Femeia mea, dă iama prin iubirea-mi
De tine, de zăpezi, de univers
Și-ncearcă, dacă poți, să mă pricepi
Citindu-mi declarația în vers
Scriam cândva, femeia mea, măi fată
Din depărtări amarnice te strig
Când mi se face seara deodată
În dormitorul sufletului frig
Azi este cald, în dormitor e vară
Mi-e dor s-o luăm din nou de la-nceput
Chiar dacă-n dimineți se face seară
Și iar ne despărțim fără sărut
Ești prea departe ca să-mi fii aproape
Tu stai ca-n peșteri, lângă soțul tău
Ieri a lipsit puțin să-ți bat la poarta
Păzită de-un anunț cu câine rău
Iubirile-s făcute să dureze
Ca-ntr-un război pierdut de la-nceput
Verdun cu-nsuflețite metereze
În care ne-am suit și am căzut
Nu-ți spun la revedere, nici adio
I-o vorbă știrbă și nepotrivită
Viața ne-a despărțit brusc și amarnic,
Sentința a fost dată de ursită
Prin sita ochilor întrezărită
Te văd și azi, pe palma-mi ca o plită
Și cum ardeai, iubita mea iubită
Și cum ardeai, iubita mea iubită
Lucian Avramescu, 2 noiembrie 2017, Sângeru