,neputand sa platim taxa la ,,perceptie,, ,ne-a fost pus sigiliu pe usa camerei ,,bune,, ,unde aveam minunatele covoare tesute de mama si hainele noastre ,,de sus,,.

Sau,chemarile repetate ale lui tata la Miliție ca sa recunoasca faptul ca a scris niste versuri defaimatoare la adresa regimului(pe o combina cineva – nu tata – scrisese ,,Combaină,combaină/Ne-ai lăsat fără făină”).Tata a fost banuit pentru că,in sat ,era recunoscut pentru usurinta cu care facea versuri,mai ales umoristice.

Un capitol minunat prin tragismul lui este cel care descrie boala si moartea mamei autorului, ,,mama care a inceput sa se stinga ,traind vedenii!,,

Tot asa s-a intamplat si cu mama mea,Catita (Ecaterina), care, asa cum mama autorului ,,avea rara cultura a iertarii,, ,mama mea nu se certa cu nimeni pentru ca, zicea ea, cum o sa mai privesc omul ala in fata,dupa ce i-am zis vorbe grele?

Ar mai fi multe de zis,dar nu vreau sa plictisesc.

Am citit destul de repede cartea,am savurat frumusetea ,,zapezii,, din iunie-purificarea trupului si sufletului,m-am bucurat ca finalul a fost fericit,dar am ramas cu tristetea terminarii lecturii!

Astept altă carte, poezie, proză, ce doreste autorul, pe care să o savurez și să-i multumesc!

Cu stimă,

Emilia Diaconescu